La sfârşitul acestei săptămâni, pe 14 şi 15 ianuarie, la ora 19.00, la Teatrul Metropolis va avea loc avanpremiera spectacolului „Îngeri în America”, primul spectacol de teatru în serial din România. Montat pentru prima dată integral în România, textul lui Tony Kushner poate fi văzut în versiunea de la Teatrul Metropolis în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi scenografia Adrianei Grand. „Îngeri în America” este un basm postindustrial despre diferenţe, despre tabu-uri, dar mai ales despre Îngerii coborâţi din mistica urbană a intoleranţei. Ei descind din revolta Stonewall şi se regăsesc în tinerii violenţi dar, paradoxal, atât de fragili ai tendinţei Emo, ai mişcării Occupy sau New Age. Nişte băieţi şi nişte fete care nu pot plânge deşi trăiesc cu lacrima în gât.
Spectacolul este un diptic teatral care se reprezintă, consecutiv, în două seri. Prima parte se cheamă „Sfârşitul lumii e aproape”, iar cea de-a doua, „Perestroika”.
Din distribuţie fac parte Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Nicoleta Hâncu şi Cristiana Răduţă Bobic.
Print
Fiind destul de pasionat de teatrul romanesc … (ultimele 2-3 luni iau salariul numai pt. a-mi cumpara bilete la teatru … si asta nu pt. ca as fi vreun patriot convins, ci pt. ca imi place), am zis sa nu ratez nici “Ingeri in America”, un spectacol de teatru despre care nu prea stiam nimic, cu exceptia subiectului, pe care cred ca il stiti deja cu totii. Asa ca am zis ca poate merita sa-mi umplu 2 seri la rand cu vizionarea primului diptric teatral din Romania (adica un spectacol in 2 seri).
E o drama … o drama puternica, dura! Insa drame puternice am mai vazut (vezi “Moartea unui comis voiajor”, sau “Ingropati-ma pe dupa plinta”).Ei bine, “Ingeri in America” este o drama buna … buna rau … la care ai in permanenta dorinta sa plangi … doar ca sa te descarci … si nu poti … este un sentiment care te incarca treptat, ca un drog, ca o picatura chinezeasca, sentiment pe care nu l-am mai intalnit pana acum …
Este o piesa cu o regie si scenografie foarte bune, dar mai presus de asta … cu o distributie extrem de bine aleasa … piesa este foarte foarte bine lucrata si am ramas placut surprins ca actori tineri (in marea lor majoritate) sunt atat … dar atat de buni.
Cate putin despre actori:
Un nume care mi-a atras atentia in distributie este Virginia Mirea … care isi interpreteaza exemplar rolul … dar care … nu cred ca a fost pusa in valoare pe cat de buna stiu eu ca este (Am mai vazut-o si in “Casa Zoicai”). Oricum jocul actoricesc cu care deja ne-a obisnuit este destul de vizibil.
La fel si cu Ivascu … un actor foarte foarte bun … care transmite exceptional pe scena … si care intrupeaza durerea fizica si psihica intr-un stil magistral … si care … asa cum ne-a obisnuit … aduce un plus-valoare incontestabil, ca dealtfel in fiecare piesa in care este prezent.
Cristiana Raduta-Bobic … ei bine … m-a lasat paf … este Cristiara Raduta … da da … cantareata de a rupt ea prin 2002 cu “Amor, Amor”, “Voi fi a ta” … si apoi cu “Epilogue” …
Am vazut … tot cu ea … acum ceva timp “Floare de cactus” … si tot aici la Metropolis … in care m-a impresionat foarte tare de ce tehnica actoriceasca dispune si cat de originala e … e tare rau … rau … nu as fi crezut, mai ales ca initial ai tendinta sa crezi ca e si ea o actrita mediocra si atat. Acum am vazut “Ingeri in America” si nu stiu in ce e mai buna: in comedii romantice (rolul Antoniei din “Floare de cactus”), sau in drame cutremuratoare (rolul lui Harper din Ingerii) … Daca nu ma insel, Harper este singurul rol de compozitie din piesa (adica un rol de creatie), un rol in care Cristiana Raduta-Bobic depaseste orice asteptari prin interpretarea unei drame psihice a unei femei care ajunge sa fie derutata de halucinatia propriei ei realitati … a faptului ca si-ar cunoaste omul de langa ea, Walter. Ca sa nu mai zic ca cel putin in prima parte “Sfarsitul lumii e aproape”, Cristiana nu prea iese din scena … vreo 2 ore jumatate joaca permanent.
De ceilalti actori nu pot sa am decat cuvinte de lauda … ai senzatia ca actorii-barbati sunt gay si in viata reala pt. ca toti sunt buni.
Ca impresie generala, va spun ca eu nu-mi pot da seama nici acum … la cateva zile bune de la vizionarea ei de ce sunt atat de marcat. Poate voi veti realiza de ce.
Intr-un cuvant, este o piesa care te blocheaza si care iti schimba total perceptia asupra vietii si a sigurantei iluzorii sub care suntem obisnuiti sa traim. E o piesa care detroneaza tot … o piesa ca vorbeste despre viata si legiile ei, despre trairi contradictorii … si despre tot ce inseamna durerea feminina a barbatului … dar si cea a femeii 😉
Inchipuiti-va ce joc exista in prima parte (“Sfarsitul lumii e aproape”) in care se desfasoara practic intreaga actiune … dar mai ales, cat de multa putere si talent actoricesc … daca a doua parte (“Perestroika”) este de fapt intreg finalul, un final lent si apasat, plin de realism zdruncinator.
Pfff… sunt tare curios cate premii va lua piesa asta, e buna rau rau rau !!! Este originala (regie si scenografie de exceptie), actori dementiali si foarte foarte multa traire interioara …
Este o piesa soc! Go for it 😉
Spectacolul este superb! Este un eveniment pentru teatrul romanesc! O trupa de actori deosebiti! O piesa de teatru ffff BUNA!!
pt@ Andrei…cm`on man, inteleg ca ti-a plactut de Cristiana Raduta Bobic, dar sa-i dedici atata “spatiu” in” articolul” tau e un pic exagerat. Nu e rea dar in comparatie cu ceilalti actori…pe alocuri nici nu o mai vezi de ei.
Super spectacol!!!!!!! toti actorii minunati! Felicitari!
Simon,
Mi-a placut Cristiana in mod special pt. ca este pt. mine o reala surpriza si nu pt. ca o admir in mod vadit. Apropo: si eu nu scriu articole (dar multam de apreciere 😛 ).
Acum, lasand ironia la o parte, dozarea “spatiului” in mesajul meu vine direct proportional cu impresia resimtita. Daca ma lasam patruns de subiect, poate eram mult mai afectat. Insa, eu cand merg la o piesa, ma uit mai mult cu un ochi critic (asta mi-e felul) … si ma impresioneaza mult jocul non-verbal al unui personaj decat datul textului pe gura. De exemplu: I-ai studiat trairea Cristianei Raduta cand picteaza in timpul jocului celorlalti? Dar “contorsionismul” mental (si nu numai) al lui George Costin in finalul primei parti? Dar ascensiunea revoltei interioare a lui Sorin Miron din scena de la bar? …
remarcabil spectacol, cu toate compartimentele la superlativ, un spectacol profund şi tulburător!