3fest – Teatru pentru viitor

Când spui festival te gândeşti la Cannes, Veneţia, Edinburgh, Avignon. Poate „Anonimul” la Sfântul Gheorghe, poate „Shakespeare” la Craiova. FITS, FNT, TIFF. Dar la Piteşti… ce găseşti când vine vorba de festivaluri? Nu vorbim despre lalelele devenite simbol local, nu discutăm despre festivalul itinerant al berii, plimbat de la sat la oraş prin toată ţara, la folclor nu mă pricep, bâlciurile nu-mi plac… aşa că rămâne 3fest.  Ajunsă la cea de-a şasea ediţie, această idee pornită  timid de câţiva adolescenţi inimoşi într-un club în care se bea Cuba Libre pe perne colorate la mese joase s-a mutat anul acesta pe scena Teatrului „Al. Davila”. Nu e greu de ghicit de ce se numeşte 3fest – durează trei zile, are patru secţiuni… recunosc, am stricat jocul, dar aşa stau lucrurile: concurenţii se pot înscrie la concursul de muzică, film, teatru sau fotografie.  Există jurii pentru fiecare, premii, sponsori, parteneri media, o echipă de organizare numeroasă, logo, insigne, tricouri, protocol, e un festival serios care creşte frumos de la an la an, odată cu tinerii lui „părinţi” care au schimbat liceul cu facultatea, apoi cu masteratul, se maturizează şi  îşi învaţă, cu constanţă, „copilul” să facă pas după pas.

Despre celelalte zile de festival nu ştiu prea multe, dar la capitolul teatru îmi permit să îmi dau cu părerea. Este al doilea an când se organizează acest concurs – iniţial s-a pornit de la trei secţiuni, de unde şi numele. Saltul calitativ în privinţa participanţilor a fost resimţit cu prisosinţă faţă de ediţia precedentă; de la lumina zgârcită a clubului s-a trecut la reflectoare, de la spaţiul nu foarte ofertant, la scena mare a teatrului, de la prieteni şi familie aşezaţi la câteva mese, la o sală plină pe jumătate – teatrul obligă şi asta este de apreciat şi păstrat pentru ediţiile viitoare.

Concurenţii s-au împărţit în două, în ce mă priveşte: „tineri, talentaţi, entuziaşti, serioşi” şi „nu chiar aşa de tineri…”. Cei mici, puştii de 12-13 ani, m-au făcut să râd, să îi cred, să le ascut povestea şi să le doresc, unora, o viitoare carieră artistică.

Pentru că au germenii datelor necesare unor actori profesionişti. Condiţia esenţială este ca promisiunile de acum să fie susţinute prin muncă şi seriozitate, prospeţimea vârstei să fie înlocuită cu rafinamentul experienţei, iar entuziasmul să rămână intact. David Drugaru din Râmnicu Vâlcea (Marele Premiu) şi Octavian Gabriel Mic (Premiul Special al Juriului), la 13 ani, au bucurat o sală întreagă. E o adevărată plăcere să vezi, pe lângă energia caracteristică vârstei, înţelegere perfectă a textului şi gând coerent pe scenă de la început la sfârşit. Nu am nicio clemenţă pentru tinereţea lor şi nu m-au înduioşat cu data naşterii – astăzi au fost buni şi au meritat aplauzele, diplomele şi felicitările primite.

De mâine trebuie să o ia de la capăt, cu alt rol, aşa cum o fac actorii adevăraţi. La fel de carismatic a fost şi Ştefan Iordache (Premiul al II-lea). Un tânăr care calcă pe urme uriaşe în teatrul românesc sub sonoritatea numelui său. Versatil, ludic, cu ochi atenţi şi ageri, nu ştiu dacă Ştefan pe care l-am cunoscut eu astăzi îi va semăna celui pe care regret că nu am avut timp să îl cunosc, dar merită să încerce. La fel, şi câştigătoarea premiului pentru cea mai bună interpretare feminină poate trece cândva de la „Mama Angheluşa” de astăzi la „Coana Chiriţa”, într-o zi; când a urcat pe scenă să îşi primească diploma aproape că nu am recunoscut-o. În timpul monologului am fost ferm convinsă că Irina Ciorobea are cel puţin 16 şi nu 12 ani. Credea cu atâta convingere că poate vindeca pe oricine de orice şi îşi vindea cu atâta pricepere marfa, încât nu puteai să nu o îndrăgeşti. Copii luminoşi şi curaţi, încă.

Despre concurenţii din cea de-a doua categorie nu aş vrea să vorbesc prea mult tocmai pentru a nu ştirbi meritul copiilor. Singurii care au mai păstrat ceva din calităţile despre care vorbeam mai devreme sunt componenţii trupei de teatru „Camino”, care din acest motiv au şi primit Premiul I, iar Mădălin Popescu – singur între trei fete pe scenă – a fost recompensat cu Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină. Altfel, adolescenţii nu s-au ridicat la nivelul micuţilor cu care au concurat. Totul a pornit de la repertoriul îndoielnic; în afară de Elena Marinică, cea care a primit Premiul pentru cea mai curajoasă alegere repertorială pentru că a avut îndrăzneala să o interpreteze pe Nora lui Ibsen – cu stângăcie, prea puţină hotărâre şi teamă, dar sincer şi curat. Ceilalţi au ales texte cu care nu doar că nu au demonstrat calităţi actoriceşti demne de menţionat, dar care mai rău i-au încurcat; greoaie, lipsite de structură dramatică şi subtilitate, având ca singur scop impresionarea la prima mână. Iar când acelaşi autor şi coordonator de trupă a prezentat în concurs un moment desprins parcă din reprtoriul „Vacanţa mare”, pentru mine deja a fost prea mult. Cu părere de rău, prăpastia dintre generaţii s-a simţit în mod usturător pentru „seniorii” competiţiei.

Cu bune şi rele, cu bâlbe la propriu şi la figurat, 3fest merge mai departe şi, ce e cel mai important, învaţă din greşelile proprii. Aşa cum anul acesta ne-am mutat cu mic cu mare din club, la teatru, sper ca anul viitor obiceiurile de club să rămână acolo unde le e locul şi să nu mai treacă pragul, în sala de spectacol. Vorbeam despre public acum. E doar o dorinţă personală venită din partea cuiva care respectă şi iubeşte Teatrul „Al. Davila” din Piteşti. Altfel, viitorul artistic al oraşului pare asigurat; entuziasm există, iar acesta este secretul oricărui festival reuşit. Aşa uiţi repede greutăţile, piedicile şi minusurile şi rămâi cu amintirile frumoase, pentru a o lua iarăşi de la capăt. Asta e tot ce contează de fapt.