A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o şi-n aceeași clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige-n urma ta,
Nici puteri să spună cât o doare
Şi-a rămas pierdută în cărare,
Ploi şi vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ şi se întreba
Ce ar face dacă vântul ar lua-o
Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o
Dar a rămas acolo undeva.
A căzut o frunză-n calea ta
Şi cine ştie câte-or să mai cadă,
Dar n-ai să ştii nicicând
Şi nu-ţi va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tău
Am fost eu.
Print
UNA FOGLIA CADUTA SUL SENTIERO (A căzut o frunză-n calea ta di Ioana Crăciunescu)
(Traduzione di Lucia – Libero adattamento poetico di Salvatore Armando Santoro – http://www.poetare.it/santoro4.html)
Ero una foglia caduta lungo il sentiero;
Mi agitavo come una banderuola.
Mi hai visto ma mi hai calpestata lo stesso,
Senza badarci.
Mi hai schiacciato,
Hai posato il tuo piede su di me.
Un urlo è uscito dalla mia bocca,
Era il lamento di una persona ferita.
Sono rimasta sul sentiero,
Pioggia e vento mi hanno maltrattata.
Son rimasta attaccata al terreno e mi chiedevo:
Cosa avresti fatto se il vento mi avesse sollevata,
Se per un momento mi avesse deposta sulla tua mano?
Sono ancora lì, in disparte,
Una foglia caduta lungo il sentiero.
Forse tante ne cadranno ancora
E rimarranno a lungo per terra.
Nessuno mai lo saprà.
(Donnas 5.9.2011 – 17,14)