Se împlinesc, în 2019, 10 ani de când am lansat revista Yorick. Împreună cu Valentin Nicolau, care a crezut la acel moment în necesitatea și în existența ei, și alături de Editura Nemira, am creat în 2009 o revistă online de teatru, cu apariție săptămânală, într-o lume în care resimțeam lipsa unui astfel de spațiu dedicat. De ce? Ei bine, nu e un secret pentru nimeni că în România critica de teatru trece printr-o criză serioasă. Are probleme de identitate, are probleme de autoritate, are probleme de subzistență, are probleme grave. Iar cea mai gravă dintre ele este că în acest moment în România critica de teatru nu mai este o profesie. Deși există școli de teatrologie în mai multe universități din țară, deși studenți se înscriu în fiecare an, în fond adevărul limpede și spus cu cărțile pe față este că e o profesie care nu mai există.
Într-o lume nouă în care presa culturală e pe cale de dispariție, cum s-ar putea crea o nouă generație de critici? Atât de criticați la rândul lor… O generație adevărată, care să vrea și să fie dispusă să urmărească fenomenul în toată diversitatea lui, să aibă timpul și libertatea de a o face? Care să vrea și să aibă motive reale să se profesionalizeze? Care să nu mai practice critica de teatru ca pe un hobby? Iată întrebări la care, după zece ani de existență, revista Yorick nu are un răspuns… dar merge mai departe asumându-și aceeași linie a libertății de opinie.
Se vorbeşte mult despre redescoperirea, redimensionarea şi reinventarea actului critic. Se vorbeşte despre criterii clare şi despre obiectivitate în critica de teatru. Se vorbeşte despre scopurile şi sensurile ei, în caz că există mai multe, în caz că există chiar unul singur. Dar, dacă e adevărat că un critic bun (orice ar însemna asta) provine dintr-un spectator bun, atunci principalul atu al unui astfel de spectator profesionist ar trebui să fie disponibilitatea… de a vedea teatru şi disponibilitatea de a-l înţelege, credem noi. O reală deschidere, care, da, s-ar putea traduce prin „obiectivitate”, dacă obiectivitate înseamnă a fi dispus să vezi, să asculţi, să înţelegi cum şi de ce. O reală deschidere către diverse direcţii şi linii ale teatrului unui anumit moment, o reală lipsă de închistare, nedisimulată în spatele unei forme de conceptualizare căreia, din dorinţa clamată de obiectivitate, îi devii prizonier, transformând-o într-o formă de subiectivitate mai mult sau mai puţin conştientizată (în funcţie de interese).
A fi critic implică o formă de generozitate care să-ţi permită să accepţi pluralitatea ofertei artistice, să o analizezi şi să arăţi, pe cât posibil, impostura. Actul critic nu înseamnă judecată, ci analiză. În rest, orice direcţie impusă este o formă de îngrădire – oricât de subtilă – a libertăţii unui artist. A vorbi despre obiectivitate în artă este o utopie. Ar putea „naşte monştri”. A vorbi despre obiectivitate într-un domeniu în care se lucrează cu gusturi, emoţii şi sentimente ar fi cea mai sigură cale spre a ucide „viul” teatrului. Iar într-o lume a criticii în care cele mai multe voci proclamă nevoia de obiectivitate absolută noi credem că cea mai cinstită formă de „obiectivitate” rămâne subiectivitatea asumată.
Critica de teatru este, înainte de toate, o formă de creaţie, credem noi. O formă de creaţie care poate şi trebuie să-și seducă cititorul, pentru că aici avem un teren greu de recuperat: publicul larg. Şi tocmai pentru că are mijloacele teoretice de a seduce, deci de a impune un spectacol, o direcţie etc., ar trebui să aibă şi responsabilitatea lor. E o datorie faţă de natura efemeră a spectacolului de teatru, care poate depune mărturie despre sine doar o vreme, atâta timp cât există pe scenă.
Aceasta este linia pe care a mers revista Yorick în acești zece ani de existență și acesta este traseul pe care-și propune să-l urmeze și de-acum înainte. În plus, își deschide paginile virtuale și spre domenii conexe. Pe lângă rubricile cu care v-am obișnuit săptămânal, Yorick vă propune lunar trei rubrici noi: una dedicată filmului, una dedicată cărții, iar cea de-a treia dedicată poveștilor de viață ale marilor artiști din diverse domenii. „Book Corner”, „Film Corner” și „Life Story Corner” sunt cele trei rubrici pe care le veți descoperi în fiecare lună, pe coloana din dreapta a revistei.
Și cum, revista Yorick, atunci când a pornit la drum, a pornit împreună cu o colecție de carte, care împlinește și ea zece ani, vă așteptăm în 2019 cu câteva apariții-fenomen, care le urmează celor trei cu care am încheiat anul: „Păcatul originar” de Anthony Quinn, „Teatrul absurdului” de Martin Esslin și „Punct și de la capăt” de Peter Brook. În 2019, pe lângă aparițiile din zona teatru, vă așteptăm cu două surprize de proporții din lumea muzicii. Iar prima dintre ele, la zece ani de la dispariția lui pe pământ, va fi „Moonwalk”, autobiografia lui Michael Jackson…
Print