Elena Coman
„Cronicar de ocazie” este o rubrică deschisă tuturor opiniilor cititorilor noştri. Le mulţumim pentru texte şi, la sfârşitul lunii, premiem cele mai frumoasă dintre cronici cu o carte din colecţia Yorick de la Editura Nemira.
De departe ediția 2012 a Festivalului ”Zile și Nopți de Teatru European la Brăila” a captat profunda admirație a publicului nostru cu câteva spectacole de excepție, susținute de actori prestigioși ai teatrului românesc contemporan.
Aplauzele interminabile, sala plină până la refuz și aclamațiile sincere ale oamenilor au desemnat incontestabil ca fiind o capodoperă actoricească și regizorală piesa Teatrului Act din București, ”Absolut!(după Ivan Turbincă, de Ion Creangă)”. Fiind un one-man-show, unul dintre cei mai apreciați regizori, Alexandru Dabija, l-a ales pe inegalabilul Marcel Iureș să personalizeze și să ducă pe culmile succesului scenariul care părea scris în mod deosebit pentru el. Performanța pe care a realizat-o maestrul a reușit să comprime o oră și jumătate de trăiri duse până în pragul paroxismului într-o dimensiune atemporală, abisală. Impactul ireversibil pe care piesa l-a avut asupra fiecărei prezențe din acel loc mirific, metamorfozat, nu are vreun echivalent ce ar putea fi redat prin câteva cuvinte. Ceea ce s-a produs pe durata incursiunii prin spații vetuste, dar îmbibate de spiritul ironic al lui Creangă, a determinat publicul să plece de acolo cu zâmbetul pe buze, detașat complet de la cotidian și reîndrăgostit de perspicacitatea scriitorilor naționali.
Atmosfera nu corespundea unui decor obișnuit, ci, dimpotrivă, recrea intimitatea humuleșteană, proiectând spectatorii chiar în cordialitatea bojdeucii lui Creangă. Fără să necesite o recuzită sofisticată, dispunând doar de strictul necesar pentru o masă tradițională, deloc bogată și personificând o sacoșă pe post de turbincă, protagonistul le-a mânuit imaginația celor prezenți cu măiestrie, developând succesiunea plăsmuirilor asemenea unei videoteci.
Cu toate că spiritual deja aparțineai unui alt secol, subtilitățile de actualitate ale textului adaptat te țineau bine ancorat în veridicitatea lor din prezent. Maiestuozitatea prestației lui Marcel Iureș l-a transpus inițial în rolul povestitorului carismatic și jovial, care a jonglat pe parcurs cu numeroase personaje interpretate impecabil. Ivan Turbincă, Dumnezeu, Sfântul Petre, Moartea – toate acestea într-o abordare complet distinctă, inedită și mai ales, autentică. Experimentând diverse valențe de personalitate, maestrul Iureș a făcut o demonstrație uluitoare de talent și pasiune pentru vocația sa.
Ceea ce este de apreciat prin raportare la scenariul piesei se regăsește în asemănarea aproape integrală cu originalul. Alexandru Dabija a păstrat cu tenacitate firul epic al poveștii, inserând din loc în loc replici și cadre menite să pigmenteze și mai mult conflictul. O comedie cuceritoare, împletită cu proverbe și zicători despre existența umană percepută prin prisma unui erou folcloric pilduitor. După cum spune Garabet Ibrăileanu, în Creangă ”trăiesc credințele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului”. Iar creațiile lui clădesc imaginea virtuală a conștiinței naționale din cele mai vechi timpuri și până astăzi, valorificând zicerile pline de înțelepciune păstrate de români cu sanctitate.
Scriitorul nu dorește să ofere lecții de moralitate, ci să critice moravurile, accentuând punctele forte, dar și pe cele slabe din cutuma românească. Încearcă să întruchipeze modele umane de combatere a ideilor preconcepute legate de noțiuni ontologice precum ”moarte”, ”dumnezeire”, ”draci”; aceste prototipuri fiind, pe de altă parte, simboluri de inteligență nativă. ”Oamenii lui Creangă sunt vii ca viața, schimbători ca ea, naturali ca rădăcinile ei, de care nu se pot desprinde.” Iată definiția lui Pompiliu Constantinescu pentru desăvârșirea oglindită în Ivan Turbincă. Curajul și naivitatea, cele două caracteristice aflate în antiteză, îl provoacă să își testeze limitele, conștient fiind de resursele sale intelectuale. Astfel, el va atinge absolutul prin șiretlicuri ingenioase, câștigându-I respectul lui Dumnezeu, înfricoșându-i pe draci și păcălind Moartea.
Datorită acestei inițiative de punere în scenă într-o viziune modernistă, creația lui Creangă va fi căpătat în cel mai scurt timp o splendoare nuanțată, reactualizată societății zilelor noastre. Atenția deosebită acordată unui text aproape uitat de generațiile secolului XXI îi poate aduce regizorului Alexandru Dabija o prodigioasă recunoștință, iar marelui actor, Marcel Iureș, încă o distincție pentru o partitură epatantă prin har și devotament. Publicul avid după inovație și surprize culturale, are șansa de a empatiza cu personalități clasice pur românești, încărcate de substraturi persiflante, dar extrem de inteligente, în numele cărora să dezvolte un sentiment colectiv de mândrie națională.