Alexa Visarion: “Eroii seamănă cu mine, dacă nu cumva sunt chiar eu…”

– partea întâi –

Regizor de teatru. Şi de film. Şi, într-un anume fel, scriitor. Alexa Visarion. Un artist pentru care două milenii şi jumătate de teatru sunt vii, doar să întinzi mâna şi să le aduci acum, aici, pe scenă. Şi profesor. “Pe mine mă interesează tinerii regizori. M-au interesat totdeauna şi tinerii regizori din teatru, şi plasticienii tineri, şi compozitorii tineri. M-au interesat vocile noi, vocile distincte din generaţia tânără. Iar în privinţa cinematografiei româneşti actuale, probabil numai din orgoliu, dintr-o vanitate extremă, se poate să nu te intereseze această generaţie, să nu vrei să vezi, să nu-ţi placă filmele ei reprezentative.

Văzându-le, eu descopăr multe lucruri pe care le visam, ca regizor, în diferite perioade, lucruri pe care nu le-am realizat – din diferite motive, unul fiind poate şi incapacitatea mea de a ajunge la propriul vis -, iar acum acele lucruri visate există şi se impun.” – spunea Alexa Visarion cu generozitate, în iunie trecut, într-un interviu acordat criticului de film Valerian Sava.

Cei tineri învaţă de la profesorul Alexa Visarion că drumul artei se deschide, mereu şi mereu, cu o întrebare, iar menirea artistului nu este să răspundă. Artistul se întreabă şi, poate, pe tine te întreabă, spectatorule. Mărturiseşte că a făcut teatru pentru că îi dă voie să viseze, să exploreze universuri… “Eu eram un copil năstruşnic, care trăia din imaginaţie, din visuri, din fantezie: am dat foc la un butoi cu resturi de benzină, am fugit de acasă – m-au găsit la vreo şapte kilometri depărtare, mi-am pierdut săndăluţele noi, cumpărate de mama pentru Paşti. O iubeam pe mama şi mă uitam la ea cu un fel de frică amestecată cu religiozitate: îmi amintesc că ea mă privea cum mâncam şi îmi povestea tot felul de istorii pline de haz, ca să mă facă să nu observ cât eram de săraci. Acum mă gândesc că, probabil, moştenesc de la tata (care a rezistat – ca deţinut politic, n.n. – prin închisori atâţia ani) un anumit tip de forţă, iar de la mama, partea aceasta histrionică. Acum, la bătrâneţe, mama îmi povesteşte că s-ar fi făcut şi ea actriţă şi că ar fi făcut foarte bine această meserie.” Povestea din aceste rânduri (un interviu realizat în 1997 de Corina Pavel), alături de multe alte mărturisiri pe care le citez în această schiţă de portret, face parte din “Cortina de cuvinte”, volum care a apărut, concomitent cu un altul – “De la Ziditorul la Zidirea”- în 2007, la Editura Universalia şi care configurează, în cele zece capitole care îl alcătuiesc, un adevărat itinerar de creaţie. Pentru că profesorul Alexa Visarion se dovedeşte a fi şi un excelent teoretician de teatru şi de film. Iată, de pildă, în anul universitar 1997-1998 a susţinut la Facultatea de Film a UNATC  un ciclu de douăsprezece prelegeri sub genericul “Meditaţie şi limbaj cinematografic” despre marii regizori europeni Bergman, Fellini, Bunuel, Pasolini, Wajda şi Mihalkov. Pedagog de vocaţie, a predat, ca profesor invitat, la Institutul Naţional de Artă Teatrală din Islanda şi, în calitate de Visiting Artist & Professor, la California Institute of the Arts (CAL ARTS). Profesorul de azi îi este şi astăzi recunoscător regizorului Radu Penciulescu, profesorul său căruia îi şi dedică volumul “Cortina de cuvinte”. Dar Alexa Visarion a avut şi vocaţia uceniciei: în 1974 participă la primul (şi poate cel mai important) stagiu de perfecţionare: practică teatrală la Piccolo Teatro – Giorgio Strehler. Au urmat, în decurs de trei decenii alte câteva: în Rusia, la MHAT, în Franţa şi în SUA.

Caragiale, Shakespeare, Cehov… I.L.Caragiale – teatru: “Năpasta” la Teatrul Giuleşti (1974), Bucureşti; “O noapte furtunoasă”, tot la Teatrul Giuleşti(1979); “D’ale carnavalului” (1984); “O noapte furtunoasă la Teatrul de Artă din Moscova (1982); “D’ale carnavalului” la Teatrul Lindabauer din Reykjavik (1989), Islanda. I.L.Caragiale – film: “Înainte de tăcere” (1978); “Năpasta”(1984). “Pentru mine, Caragiale este o chemare fără sfârşit. În teatru şi în film am urmărit revelarea dimensiunii moderne a acestei literaturi.” – scria regizorul în1987.

William Shakespeare: “Doi tineri din Verona” (1970); “Nopţile regilor” după W.Shakespeare, la Festivalul Internaţional de Teatru organizat de Academia

Experimentală de Teatru din Paris (1990); “Richard al III-lea” la U.W.M. Training Program (1984), SUA; “Richard II” la Kentucky Shakespeare Festival (1993), SUA; “Dragoste şi îndrăgostiţi” – scenariu teatral după W.Shakespeare, la Teatrul FONTANEN din Malmö (1994), Suedia. Shakespeare face capitol aparte în cariera omului de teatru Alexa Visarion, pentru că această permanentă preocupare s-a concretizat în teza sa de doctorat, sub titlul “Spectacolul ascuns – valenţe interpretative şi spectaculare ale teatrului shakespearian”.

Anton Pavlovici Cehov: “Trei surori” la Teatrul Naţional din Timişoara (1988) “Unchiul Vanea” (1971); “Tarara-bumbia” după A.P.Cehov, la Teatrul Maria Filotti, Brăila (1996); “Pescăruşul” la Teatrul Naţional din Constanţa (1997); regia şi scenariul serialului radiofonic “Un duel în ziua nunţii” după A.P.Cehov, la Radio România Cultural (2004) cu ocazia Anului Cehov; regia şi traducerea piesei “Livada de vişini”, la Teatrul Naţional Craiova (2006); “Unchiul Vanea” la Actors Theatre of Louisville (1984), SUA; “Un carnaval al dragostei” după Cehov, la Teatrul FONTANEN din Malmö (1989), Suedia. “Uman până în plăsele, Anton Pavlovici Cehov… A deschis încăperea tainică în care intrând nu ne găsim decât pe noi. Ne sufocăm de atâta suflare omenească, dar vorbim încă despre tencuiala pereţilor. Piesă neterminată… universul Cehov.” – Alexa Visarion, 1989.

Distincţiile acordate unei personalităţi complexe aşa cum este Alexa Visarion sunt numeroase şi amintesc doar câteva: Premiul A.T.M. pentru exegeza scenică şi filmică a operei lui I.L.Caragiale; Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol al anului – “Woyzeck” de Büchner; Premiul Criticii al Ministerului Culturii din fosta URSS, pentru spectacolul “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, montat pe scena MHAT; Premiul revistei “Teatrul” pentru cea mai bună regie, pentru cea mai bună scenografie – Emilia Jivanov, cea mai bună interpretare feminină – Larisa Stase Mureşan în Maşa, acordat spectacolului “Trei surori’ de Cehov, Teatrul Naţional Timişoara; Premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru cea mai bună interpretare feminină – Carmen Galin, pentru cea mai bună interpretare masculină – Claudiu Bleonţ şi pentru regia spectacolului “Steaua fără nume” de M. Sebastian, în cadrul Festivalului Naţional de Comedie; Premiul Uniter pentru regia serialului radiofonic “Un duel în ziua nunţii” după A.P.Cehov; Premiul UNITER de Regie pentru întreaga activitate şi Premiul “Aristizza Romanescu” acordat de Academia Română pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică. Este Profesor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj Napoca.

Alexa Visarion, 1997: “Multă lume mă întreabă: <Dacă ai mai începe o dată viaţa, te-ai face tot regizor?>. Şi eu răspund: <Nu!>. Acum cam ştiu despre ce-i vorba în regie, nu că am făcut-o foarte bine, dar ştiu ceva! Probabil că aş folosi regia ca să descopăr o stea. Aş vrea să fiu şi eu unul dintre oamenii care zboară printre stele, da, un fel de astronaut, dar nu neapărat un specialist, ci aşa, simplu, un călător care ar ajunge, să zicem, pe Marte!”

Şi obsesia Meşterului Manole… şi celelalte spectacole, până peste sută… O poveste care va urma.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.