A apucat să se bucure de câteva melodii, după care, a trăit, pe viu, dezlănţuirea infernului. Era primul concert la care participa. Era surpriza prietenilor pentru ziua lui. Nici măcar nu bănuiau că cea mai fericită și așteptată seară avea să se transforme în cea mai neagră noapte din toată viața lor. Povestea lui Mihai Popescu, tânărul acum în vârstă de 17 ani, aflat într-un scaun cu rotile – o boală descoperită în pruncie i-a răpit şansa de a merge vreodată – îți demonstrează clar și fără să lase loc de nicio interpretare că viața bate teatrul.
Pe 30 octombrie 2015, în fumul gros, mocnit şi înecăcios, într-o încăpere ce ducea către o singură uşă – devenită parcă şi mai mică sub teroarea ţipetelor şi a disperării din acea seară a celor prinşi în încăpere – Dumnezeu nu l-a uitat pe Mihai. El știa că, acolo Sus, cineva îl are în pază.
Destin, sacrificii, prietenie și solidaritate…
Este o poveste despre destin, sacrificii, prietenie şi solidaritate. Este despre viaţă văzută ca cel mai de preţ dar. Chiar şi dintr-un scaun cu rotile…
La mai bine de doi ani de la tragedia din clubul Colectiv l-am căutat pe Mihai şi am stat de vorbă cu el. Povestea lui este lecția supremă că fericirea stă în lucruri mărunte. Este optimist, plin de viață și de încredere. De fapt, așa era și ultima dată când am vorbit, undeva prin 2016. Tragedia de la Colectiv sau celelalte probleme din viața lui nu l-au îngenuncheat niciodată. Mereu s-a ridicat, deși, ironia sorții, are picioarele țintuite într-un scaun cu rotile. Vocea îi este fermă, dar veselă. Este elev la Liceul „Dante Aligheri”, la secția informatică. Calcule, matematică, precizie…
Poate de aceea, printr-o formulă magică, descoperită doar de el însuși, a știut să se ridice din situații care pentru mulți dintre noi ar fi fost fatale. Îl întreb ce s-a mai întâmplat în acești ani, mai bine de doi ani care au trecut de la tragedia din clubul groazei. Din nou, îmi răspunde cu optimism, fără să se vaite. „E totul bine, cu școala, cu prietenii. Sunt bine“. Cu toate astea, în ultima perioadă, a trecut prin nu mai puțin de patru operații la mâini, după ce focul „din clubul groazei“ a fost nemilos și cu el.
Prietenia care a învins moartea și flăcările
Vorbim și despre prietenul său, Pavlos, și el o altă lecție de viață, într-o lume în care suntem mult prea grăbiți și prea preocupați de noi înșine pentru a mai avea timp să-i salvăm pe alții și să le întindem o mână de ajutor.
În acea seară, Pavlos Gabriel Popovici, a fost îngerul păzitor al lui Mihai. Veniseră împreună la concert. Ei doi și încă un prieten comun. Când a început nebunia, Pavlos, de aceeași vârstă cu Mihai, a rămas neclintit pentru a-şi salva prietenul care era în scaunul cu rotile. În acele momente în care s-a ars practic în carne vie, a reușit să-l scoată afară pe Mihai. Pavlos a fost însă grav rănit şi a stat luni întregi la terapie intensivă. Acum, îmi povestește Mihai, se află în continuare la un spital din Belgia, la recuperare. Din fericire, este mult mai bine, iar prietenia lor mai trainică.
În acea seară, Mihai a stat chiar lângă scenă, pentru a vedea de aproape spectacolul. Nu ar fi avut nicio şansă să scape din acel infern dacă nu ar fi fost prietenul său. Cu ultimele forţe, în toată nebunia şi disperarea de a ieşi din Clubul Colectiv, Pavlos, ajutat și de celălalt amic, l-a luat pe Mihai în cârcă şi l-a cărat afară. Inițial, scaunul în care era Mihai se răsturnase și căzuseră toți trei.
„Nu am simţit nicio clipă că voi muri acolo“
„Nu am simţit nicio clipă că voi muri acolo“, susţine hotărât și acum, ca și data trecută, Mihai. Adolescentul acesta timid de 17 ani are forţa, optimismul, caracterul şi înţelepciunea unui om încercat de destin. Are picioarele ţintuite într-un scaun cu rotile şi, după tragedia de la Colectiv, a petrecut alte zeci de ore prin spitale, din cauza arsurilor de la mâini. Şi, totuşi vorbeşte cu atâta drag despre viaţă, încât îţi dai seama că un om asemenea lui are darul, prin simpla lui prezenţă, să facă lumea mai frumoasă.
Deşi Mihai susţine că tragedia nu i-a lăsat sechele sufleteşti, rănile nu i s-au vindecat. Părinţii lui Mihai care şi-au devotat întreaga viaţă lui, îngrijindu-l, au făcut şi fac în continuare tot ce le stă în putinţă pentru ca unicul lor fiu să fie bine. Nu e uşor. După ceea ce a păţit în clubul groazei, starea lui de sănătate s-a deteriorat. Acum e mai bine, așa cum ne-a mărturisit, dar să nu credeți că a mai primit vreun ajutor după tragedie. Simple promisiuni, desigur neonorate cu adevărat și pe termen lung. Au fost sacrificii mari făcute de părinți pentru a-l vedea pe Mihai bine.
„Mă simt un om norocos. Cred în Dumnezeu“
„Nu m-a afectat psihic, totul e ca înainte“. Își amintește cum au decurs lucrurile în acea seară. „Am ajuns acolo cu o oră înainte, a început concertul, l-am ascultat şi la artificiile de final o scânteie a sărit pe un stâlp de susţinere. Era primul concert din viaţa mea. S-a panicat toată lumea, prietenii mei, Pavlos şi Laurenţiu au apucat, unul de o parte, iar celălalt de altă parte de scaun şi m-au tras spre ieşire. Am căzut toţi pe spate. Scaunul meu s-a răsturnat şi eu am alunecat din el. Prietenii mei m-au ajutat şi m-au scos împreună afară“, a povestit Mihai clipele de teroare prin care a trecut pe 30 octombrie 2015.
„Mă consider un om norocos“, îmi spune, cu aceeaşi voce hotărâtă Mihai. „Cred în Dumnezeu şi am simţit, în momentul acela, că nu o să mor. Că Dumnezeu mă va salva“. Şi, într-adevăr, Dumnezeu a avut alte planuri cu Mihai şi cu prietenii lui. Au scăpat toţi trei, iar povestea lor merită spusă mereu și mereu…
Mihai visează să devină un IT-ist de renume
Îl întreb despre vise. Își dorește cel mai mult să ajungă un IT-ist de renume. Nu se gândește să plece din țară, este patriot convins. În ciuda faptului că și el și alți tineri de vârsta lui au plătit scump pentru erorile sistemului. Îi place la nebunie informatica și îi plac ieșirile cu prietenii. De atunci, a mai mers la concerte. Niciodată nu a resimțit boala lui ca pe un handicap și continuă zi de zi să-i dea vieții cea mai frumoasă lecție. Aceea de a se bucura și de a trăi fiecare clipă cu intensitate și cu bucurie.
Speranţe. Vise. Tinereţe. Aspiraţii. Toate s-au făcut scrum şi s-au înălţat odată cu fumul gros, vineri, 30 octombrie 2015, când infernul s-a dezlănţuit fără milă în clubul „Colectiv“, de pe strada Tăbăcarilor, nr. 7. Cei mai norocoşi au învins iadul. Şi au reuşit să iasă. Alţii s-au salvat şi s-au reîntors după cei dragi. Nu au mai ieşit nici ei. Au fost cupluri care aşteptau să se căsătorească, dar care au murit împreună. Alţii au fost salvaţi de o bere sau de o banală întârziere la serviciu. Au fost schimburi de vieţi pentru doar 100 de lei. Au fost ţipete, urlete şi multă disperare. Au fost eroi. Poveşti nescrise. Fum. Flăcări nemiloase. În acea vineri noaptea s-a ars în carne vie. Să fi fost destin? Să fi fost noroc? Să fi fost soartă? Cine poate şti… Multe întrebări fără răspuns. Singura certitudine: s-a produs cea mai mare tragedie a ultimilor 20 de ani. În urma flăcărilor de la Colectiv, rămân însă poveștile unor oameni precum Mihai Popescu. Întâlnirea cu ei te face să înțelegi lucruri și poate să vezi viața altfel. Ce spuneți, viața bate teatrul?
Print