Albert Camus: Actorul este călătorul timpului

albert-camusSăptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Albert Camus …

„Actorul e stăpân peste domeniul efemerului. Dintre toate gloriile, a lui e cea mai trecătoare. Cel puțin așa se spune. Dar toate gloriile sunt efemere. Din punctul de vedere al lui Sirius, în zece mii de ani, operele lui Goethe vor fi pulbere și țărână și numele lui, uitat. Câțiva arheologi poate vor mai căuta „mărturii” despre epoca noastră. Gândul acesta a fost întotdeauna plin de învățăminte. Dacă ne oprim îndeajuns asupra lui, din tot zbuciumul nostru nu mai rămâne decât noblețea adâncă pe care o aflăm în indiferență. El ne îndreaptă mai cu seamă spre ceea ce este mai sigur, adică spre imediat. Dintre toate gloriile, cea mai puțin înșelătoare este cea trăită.

Actorul și-a ales des gloria fără margini, aceea care se consacră și care se trăiește. El este cel care trage cea mai înțeleaptă concluzie din faptul că totul trebuie să moară într-o bună zi. Un actor reușește sau nu reușește. Un scriitor mai păstrează speranța, chiar dacă este ignorat, crezând că operele sale vor depune mărturie despre ceea ce a fost el. Actorul, în cel mai bun caz, ne va lăsa o fotografie, dar nimic din ceea ce a fost el însuși – grasturile și tăcerile sale, răsuflarea sa obosită sau de dragoste – nu va ajunge până la noi. Pentru el, a nu fi cunoscut înseamnă a nu juca, a nu juca înseamnă a muri de o sută de ori odată cu toate făpturile pe care le-ar fi însuflețit sau înviat.

(…) Străbătând astfel secolele și sufletele, mimându-l pe om așa cum poate el fi și așa cum este, actorul ajunge să se suprapună altul personaj absurd: călătorul. Ca și acesta, el epuizează ceva, străbate neîncetat ceva. Este călătorul timpului și, în cazul, celor mai buni dintre actori, călătorul hăituit al sufletelor. Nicăieri mai bine decât pe această scenă ciudată, morala cantității nu-și poate găsi hrana necesară. E greu de spus în ce măsură actorul beneficiară de personajele pe care le joacă. Dar nu acesta este lucrul cel mai important. Important e să știm în ce măsură se identifică cu acele vieți pe care nimic nu le poate înlocui. Se întâmplă, într-adevăr, ca el să ducă cu sine viețile acestea care, astfel, se revarsă întru câtva peste limitele timpului și spațiului în care s-au născut. Ele îl întovărășesc pe actor, care nu se mai poate despărți cu ușurință de cel ce a fost. I se întâmplă ca, luând în mână paharul, să se pomenească făcând gestul cu care Hamlet își înaltă cupa. Nu, între el și ființele cărora le dă viață distanța nu-i chiar atât de mare. El ilustrează atunci din plin, lună de lună sau zi de zi, acel adevăr atât de fecund care spune că nu există graniță între ceea ce un om vrea să fie și ceea ce el este. Mereu preocupat să-și întruchipeze cel mai bine personajele, el demonstrează în cât de mare măsură aparența face existența.”

((Fragment din volumul Albert Camus, „Mitul lui Sisif”, traducere de Irina Mavrodin, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968)

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.