Gelu Potzolli, actor al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, a încetat din viață sâmbătă, 25 mai. Corpul neînsuflețit al actorului se află depus la Capela Catedralei Ortodoxe „Înălțarea Domnului” din bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu, iar slujba de înmormântare va avea loc mâine, 29 mai, la ora 11.00.
„Când pleacă un om dintre noi, dispare o lume! O lume pe care o simțim că există pentru că este rezultatul percepției noastre. Gelu Potzolli, care s-a hotărât să se oprească din goana lumească, a fost un om de teatru care a parcurs toate ierarhiile. A crescut și s-a dezvoltat în teatru, de la tehnician la actor, cunoscând bucuria succesului pe toate meridianele lumii. A plecat spre cel senin în ziua în care colegii lui actori se pregăteau să convingă oficialii de la Avignon că locul TNRS este în acel festival (n.r. avanpremiera spectacolului Solitaritate de Gianina Cărbunariu). Plângând, actorii i-au dedicat spectacolul și au triumfat. Este timpul misiunii actorului de a duce emoția și frumosul mai departe. De acolo, din ceruri, Gelu a zâmbit! Drum cu Lumină spre Domnul!”, a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național din Sibiu.
Gelu Potzolli s-a născut pe data de 2 iulie 1950, la Sibiu. A jucat în peste 70 de producții de teatru montate atât pe scena de la Sibiu, cât și în București, Alba Iulia, Târgu Mureș și Berlin. Dintre cele mai recente producții la Teatrul Național din Sibiu, Gelu Potzolli a avut roluri și colaborări în spectacolele Am angajat un ucigaş profesionist / Wie feuere ich meinen Morder (regia Radu Alexandru Nica), Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess (regia Radu Alexandru Nica), Domnul Puntila si sluga sa Matti / Herr Puntila und sein Knecht Matti (regia Anca Bradu), Electra (regia Mihai Măniuțiu), Faust (regia Silviu Purcărete), Frumoasa din pădurea adormită / Dornröschen (regia Cristian Pepino), Ghidul copilăriei retrocedate (regia Gavriil Pinte), Lulu (regia Silviu Purcărete), Metamorfoze (regia Silviu Purcărete), Nora (regia Radu Alexandru Nica), Omul care a văzut moartea (regia Șerban Puiu), Pescăruşul (regia Andrei Șerban), Shoah – Versiunea Primo Levi (regia Mihai Măniuțiu), Visul unei nopți de Shakespeare (regia Gavriil Pinte).