La un an de la apariţia volumului Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştiului de altădată (Editura Biblioteca Bucureştilor, 2011), teatrologul Vera Molea ne surprinde cu un volum dedicat regizorului Aurel Ion Maican, „unul dintre oamenii de teatru români care au revoluţionat relaţia regizor-scenograf – şi care, aşa cum spune autoarea în Cuvântul înainte – a ştiut să şlefuiască arta actorului de la reprezentare la trăire, a adus în tehnica iluminatului de scenă multe dintre invenţiile celei de a 7-a arte, a reunit formele noi de expresie teatrală occidentale cu cele răsăritene, contribuind astfel la naşterea regiei moderne româneşti.”
Este o carte care depune mărturie pentru pasiunea cercetătorului şi pentru acribia istoricului de teatru. Este o monografie absolut necesară tinerilor care intră în teatru, dar şi nouă, celor cărora evenimentele teatrale care se succed în ritm alert nu ne mai lasă nici timp de reflecţie, nici timp de amintire, nici timp de admiraţie. Vera Molea ne spune povestea unuia dintre fondatorii regiei moderne şi ne ajută să regăsim acest timp pierdut al nostru: „Alături de Soare Z. Soare, Victor Ion Popa, George Mihail Zamfirescu, Ion Şahighian, Aurel Ion Maican se înscrie în generaţia tinerilor regizori de teatru ai anilor ’20, care au imprimat un suflu nou artei noastre spectacologice. Ce voia acest spirit atât de pătrunzător? Să meargă spre ordinea liniştită care domnea în teatrul românesc sau să participe la <<dezordinea>> voită de Craig, Appia, Reinhardt, Meyerhold, Tairov, Vahtangov sau Piscator? Prin întreaga sa activitate artistică a dovedit că a ales cea de-a doua variantă. Montările lui au adunat curentele predominante din arta teatrală europeană” (în Câteva concluzii).
Aş putea spune că Vera Molea s-a dedicat acestei întreprinderi încă din 2005, când şi-a început studiile doctorale, pentru că volumul de faţă are ca bază teza ei de doctorat, consacrată lui Aurel Ion Maican, „un regizor de teatru despre care s-a vorbit şi s-a scris prea puţin”. Ca exerciţiu de simpatie intelectuală, îi invit pe cei care parcurg Bibliografia să transpună numărul periodicelor (cu sutele şi miile lor de apariţii) în ore petrecute de autoare în bibliotecă, realizând, din informaţiile descoperite în Arhivele Naţionale ale României (Fond Teatrul Naţional) şi în Arhivele Naţionale din Iaşi (Fond Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”), acest complicat puzzle, viaţa şi opera regizorului Aurel Ion Maican: „Spectaculoasa viaţă, artistică şi privată, a celui care a fost Aurel Ion Maican m-a fascinat încă de la prima <<întâlnire>> cu el în paginile cărţii Un personaj tainic – Eliza Petrăchescu” (în Cuvânt înainte). Impresionantă acestă dublă reverenţă, mai întâi în faţa creatorului, apoi în faţa exegetului – autoarea cărţii amintite este minunata noastră profesoară, excepţionalul teatrolog Mihaela Tonitza –Iordache.
Din informaţiile pe care le-a adunat, aşa cum am spus, cu mare sârguinţă, Vera Molea ţese, din povestea propriu-zisă şi din foarte bogatele note, canavaua epocii, pe care va broda imaginea artistului, structurată în capitolele II-V: Maican, călătorul; Maican în „dulcele târg al Ieşilor”; Maican, pribeagul; Maican sub două dictaturi. Primul şi ultimul capitol însă ne sunt puse la dispoziţie de autoare cu gândul, parcă, de a ne implica în jocul de-a reconstituirea. Intitulat Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Maican?, primul capitol conţine o „autobiografie” pe care regizorul a prezentat-o la comisia de verificare a membrilor de partid în anul 1950. Iar capitolul VI, Maican, aşa cum a fost văzut… de marele regizor Ion Sava, de actorul şi regizorul Ion Lascăr, de actorul Dumitru Moruzan şi, în primul rând, de soţia lui, actriţa Lili Maican. Capitolul mai cuprinde şi câteva „micromărturisiri”: Constantin Ramadan, Ionel Ţăranu, Nicuşor Constantinescu, Sandu Eliad, Tudor Muşatescu, Mihai Gramatopol şi Hero Lupescu.
Volumul, editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – dacă tot suntem aici, îndrăznesc să le spun editorilor că sintagma uzuală pentru cei care îngrijesc o apariţie editorială este „redactor de carte”, iar formularea „redactare”, pe care domniile lor o folosesc constant, are alt conţinut semantic şi poate naşte suspiciuni – şi apărut cu sprijinul UNITER, este foarte bogat ilustrat cu fotografii şi facsimile, iar autoarea a reuşit să ne ofere o teatrografie aproape completă a regizorului. Şi nu este o monografie destinată doar oamenilor de teatru. Bucuria cu care Vera Molea scrie, grija pentru detaliu, pasiunea ei pentru viaţa culturală a României interbelice recomandă această carte tuturor celor care încă mai citesc.
Aurel Ion Maican în Câteva concluzii: „S-a situat în avangarda mişcării teatrale interbelice nu doar prin creaţiile sale regizorale, ci şi prin descoperirea unor actori care au înscris pagini de neuitat în istoria teatrului românesc: Constantin Ramadan, Aurel Ghiţescu, Tudor Călin, Miluţă Gheorghiu, Angela Luncescu, Ştefan Ciubotăraşu, Gheorghe Ionescu Gion. A considerat actorul ca pe o sursă de energie creatoare, iar teatrul o formă de eliberare a acestei energii. De aici dorinţa lui de a-l face pe actor să înţeleagă că el, actorul, este regizorul propriului său rol, iar directorul de scenă, organizatorul sau – mai exact –creatorul spectacolului. În munca cu actorul a fost un mare meşter, după cum spunea Ştefan Ciubotăraşu: <<mi-a aruncat unul câte unul ouăle din poală, îndemnându-mă să mă manifest la vedere şi cu îndrăzneală>>”.
Print