Ada Galeș este actriță la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov și este studentă la Master la UNATC București. La ediția din acest an a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov a primit premiul pentru Cea mai bună actriță pentru rolurile din spectacolele „Copilul problemă” și „Privește înapoi cu mânie”. Festivalul s-a desfășurat pe fondul unui conflict al teatrului cu Primăria, sprijinit de oameni de cultură din toată țara, conflict care în acest moment este înghețat în așteptarea unor decizii. Ada Galeș a fost una dintre cele mai active actrițe din trupă, revoltată fiind de diversele nedreptăți, de închirierea sălii de către Primărie și de atitudinea anumitor personaje cu drept de decizie. Vorbește cu pasiune despre teatru și despre lupta pentru un teatru de calitate și nu se teme să spună lucrurilor pe nume.
Ești cea mai tânără membră a trupei de la Teatrul din Brașov și ai fost un mic lider al revoluției…
Eu sunt o activistă de felul meu, sunt o persoană destul de pasională și-mi place să lupt pentru lucruri și pentru cauze, iar acum pur și simplu mi s-a dat ocazia. De obicei încerc să insuflu asta în oameni: „Hai să facem ceva!” Desigur, în limita bunului simț și a unor valori pe care le împărtășim. Dar m-au frustrat și m-au întristat foarte tare, de când mă știu, frica și mediocritatea și întotdeauna am fost foarte supărată că oamenii nu făceau nimic și nu ziceau nimic… Acum, a venit povestea asta cu demisiile și s-a declanșat totul. Sunt foarte plăcut surprinsă că mi-a fost acordată această încredere.
Cum era atmosfera la momentul când ai venit tu în teatru?
Mi se părea că există o inerție. Dar mi-a luat ceva timp să înțeleg că existau niște cauze concrete, problemele cu primăria și blocajele umane dintre noi… Aici nu au mai fost actori tineri de foarte mulți ani. Ultima angajată a fost acum 8 ani… o singură actriță. Am găsit niște oameni care jucau de marți până duminică și care erau obosiți. Se simțea un fel de rutină. Dar în același timp am simțit niște super-actori, care au avut foarte mare grijă de noi. Iar Claudiu Goga am simțit că vrea să ne crească, nu doar așa, că a bifat niște angajări.
Cum a început conflictul?
Eu n-am cunoscut-o personal pe doamna Cecilia Doiciu, de la Primărie, dar am fost martoră la multe discuții, știu că a insultat oameni din teatru. Apoi, cel mai grav lucru era închirierea sălii. Am trecut și eu prin experiența suspendării repetițiilor și a spectacolelor, pentru că e nu știu ce Miss Brașov… Au venit concerte sau șușe care cred eu că nu ajută publicul din Brașov. Or, Primăria n-are nicio bază să închirieze sala. Înțelegerea fusese să închirieze numai luni, dar ei n-au respectat-o și când aveam spectacol la sala mică se auzea teribil de la cealaltă sală, pur și simplu nu se putea juca acolo.
Ați participat toți la protest?
Nu, dar suntem majoritari. Sunt șefii tuturor departamentelor din teatru. Iar din cei 18 actori ai teatrului, suntem 13 cei care protestăm. Ceilalți 5… unii au probleme personale, alții au rămas neutri, iar alții n-au vrut să se implice de frică. O frică postdecembristă, pe care eu n-am trăit-o, dar care a rămas cumva întipărită în memoria colectivă: a nu te pune cu șeful. Dar sunt și probleme personale, cu Claudiu Goga, cu noi, cu mine, că sunt mică și cum îmi permit… Mie nu mi-e frică de nimeni! Și cred că, dacă vrei să faci lucruri, trebuie chiar să te implici, nu doar să stai și să spui că lucrurile nu funcționează.
Tu ai crescut în Brașov, ai crescut cu spectacolele de aici, cu Festivalul de Dramaturgie Contemporană…
Da, ieri am găsit programele de când eram în liceu. Pe mine teatrul ăsta m-a făcut să vreau să fac teatru, am mers într-o trupă de amatori. Mi-aduc aminte că stăteam pe vremea aia cu Vlad Pavel, cu care acum sunt colegă, și fumam și ne ziceam: „Mie mi-ar plăcea să joc aici”.
Și totuși, îmi povesteai că prima dată ai ezitat să vii aici la concurs.
Pentru că am avut un gând stupid: m-am speriat c-o să rămân aici și o să fiu o actriță de provincie. Dar până la urmă am venit la concurs și l-am și luat. Și simt că sunt într-o perioadă în care am nevoie să cresc. Iar cel mai bun loc în care poți să crești e un teatru de repertoriu. Dar când spun asta nu mă cramponez în povestea asta cu angajatul, nu e vorba de ăia 1000 de lei pe lună, pe care jumătate îi dau pe drumuri. N-am făcut-o pentru bani, ci pentru că vreau să joc. Există o siguranță psihică că anul viitor mai joc ceva. Dorința mea cea mai mare nu e neapărat să joc la Bulandra, cu toate că da, e frumos… Dar mai important mi se pare acum să am întâlniri cu trupe și cu regizori, nu cu instituții cu faimă.
Dar zona independentă nu te-a atras?
Mă sperie puțin, pentru că nu știu cât de independentă e… Am o trupă de improvizație cu niște prieteni și joc și în zona independentă, dar e altceva. Mie mi se pare sexy zona independentă. Să vină niște oameni, să mănânce, să bea o bere sau o cafea și să se uite la tine, mi se pare că asta îți induce o altă stare. E mai degajat, e mai aproape de entertainment, e mai cu fum… și nu mă refer la fumul de țigară. Dacă în teatrul de stat încercăm să fim foarte corecți, aș spera ca în teatrul independent să ne dăm voie și să greșim. În independent e un fel de convenție care mai scapă și-mi place asta. Dar îmi plac și decorurile mari și banii investiți în spectacolele de stat. Vreau să joc în decoruri mari. Dar cel mai tare mă deranjează riscurile neasumate fie că e vorba de teatrul de stat sau de cel independent. Dorința de a se hăhăi oamenii sau de a plăcea e atât de mare, încât nu-ți asumi nicio personalitate, nicio individualitate și nu vorbești despre nimic. Și sunt foarte multe spectacole în care nu se spune absolut nimic. Eu cred foarte tare că arta trebuie să educe și să facă oamenii mai frumoși.
Cel mai tare mă deranjează riscurile neasumate fie că e vorba de teatrul de stat sau de cel independent. Dorința de a se hăhăi oamenii sau de a plăcea e atât de mare, încât nu-ți asumi nicio personalitate, nicio individualitate și nu vorbești despre nimic. Și sunt foarte multe spectacole în care nu se spune absolut nimic. Eu cred foarte tare că arta trebuie să educe și să facă oamenii mai frumoși.
Tu de ce faci teatru?
Acum sunt într-o perioadă în care îmi doresc ca prin teatru omul să creadă că poate să facă ceva. Îmi doresc foarte tare să creadă că poate să acționeze, nu doar să vorbească, nu doar să gândească, să trăiască în prezent, și nu în capul lui, să vadă că îl înțelege cineva. Eu mă duceam la teatru și plecam acasă mai puternică. Cred că teatrul îți dă un soi de încredere în viață… Nivelul de educație e foarte scăzut și mi se pare că e nevoie ca publicul să se întâlnească cumva cu texte mari și cu aspirații mari.
Ce înseamnă de fapt nonvaloare pe scenă?
A nu-ți dori nimic cu spectacolul ăla. Cred că trebuie să-ți dorești ceva, orice, să-ți dorești să miști ceva în cineva sau în tine…
Dintotdeauna ai știut că vrei să faci teatru?
N-am vrut să mă fac actriță din burta mamei. Eu voiam să mă fac măcelar. Îmi plăcea cum sună carnea când o trântești pe masă și îmi plăcea s-o cântăresc și mă jucam afară cu bucăți mari de gheață și îmi imaginam că sunt bucăți de carne. Deci… măcelar! Pe urmă mi-am mai dorit să mă fac bucătar și explorator. Îmi doream să conduc expediții. Îmi place să conduc, de fapt îmi place să-i ajut pe oameni ca împreună să scoatem potențialul din noi. Când eram mai mică eram o dictatoare. Acum treaba asta a devenit altruistă.
Că tot vorbești de altruism, a fi pe scenă e un act altruist sau egoist?
Uite, ieri, înainte de „Copilul problemă” am făcut un șnur. Și în tip ce repetam, mă gândeam: de-abia aștept să vină oamenii în sală, de-abia aștept să-i aud când respiră sau când oftează, să-mi fie frică să nu-i pierd. Deci e pentru ei! Clar!
Spui că ești militantă… Nu te tentează teatrul militant?
Ba da, mi-ar plăcea foarte tare. Dar nu s-a întâmplat deocamdată. Mă interesează ca oamenii să audă lucruri. Pe de altă parte nu cred că teatrul trebuie să fie așa sau invers, cred că e loc pentru toată lumea. E loc pentru tragedie, pentru comedie bulevardieră, pentru teatru contemporan, pentru Shakespeare, pentru teatrul experimental, pentru performance. Orice! Numai să vrei să faci. Și să nu vrei să faci mizerii pentru bani și pentru faimă.
Vorbești de bani. Cât de grav e? Cât de mult afectează sau influențează lipsa lor calitatea artistică?
Toată viața e o negociere… și trebuie să faci compromisuri. Hai să nu negăm asta. Dar depinde ce înseamnă „compromis”. La televiziune e foarte grav ce se întâmplă și ar trebui noi între noi să ne solidarizăm și să nu mai acceptăm să educăm oamenii cu mizerii, să nu le mai dăm asta, chiar dacă ei cer.
Te-a speriat când ai aflat cât e salariul?
Pe mine nu mă sperie nici salariul, nimic, îmi doresc doar să am întâlniri. Mama mă ajută financiar în continuare, ăsta e adevărul. Începe să mă streseze foarte tare asta, pentru că îmi doresc să mă descurc singură, dar nu pot. Însă mi-am asumat că nu voi trăi niciodată în puf și pene și că n-am nevoie de asta. Dar cred că ar trebui ca noi toți să avem un loc decent unde să locuim, o mobilă drăguță, un frigider plin atât cât avem nevoie, să ne permitem să mergem la teatru, la cinema, o dată pe lună la restaurant și să ne cumpărăm o carte… Și cred că trebuie să-ți permiți o vacanță pe an, o săptămână în care să te deconectezi. Or, salariul unui actor nu-ți ajunge nici pe jumătate de lună. Și e o problemă pentru că te frustrează și ajungi să te întrebi ce naiba o să faci.
Mi-am asumat că nu voi trăi niciodată în puf și pene și că n-am nevoie de asta. Dar cred că ar trebui ca noi toți să avem un loc decent unde să locuim, o mobilă drăguță, un frigider plin atât cât avem nevoie, să ne permitem să mergem la teatru, la cinema, o dată pe lună la restaurant și să ne cumpărăm o carte… Și cred că trebuie să-ți permiți o vacanță pe an, o săptămână în care să te deconectezi. Or, salariul unui actor nu-ți ajunge nici pe jumătate de lună.
Și duce asta la rutină?
Da… Dar cred că nu ai nicio scuză pe planeta asta să te rutinizezi. Să acționezi în detrimentul tău, al valorilor și al artei, asta nu pot înțelege. Mai bine du-te și fă altceva! Dacă e prea greu, prea urât, du-te în altă parte! Și nu te plânge la bere, du-te și fă ceva!
Ce-ți dorești de la un regizor?
Să mă facă, împreună cu el, să-i fac pe oamenii din sală să creadă în ce facem. Îmi doresc să mă vadă, să scoată totul din mine. Și îmi doresc să nu bifeze un spectacol. Îmi doresc să-l coste, să vrea să vorbească despre asta, să vină să-și mai vadă spectacolele și după premieră. Îmi doresc să vină cu texte în care să creadă foarte tare, să dea șansa unei distribuții care să funcționeze și, dacă nu funcționează, s-o schimbe.
Care sunt avantajele într-un teatru din provincie?
Eu am fost fascinată pentru că aici se poate lucra. La master nu se poate repeta de multe ori pentru că toată lumea e în altă parte. Iar aici repet de la 10.00 la 14.00, mănânc la prânz cu colegii mei, apoi repet de la 5.00 la 10.00 seara. Și a doua zi fac același lucru. O lună, o lună și jumătate, două luni… Creierul tău nu face altceva și e foarte fericit că i se dă șansa să lucreze serios și pe bune. Și încă un plus. Am dat de texte mari! Cred că se învață doar lucrând. Iar aici mi se dă ocazia să fac. Și simt că cineva are grijă de mine și pot să cresc.
Și care sunt minusurile?
Minusurile… Conflictul care ne-a blocat și ne-a scindat puțin. Sigur că nu putem să gândim toți la fel, dar mi-ar plăcea ca oamenii să nu mai ia lucrurile personal. Un alt minus este că vizibilitatea pe care o avem noi aici e redusă și sunt conștientă de asta.
Spune-mi concret, care sunt lucrurile pe care le cereți voi, actorii teatrului din Brașov, prin acest protest care deocamdată e înghețat și cu care s-au solidarizat atâția oameni din teatru?
Ne dorim stoparea închirierii sălii mari a teatrului de către Primărie. Ne dorim începerea unui parteneriat real cu Primăria, în care să susțină teatrul. Sunt niște spații pe lângă teatru, poate am mai putea face o sală… Să aloce un buget mai mare. În momentul ăsta e foarte mic bugetul! Pentru ce înseamnă Brașov și ce potențial are Brașovul ar putea crește simțitor. S-ar putea deschide puțin zona asta culturală și teatrală a Brașovului, care e moartă acum. Mai vrem organizarea concursului de management cât mai repede. Au promis că va fi în ianuarie. Vrem foarte tare să se termine odată cu instabilitatea asta. Și am mai vrea ca de pe 30 noiembrie și până la acel concurs să avem un interimar competent, din domeniu, care să aibă un CV imbatabil, un om în care noi să credem, care să fie capabil să facă bugetul pe anul viitor, să se lupte pentru noi în continuare și să facă planul artistic pe următorul an.
Print