„Vin’ la Teatru”, un festival cu „zvâc”, născut din pasiune

Afis VLTCea de-a doua ediție a Festivalului „Vin’ la Teatru” va avea loc între 9 și 14 iulie, la Focșani. Evenimentul reunește la Focșani spectacole desucces ale diverselor școli de teatru din București și din țară. După ce prima ediție a festivalului Vin’ la Teatru a fost marcată de sensul cuvântului „bunăvoie”, anul acesta cuvântul de ordine este „zvâc”. „Pentru că pe lista dorințelor prima a fost aceea de a crește, anul acesta spectacolele Vin’ la Teatru au trecut granițele Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, au poposit de dragul celor mici la Colegiul Național „Unirea” și au ales să se relaxeze la restaurantul Wassermann”, se arată într-un comunicat de presă.

Festivalul este organizat de studenți sau absolvenți ai universităților din București, cu toții originari din orșul Focșani, unde și-au propus să aducă teatrul în fiecare vară.

„Dorința de a oferi teatru pentru juniori, adulți sau pentru împătimiții de distracție în cafenea primează în fața simplei dorințe de a crea diversitate. Spectacolele invitate din București, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș sau Republica Moldova, oferă publicului focșănean, de două ori pe seară, șansa de a-și petrece altfel timpul liber. Cei mici se vor bucura în perioada 10-13 iulie, de la ora 11:00, de propriul festival, Vin’ la Teatru Junior, găzduit de Colegiul Național „Unirea”. Fie că sunt de coregrafie, improvizație sau pentru copii, prin spectacolele prezente în festival se dorește educarea și crearea unui public conștient de importanța teatrului”, declară organizatorii.

Pentru adolescenți s-au creat atelierele de improvizație, expresivitate corporală, comunicare verbală și nonverbală, precum și un colocviu „Cum să înțelegem teatrul”. Susținute de actori profesioniști și profesori în cadrul U.N.A.T.C. „I. L Caragiale” acestea își propun să suscite interesul tinerilor pentru teatru, dar și pentru o viitoare carieră în domeniu. Pentru adulți a fost creat special atelierul de educație parentală susținut de psihologul Diana Stănculeanu. Ultima zi, 14 iulie, este dedicată scurtmetrajelor datorită parteneriatului creat cu festivalul de film Next, iar proiecțiile vor avea loc la Cinema Balada.

Intrarea la spectacole este liberă, atelierele gratuite, singura cerință fiind aceea de a fi alături de noi plini de voie bună. Deschiderea va avea loc pe 9 iulie, la ora 17:00, la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” cu spectacolul „Rinocerii” după Eugen Ionescu, dublu premiat în Gala Absolvenților U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” (premiul pentru cel mai bun spectacol de regie și premiul pentru cel mai bun rol masculin, Adrian Loghin). Iar de la ora 20:30, la restaurantul Wassermann, va avea loc spectacolul „SNAP” din Cluj-Napoca.

Programul integral poate fi vizualizat pe site-ul oficial al festivalului: vinlateatru.ro precum și pe pagina de facebook: www.facebook.com/vinlateatru

Print

Un Comentariu

  1. Laurentiu Budau 07/07/2014

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.