Viaţa tihnită într-un rai urban contemporan are o lege simplă: concesie şi cooperare. Tu accepţi să reduci volumul în boxe, iar vecinul de palier nu mai prăjeşte peşte cu uşa apartamentului deschisă. Tu cureţi aleea iarna de zăpadă, iar el tunde iarba primăvara. Achităm cu toţii, conştiincioşi, fondul de rulment, ne întâlnim la şedinţele lunare şi decidem când vopsim holul blocului şi, mai ales, în ce culoare. Se mai strică un ventil la subsol, se repară, se mai peticeşte terasa, se face revizia la lift, se alege Preşedintele de bloc. În buna tradiţie a convieţuirii paşnice, vecina pensionară de la parter stă vigilentă de veghe cu ochiul lipit de vizor, în timp ce colaboratoarea sa de la etajul superior face de rond pe balcon. Casnicele cu plase ataşate de braţe urmează un itinerar bine determinat către piaţă şi retur. Soţii spală maşini în parcare o dată la două săptămâni, înainte de sărbători se dau recitalurile bi-anuale de bătut covoare. Din când în când ţevile răsună la ore târzii în noapte dacă tinerii zgomotoşi râd prea cu poftă, nepăsători la programul de linişte stabilit de Comitetul de bloc. Poveştile sunt aceleaşi. Numerele blocurilor şi numele de pe uşi diferă, numai.
Singuri, dar împreună; compartimentaţi, suprapuşi, în apartamentele noastre stas personalizate. Nu e neapărată nevoie să interacţionăm prea des. Nu trebuie să ne vizităm sau să ne petrecem weekendul împreună. Doar să ne respectăm şi să ne dăm „bună ziua”. Când, însă, micro-universul comunităţii e ameninţat din exterior, aceşti indivizi egoişti se constituie într-un front comun. Aşa se naşte solidaritatea. Din nevoie. Spiritul civic nu se poate educa decât prin experienţă proprie. Atunci când ceva generic, o problemă oarecare, este a ta. Când te interesează în mod direct.
Scenariul scris de Catinca Drăgănescu şi Ioana Petre pentru spectacolul „4m2” (Patru metri pătraţi) a pornit de la documentare pe teren – interviuri cu locatari. Tipologiile de vecini sunt uşor recognoscibile, iar povestea celor patru metri pătraţi de spaţiu verde puşi în pericol de retrocedarea terenului pe care le plănuieşte ridicarea unei clădiri este cum nu se poate mai reală. Sper ca reuşita civică a acestui demers să fie la fel de mare precum calitatea artistică a spectacolului. Sunt sigură că materialul documentar a fost bogat şi ofertant. Savoarea, în schimb, vine odată cu imaginaţia şi inventivitatea care transformă un fapt de viaţă în act artistic. Prezentat sec, cazul vecinilor care luptă pentru salvarea ultimilor patru metri pătraţi de verdeaţă are prea puţină spectaculozitate. Când, însă, „naturalismul de apartament” e sofisticat cu songuri, comentarii, artificii regizorale, joc asumat şi fantezie, rezultatul este unul extrem de tonic şi surprinzător.
Doamna cu petiţia – Profira Serafim este o martiră a blocului din Strada Solidarităţii nr. 4, gata să se sacrifice până la capăt pentru idealul de a salva peticul de spaţiu verde. Rând pe rând i se alătură din diferite motive mai mult sau mai puţin personale şi Doamna cu papucii – Silvana Negruţiu, şi soţul său – Alexandru Fifea, Doamna de beton – Ana Ioana Macaria, Doamna cu copiii – Ana Covalciuc şi Doamna cu răsadurile – Mirela Gorea. Scenele simultane şi intercalate ale tumultului vieţii în comun de la începutul spectacolului creează atmosfera tipică. Sentimentul fals de intimitate, curiozitatea casnică, idealurile mărunte, dar cruciale, socializarea de complezenţă; în formă stilizată, toate se regăsesc pe scenă. Cu minimul de decor şi maximul de mijloace actoriceşti, efectul comic inteligent este garantat. Când alianţele sunt făcute şi nu mai e cale de întoarcere, este momentul ca bătălia să fie purtată cu funcţionarii de la Primărie, în încercarea temerară de a obține o audienţă cu Primarul însuşi. Scena în care doamna de după geamul ghişeului, Gina – Silvana Negruţiu – ne oferă o primă lecţie de supravieţuire în birocraţia autohtonă este o mostră de tehnică şi umor. Joc distanţat, comentariu asumat şi o plăcere palpabilă a jocului. Hiperbolizarea în plan fantastic a speciilor de „doamne” care populează birourile instituţiilor publice este punctul culminant al fanteziei regizorale – un adevărat show în care esenţa şi aparenţa se completează perfect.
Spectacolul „4m2” şi-a găsit locul la Teatrul Mignon, după ce a fost prezentat în spaţii neconvenţionale grupurilor ţintă din comunităţile din care a fost inspirat. Şi cred că nu întâmplător – o scenă nu mai mare de patru metri pătraţi şi un spectacol care militează pentru dreptul la un spaţiu, cât de mic. Pentru o grădină, pentru un loc de joacă, pentru un garaj, pentru teatru, pentru cultură, pentru sufletul nostru.
Teatrul Mignon
„4m2” (patru metri pătrați)
Text și regie: Catinca Drăgănescu și Ioana Petre
Costume: Doina Pop
Mișcarea scenică: Mihaela Culda
Video: Ana Constantinescu
Distribuție: Mirela Gorea, Ana Ioana Macaria, Profira Serafim, Ana Covalciuc, Silvana Negruțiu, Alexandru Fifea
Print