A pornit din Kentucky şi a ajuns mare dramaturg la New York. Asta, după ce a fost chelner, a jucat în filme, a străbătut America în lung şi-n lat cu Bob Dylan, a cântat într-o trupă de rock’n'roll (percuţionist), a scris scenarii, a regizat filme şi a compus  în jur de 50 de piese de teatru, prin care a devenit, spun specialiştii, “cel mai important dramaturg american în viaţă”, a luat un premiu Pulitzer şi un Oscar, s-a luptat neîncetat cu alcoolul şi câte şi mai câte.

După ce citeşti interviul publicat recent în “The Guardian” şi dacă ai mai şi văzut pe scenă sau măcar citit o piesă de Sam Shepard este aproape imposibil să nu fii de acord cu autorul textului, care susţine că Sam Shepard este eroul tipic din literatura americană şi “o voce autentică a unei anumite masculinităţi americane”. Şi, înainte de toate, o expresie cât se poate de fidelă a visului american, am adăuga noi, deşi protagonistul nu se vede astfel. Este asemenea cowboy-ului din „Fool for Love”, pe care l-a jucat chiar el în ecranizarea regizată de Robert Altman după bine-cunoscuta sa piesă „Fool for Love”… Este un scriitor disecat în lucrări de doctorat şi studii academice, ale cărui piese sunt reprezentate constant. Este un umblăreţ doldora de carneţele, care, scriind, a aflat cum să trăieşti. Şi astfel a ajuns un dramaturg cât se poate de interesant.

Ce nu este? Nu este un vorbitor şi nicicum un vorbăreţ, cum nu era nici Beckett, de care-a a fost obsedat şi pe care nu l-a cunoscut niciodată, iată cel mai mare regret în ceea ce priveşte literatura, după cum el însuşi a mărturisit.

Interviul în stil indirect publicat în cotidianul britanic este o mostră briliantă de jurnalism din acela din „the good old days”. Conversaţia dintre un mit în viaţă care, deşi nu dă interviuri, e taciturn şi-şi apără cu dinţii intimitatea, descinde într-un restaurant ordinar din Times Square, New York, şi un jurnalist care şi-a făcut bine lecţiile şi vrea să încerce marea cu sarea este absolut emoţionantă. Şi, mai mult, este extrem de edificatoare. Dac-o citeşti, îţi aminteşti piesele sau, dimpotrivă, vrei să te duci să le citeşti. Textul este cuceritor, spuneam, deşi Shepard, care urăşte din toată inima vedetismul, dă uneori răspunsuri aproape monosilabice şi nu este tocmai „marfă bună” pentru un jurnalist. Nu este deloc „amabil”, cum s-ar spune. Pe de altă parte, deşi e zgârcit la vorbă, îi scapă amintiri despre piesa scrisă cu Pattie Smith (o replică el, o replică ea), iubită din tinereţe care avea să devină celebră şi care nu ştia deloc cu ce se mănâncă teatrul, despre copii şi despre tatăl care l-a bântuit, strecurându-se învingător şi în dramaturgia sa. Vorbim despre autorul pieselor „Fool for Love”, „Buried Chilren”, „True West”, „Curse of the Starving Class” sau „A Life of the Mind”. El este una cu omul care a fost prins conducând sub influenţa alcoolului anul trecut şi trimis la un program de reabilitare pentru alcoolici.

Sam Shepard nu se ia în serios şi chicoteşte tot timpul. Nu este deloc grav, nu emite judecăţi, ci doar impresii, nu face teorii cu sau fără pretenţii. Tocmai şi-a publicat un volum de pvestiri, „Day out of Days”, iar la New York i se joacă „Ages of the Moon”, o piesă nouă, şi „A Lie of the Mind”, o piesă mai veche.  Ce dacă noul volum are succes? comentează autorul. Nu despre asta e vorba, continuă el. Oare câţi scriitori de azi cred cu adevărat asta? continuăm noi. Că de spus, o spun aproape toţi.

Interviul citat este, de fapt, o minunată schiţă de portret a creatorului şi a omului Sam Shepard, cele două ipostaze indisociabile ale unei fiinţe care scapă printre degete. Iată câteva indicii demne de luate în seamă, extrase dintr-o sursă de neratat pentru oricine e interesat de teatru. literatură şi jurnalism de calitate.

 „Ciudat este că, în spatele aşa-zisului succes, este un gol oribil. Aşa ceva se întâmplă. Dar nu asta caută un scriitor. Scrisul în sine este important.”

„Pentru mine, marea descoperire de acum este că scrisul devine din ce în ce mai interesant. Nu e vorba doar de meşteşug, ci şi de un mijloc de a pătrunde în lucruri care nu sunt descrise. Este vorba despre a descoperi. Numai atunci merge cu adevărat scrisul. Eşti pe urma a ceva, dar nu ştii a ce.”

„Scrisul este aproape o reacţie la singurătatea aceea căreia nu i se poate răspunde în nici un alt fel.”

„Scrisul împlineşte în mine ceva cu care, altfel, nu ştiu cum m-aş descurca.”

Nimic nou sub soare, spuneţi? Da, just. Şi, totuşi, piesele lui nu sunt tocmai de ici, de acolo.

Recomanda sau printeaza acest articol

Facebook Twitter StumbleUpon Email Print