Shakespeare, numele ascuns al Teatrului. Sau piatră fundamentală a unui discurs regizoral de o viaţă. Sau, pur şi simplu, pretext de a te cerceta pe tine însuţi: gnoti seauton (erkenne dich selbst sau, pe româneşte, cunoaşte-te pe tine însuţi). Prin Shakespeare. Volumul pe care vi-l propunem acum – Spectacolul ascuns – a fost publicat în anul 2002 sub egida UNATC de profesorul Alexa Visarion. Florilegiu – oare de când nu am mai auzit vorba asta? –, un adevărat florilegiu de eseuri existenţial-provocatoare: “Ecoul timpului”, “Publicul: absenţă, figuraţie, spectacol”, “Shakespeare ca imperiu”, “Autocraţie masculină – solitudine feminină, între rug şi căsătorie”, “Erou în vidul Coroanei”, “Plurifocalitatea shakespeariană” sunt doar câteva dintre acestea. Alexa Visarion ne propune un joc de-a jocul…
“Este Timpul cel care dezvăluie opera shakespeariană?/ Este Publicul cel care provoacă descoperirea?/ Este Cercetătorul, eruditul, specialistul, cel care prin analiză relevă dimensiunile inedite?/ Sunt Creatorii spectacolului (regizorul, actorii, scenograful, compozitorul) cei ce renasc de fiecare dată textul?/ Este Întâmplarea – conjunctura cea care descifrează altfel?/ Sunt alte opere vechi şi noi, emblematice, ghidul complementarităţii creatoare?/ E Plictiseala – forţa persistentă şi universală, arma reînnoirii?/ E Necunoscutul cosmic etern, curentul care schimbă perspectivele în <citirea> văzută şi auzită a dramaturgiei lui Shakespeare?/ E însăşi Opera energia ei vitală, sursa re-creerii semnificaţiilor?” Sunt doar întrebări. Cele care deschid volumul (primul eseu, intitulat “Lumea e o imagine a teatrului…”). De la Alexa Visarion am învăţat că importantă este întrebarea. Opera de artă pune întrebări, iar noi, cei care ne bucurăm de prezenţa ei în faţa noastră şi în conştiinţa noastră, nu se cade să-i cerem şi răspunsuri: “Că vinovat e tot făcutul/ Şi sfânt, doar nunta, începutul!” – după cum poetul Ion Barbu o spune în mod minunat. Şi, din nou, Alexa Visarion: “Cartea de faţă se naşte din aceste întrebări-călăuză ale căror răspunsuri nu sunt altceva decât nedesăvârşire creatoare, taine, incertitudini interogative, dialog transcultural…”
Eu nu am citit acest volum. Îndrăznesc să spun că l-am studiat cu acribie şi, recunosc, încă mă surprinde. It’s about Shakespeare, but… Shakespeare poate fi doar pretext. Adică, metonimic vorbind, Shakespeare funcţionează ca text poetic, reprezentând însăşi opera de artă. Foarte interesant mi se pare faptul că Alexa Visarion dedică acest volum memoriei fondatorului revistei The Drama Revue, prof. univ. dr. Robert W. Corrigan, primul decan al The School of the Arts de la The New York University şi preşedintele fondator al The California Institute of the Arts. Regizorul român s-a întâlnit simbolic cu criticul dramatic şi animator al mişcării teatrale americane Robert W. Corrigan pe tărâmul numit Anton Pavlovici Cehov.
Cehov, cel care este protagonist al unui alt volum semnat de Alexa Visarion: Cortina de cuvinte, apărut la Editura Universalia în anul 2007. Alexa Visarion îşi deschide volumul (pe care îl dedică profesorului său Radu Penciulescu, regizor exemplar) cu un metapoem: “Amintire nelimpezită/ a unui traseu de răspântii,/ Cortina de cuvinte,/ este imaginea ce ridică şi coboară/ ceea ce am trăit până acum./ Sigiliul <timp>,/ pecete-stigmat ce autentifică naiv/ fiecare segment de mărturisire,/ sugerează firav tensiunea unui dialog/ însetat de cunoaştere./ Nu recunosc din mine decât gândurile/ şi sprijin neliniştile în întrebări, / căutând rosturile,/ ascunse în bocceaua de frică,/ legată cu baiere de speranţă. /Dacă nu învăţ a trăi,/ trebuie să învăţ că trăiesc.”
Citatele au rostul de a-l face pe cititor să-şi aproprieze materia subtilă pe care autorul o dezvăluie în chip de ofrandă. Pentru că, înainte de toate, Alexa Visarion este poet. Poet în măsura în care, aşa cred că şi el însuşi se socoteşte, poem este numele generic al oricărui gest artistic pus sub semnul adevărului.
Dacă Spectacolul ascuns poate fi interpretat ca un un demers conceptual, Cortina de cuvinte este unul mai degrabă autobiografic. Iată doar câteva capitole din caietul de regie al vieţii: “Vămile risipirii”, “Hotare de veghe”, “Mărturii în fărâme”, “Şi America e albastră”… “Goana pe nisip”. Rândurile de faţă sunt, pentru cei care, foarte tineri fiind, nu i-au văzut spectacolele, doar invitaţia la o fascinantă lectură. Gândul însă cu care am scris pentru cei care i-au fost spectatori este cel de a reîntregi imaginea pe care o păstrează în memorie.
“Nu trebuie să uităm că fiecare spectacol poate fi ultimul, iar şansa noastră, a celor ascunşi înăuntrul creaţiei, este că <atingem> înaintea celorlalţi <finalul>. Teatrul nu este o formă de expresie, ci o stare existenţială convulsivă, o <explozie de sensuri> ce întreţine viaţa solemn şi comic. În afara acestui statut grav teatrul este derizoriu şi inutil.” – Alexa Visarion, Spectacolul ascuns.
Print