„Absolventul” lui Charles Webb, muzica celor doi „Simon&Garfunkel”, atmosfera anilor ’60 şi filmul celebru care l-a lansat pe Dustin Hoffman sunt departe. Şi, cu toate că mai toată lumea le cunoaşte, le (re)descoperă, are nostalgii, ele rămân tot departe, într-un trecut în care cei cincizeci de ani cântăresc uneori, în mod paradoxal, mai greu decât cinci sute de ani, mai ales când vine vorba de teatru.
Tocmai de aceea propunerea lui Theodor Cristian Popescu de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu lasă în urmă cele mai multe dintre aceste repere şi se concentrează asupra unei laturi a textului potrivite pentru publicul larg al acestei perioade, supralicitând adesea momentele comice şi accentuând o formă de umor care pierde destul de mult din nuanţele lui „noir” de la origini. Asumându-şi o viziune total diferită de cea impusă de cunoscuta versiune cinematografică, atât de diferită, că nu foloseşte deloc nici ritmurile hit-urilor „Ms. Robinson” sau „The Sound of Silence”, regizorul Theodor Cristian Popescu îşi plasează „Absolventul” într-o zonă relativ sigură, gustată de public, nepretenţioasă, a unei comedii, să-i spunem, corecte.
Aşa cum e construită pe scena de la Sibiu şi golită de sensurile ei mai profunde, care veneau la pachet cu revolta împotriva „visului american”, cu o formă de căutare a sinelui, cu nevoia de libertate, la acel moment care coincide, în povestea lui Charles Webb, adaptată de Terry Johnson, cu revolta hormonilor şi trecerea spre maturitate – sexuală şi nu numai –, povestea păstrează mai puţin din planul social al Americii anilor ’60 și nici măcar nu merge pe ideea unei transpuneri în realitatea noastră contemporană. Este dezvoltată mai ales latura legăturilor erotice şi a relaţiilor interpersonale, dincolo de tabloul unei epoci sau al alteia. Cu alte cuvinte, Theodor Cristian Popescu păstrează intriga amoroasă: un tânăr de 21 de ani, proaspăt absolvent, aflat la momentul în care visează să schimbe lumea, începe în mod bizar o relaţie cu o femeie cu mult mai în vârstă, una dintre prietenele de familie ale părinţilor, iar apoi se îndrăgosteşte cu adevărat de fiica ei.
Încă de la prima scenă, desfăşurată în camera tânărului, regizorul exploatează comicul situaţiei şi al replicilor, plusând pe „inocenţa” lui şi pe atracţie… Alexandru Malaicu în rolul lui Benjamin şi Mariana Mihu în rolul doamnei Robinson construiesc o relaţie interesantă, din care lipseşte însă, pe alocuri, tocmai tensiunea sexuală. Mariana Mihu se joacă subtil cu nuanţele rolului, este fermecătoare, este inteligentă, este senzuală, are umor, ştie să-l conducă pe Alexandru Malaicu, scenele de seducţie sunt bine legate, iar interpretarea umple adesea spaţiul şi spaţiile.
La rândul lui, Alexandru Malaicu îşi dezvoltă frumos personajul, la limita dintre inocenţă şi perversitate (lipseşte poate un gram în plus de perversitate…), trecerile de la un amor la altul sunt bine gândite şi dozate. Lipseşte, poate, o anume dimensiune interioară atât a relaţiilor, cât şi a personajelor. Iar spaţiul construit de Dragoş Buhagiar – un interior simplu, care devine pe rând camera lui Benjamin şi camera de hotel sau un bar de striptease, având în fundal un fel de ecran gol, unde în final se va ivi o cruce mare pe post de biserică… – susţine ideea regizorală.
Deşi nu-i lipseşte candoarea, cea de-a doua relaţie importantă din spectacol, cea dintre Benjamin şi Elaine (Cendana Trifan), rămâne mai palidă decât prima. La fel, şi cea dintre Elaine şi mama ei, doamna Robinson.
Mizând pe o rezolvare scenică aproape de comedia bulevardieră, finalul are un anume farmec, la care publicul nu rămâne deloc indiferent. Elaine în rochie de mireasă, urmărită de cohorta de nuntaşi şi de un tată cu toporul în mână, care vrea să-l omoare pe „perversul” Benjamin, aterizează de mai multe ori pe burtă, în mijlocul scenei şi apoi se ridică, iar şi iar, spre deliciul spectactorilor, pentru ca în cele din urmă, ca-n orice dulce happy-end, să-şi lase la altar soţul spre care o împingea familia şi să-l aleagă pe… fostul amant al mamei ei. Reţeta e una de succes şi funcţionează, iar faptul că Theodor Cristian Popescu a preferat să se îndepărteze de cărările bătătorite nu poate fi decât un merit al montării de la Sibiu.
Teatrul Național Radu Stanca Sibiu
„Absolventul”, o adaptare de Terry Johnson, după un roman de Charles Webb, cuprinzând material din scenariul de film de Calder Willingham şi Buck Henry
Regia: Theodor Cristian Popescu
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Coregrafia: Florin Fieroiu
Ilustraţie muzicală: Marius Windt
Asistent decor: Tiberius Trifan
Video: Costin Chesnoiu
Traducerea: Veronica D. Niculescu
Distribuţia: Mariana Mihu, Alexandru Malaicu, Cendana Trifan, Nicu Mihoc, Dan Glasu, Dana Taloş, Cristina Ragos, Arina Ioana Trif, Mihai Coman, Viorel Raţă, Emöke Boldizsár, Laura Ilea, Ioan Paraschiv, Rodica Mărgărit
Print