10 pentru New York… poate. Dar nu şi pentru Bucureşti

Teatrul Metropolis aniversează anul acesta 10 ani de existenţă. La mulţi ani şi la mai mare! În iarna anului trecut, în cadrul unei gale elegante, se anunţa evenimentul ce avea să celebreze această vârstă fragedă, dar rotundă. 10 tineri actori au fost aleşi, în urma unui casting, de către 10 personalităţi din teatru şi film, pentru a face parte din distribuţia unui spectacol dedicat lor şi celor 10 ani împliniţi de Teatrul Metropolis. Şi a fost o seară cu emoţii şi cu bucurie şi cei 10 au fost prezentaţi şi au fost aplauze şi multe poze.

Spectacolul cu cei 10 tineri actori se numeşte „10 pentru New York” şi este semnat de Lia Bugnar. Acest prilej de afirmare a 10 exponenţi ai unei generaţii, acest motiv de bucurie, s-a concretizat. Fără strălucire, însă, încă o premieră la rând la Teatrul Metropolis. Dar nu-i nimic. Nu e nevoie se surle şi trâmbiţe. Sălile sunt oricum mereu pline, biletele sold-out, publicul vine el. Şi atâta timp cât continuă să vină… da, chiar, de ce să ne obosim să creăm un eveniment? Artiştii se ocupă ei şi de promovare. Sunt obişnuiţi din „independent”.

Sentimentul acesta de arbitrar, însă, de comun şi nu de excepţional, se regăseşte, pe de altă parte, şi în spectacol. Nu există nimic care să amintească de promisiunile făcute la Gala cu haine frumoase şi lumini multe. Un text în care se văd multe cusături, o poveste pentru care e nevoie de multă îngăduinţă pentru a fi credibilă, personaje multe şi schematice înghesuite într-o tramă cu o evoluţie nu foarte coerentă. Replica inteligentă şi umorul Liei Bugnar au fost de data aceasta puse într-o matriţă, turnate într-un mulaj strâmt, iar rezultatul are multe defecte din fabrică. 10 tineri actori sunt răpiţi la New York de un băiat care vrea să îi facă mamei lui pe plac. Cei 10 se urcă din greşeală în maşina răpitorului şi ajung într-o cameră unde din când în când mama este adusă pentru a se bucura de arta lor. Totul cu pistolul fluturat ameninţător şi cu gloanţe care din când în când mai împuşcă degetele celor care nu se conformează.

Multă lume pe scenă şi multe momente moarte. Când nu au replici, mulţi se retrag cuminţi într-un colţ părând că îşi aşteaptă rândul. Structura este repetitivă şi cu un final de tip deus ex-machina lejer. Cei 10 tineri răpiţi îşi au momentul de glorie individuală, dar de durată şi importanţă diferită. Mici recitaluri mai izbutite sau mai stângace în care fiecare performează după propria pricepere. Dacă Ilona Brezoianu reuşeşte în câteva minute să construiască un personaj comic consistent, iar Matei Arvunescu stăpâneşte sigur pe sine singurul moment cu adevăr dramatic, Ana Maria Bercu lungeşte excesiv o scenă în care Capra cu trei iezi devine pretext de plictis şi ceea ce se numeşte în limbaj de culise „burtă”, iar Aurora Păunescu rosteşte monologul Ninei din Pescăruşul lui Cehov nici mai bine nici mai rău decât o candidată la admitere de la actorie, proaspăt absolventă de liceu. Cei care construiesc o evoluţie a personajelor şi conduc un joc susţinut pe tot parcursul spectacolului sunt Letiţia Vlădescu – e singura care a găsit acel ceva care să o diferenţieze de grup şi foloseşte indignarea profesională a personajului fără ostentaţie, dar cu efect cât un pocnit din degete, astfel încât o remarci chiar şi când are o simplă reacţie – şi Alexandru Nagy, cel mai norocos datorită partiturii ofertante – atent la relaţia cu partenera sa, bine susţinut şi organic, are răbdare să acumuleze şi să dozeze precis energia personajului său. Lia Bugnar, într-un rol de compoziţie, nu forţează limitele, urmăreşte conştiincios un parcurs pe un drum drept, însă nu îşi ajută ea însăşi personajul din scriitură. Nu o pot crede până la capăt din cauza inadvertenţelor de logică din text: îmi tot pune semne de întrebare legate de firul poveştii, încât mă încurc în explicaţii pe care încerc să mi le dau singur. De exemplu: cum de o femeie care în urma unui accident rămâne ţintuită în scaun cu rotile, nu pierde, totuşi, sarcina şi dă naştere unui copil sănătos?

Teatrul Metropolis merita, parcă, mai mult la aniversare. Gustul de serbare în care copiii cuminţi îşi aşteaptă în semicerc rândul pentru a-şi spune poezia nu e cel mai rafinat mod de a celebra un teatru în care există unele dintre cele mai bune spectacole din Bucureşti. Şi nici măcar o rampă de lansare pentru cei 10 actori – roluri inconsistente şi mini-monologuri lucrate pe jumătate nu sunt o carte de vizită prea încurajatoare. Există un sentiment de neîmplinire, de frână, de abandon înainte de finish în acest „10 pentru New York”. Şi e păcat, pentru că entuziasm şi bune intenţii au existat cu siguranţă.

Teatul Metropolis

„10 PENTRU NEW YORK” de Lia Bugnar

Regia: Lia Bugnar

Scenografia: Mădălina Marinescu

Cu: Alexandra Apetrei, Alexandru Nagy, Alexandru Sinca, Ana Maria Bercu, Aurora Păunescu, Ilona Brezoianu, Ionuţ Niculae, Lavinia Pele, Letiţia Vlădescu, Lia Bugnar, Matei Arvunescu, Radu Romaniuc, Ştefan Pavel