De două săptămâni, în fiecare duminică dimineaţă, superba sală Majestic a Teatrului Odeon se umple de un public hiperactiv, atipic pentru un astfel de spaţiu, iar motivul este unul cât se poate de important: Copilăria marilor muzicieni. Este vorba despre un nou proiect educativ, lansat în colaborare cu Asociaţia „Clasic e fantastic”, prin care copiii de 4 până la 10 ani sunt invitaţi ca, prin spectacole de teatru şi muzică, să-i cunoască pe marii compozitori ai lumii, la vârsta copilăriei, pe când seduceau cu sunetele fermecate ale instrumentelor lor muzicale cele mai variate publicuri şi cele mai aristocratice auzuri.
Copilăria lui Mozart este prima producţie dintr-o serie de cinci. În numai o oră şi un pic, echipa formată din tineri actori şi profesori, a reuşit să concentreze universul mare al micului Mozart. Bătrânul şoarece Sol (Alin Olteanu) deschide partitura întâmplărilor prin care micul muzician ajunge să cânte în cele mai îndepărtate colţuri ale Europei, iar stră-stră-strănepoţii săi, Sică (Sânziana Tarţa) şi Rică (Irina Sârbu), chiriaşi în orga lui Mozart, prilejuiesc, prin întrebările lor naive, tot felul de amănunte interesante despre călătoriile „muzicale” ale compozitorului precoce. Ghiduşiile şoriceilor care descoperă fascinaţi bizareriile „cutiilor” care cântă, apariţia pisicii Lola (Monica Ciută) care face cu nevinovăţie pisicească tot felul de comentarii hazlii, intervenţiile micului Mozart-păpuşă, (conceput şi jucat de Aurelia Olteanu) sunt alternate cu scurte inserţii de teorie muzicală prin care copiii sunt iniţiaţi în tainele cântului la pian şi la vioară şi murmură melodioare celebre pe care Mozart le-a compus când era de vârsta lor, într-un spectacol dinamic, lejer, interactiv, care îi bucură atât pe cei mici, cât şi pe cei mari.
După încheierea spectacolului, începe un al doilea, pentru că suntem invitaţi pe scenă să ne fotografiem împreună cu personajele. Părinţii se concentrează să-i prindă în cadru pe cei mici, dar mai ales să-i repereze din mulţimea de chipuri dezorientate sau ultra-încântate, şoriceii primesc în dar flori de la domnişoarele de 5-6 ani, iar despărţirea se soldează cu un „pa-pa” trist sau chiar cu hohote de plâns.
Prezenţa unui astfel de spectacol în programul Teatrului Odeon este lăudabilă prin unicitate, dat find faptul că niciun teatru, cu excepţia celor de profil, nu-şi manifestă interesul pentru de programe educative şi cu atât mai puţin pentru producţii care se adresează unor spectatori atât de… tineri. Cel mai important este, însă, impactul pe care îl generează asupra celor mici – care, într-un climat cultural ca cel actual, când publicul adult nu pare să (mai) ştie de ce vine la teatru –, râmâne, cred eu, cel mai fidel, mai sincer şi mai participativ public „spectator”. Ar fi de urmărit şi efectele pe care le poate avea în timp o astfel de iniţiativă. Oare programele de acest fel n-ar putea fi începutul pentru cultivarea unui viitor spectator care ştie de ce vine la teatru?
Cert este că seria de spectacole Clasic e fantastic abia a început: urmează incursiuni în copilăria lui Vivaldi, Bach, Beethoven şi Chopin!
Print