„O muzică de o modernitate sfâșietoare”, astfel descrie regizorul Alexandru Darie compoziția lui Adrian Enescu pe teme de Bach pornind de la care a creat un spectacol de teatru, acum gata de prima întâlnire cu publicul. „The Bach Files” va avea premiera oficială pe 2 și 3 septembrie, la ora 20.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, în cadrul ediției din 2015 a Festivalului Internațional George Enescu. Zoli Toth Project semnează o producție pentru spectatorul secolului XXI, în scenografia lui Octavian Neculai, propunând o variațiune teatrală, vesel-tristă, pe teme de Bach, un compozitor a cărui muzică regizorul Alexandru Darie dorește s-o abordeze altfel: dezvăluindu-i zonele ludice. Iluzia și jocul teatral sunt în continuare o cale spre spectatorul neinițiat, dar, în egală măsură, „The Bach Files” țintește publicul meloman, invitându-l să redescopere un univers clasat în sfera valorilor perene, dar un univers ce poate oferi mereu surprize. După una dintre ultimele repetiții, regizorul a răspuns la câteva întrebări, în exclusivitate pentru Revista Yorick.
Ce anume din lumea lui Bach ați ales să puneți în lumină?
Este un foarte frumos paradox. Bach e întotdeauna asociat cu o muzică austeră, față de Mozart, un glumeț, un compozitor care a scris glume muzicale, nu-i așa? Spectacolul nostru este exact în contrapunct. Adrian Enescu a descoperit teme mai cunoscute și mai puțin cunoscute, extrateme pe care le-a dezvoltat în acest fusion de jazz și alte ritmuri. Ideea mea a fost să scriu și să regizez un fel de film noir, un fel de bandă desenată, un film 2D cu actori 3D și animație. Muzica e ca o muzică cinematografică de la începutul secolului XX, când nu exista sonor. Am scris povestea după muzică, dar acum parcă avem un spectacol nonverbal – o poveste comentată de muzică.
Și Bach?
Legătura cu Bach se face într-un mod naiv și amuzant. Într-un oraș din viitor, plin de personaje extrem de ciudate, unele cu umor, altele dramatice, un detectiv particular caută o descendentă a familiei Bach. Am găsit toată genealogia personajelor, prin care el trece în căutarea unei fete. De aici începe o poveste de dragoste, o luptă între bine și rău, istoria animată a iubirii dintre detectiv și descendenta lui Bach. Apoi apare Butterfly, așa l-am numit, un personaj malefic, care există aici ca în orice bandă desenată și se luptă cu detectivul. Legătura cu Bach constă, în principal, în muzică și în această ironie și autoironie față de austeritatea lui Bach. În animație apar îngerași cu capul lui Bach, care fac o profeție, încercând să apere fata și s-o prevină să nu intre în niciun fel de relație cu acest detectiv, căci va urma o nenorocire!
Este un spectacol cu dedicație pentru melomani?
Nu. E primul spectacol din viața mea în care, ajutat de coregrafia lui Arcadie Rusu, de muzica lui Adrian Enescu și de scenografia lui Octavian Neculai, fac teatru-dans. Este de fapt un amestec de teatru, pantomimă și dans contemporan, precum și animație. Am dorit însă să fie în primul rând o poveste care se citește cursiv, așa cum ai urmări un film sau o bandă desenată. A ieșit o poveste naivă și frumoasă în care joacă 14 actori, plus dansatori. Sunt 15 piese muzicale și fiecăreia îi corespunde un episod din poveste. Am lucrat cu toată seriozitatea la această poveste despre iubire și adevăr, despre cum îți cauți identitatea, despre lupta dintre frumos și urât și avem nevoie, cred eu, de povești frumoase.
Care sunt pentru toate felurile de public.
Da. Publicul de elită de la Teatrul Bulandra este unul eteroclit și îmi place să cred că s-ar bucura să vadă o trupă de tineri, unii dintre ei chiar de la teatrul nostru, jucând în acest spectacol, alături de colaboratori într-un mix interesant.
Într-o vreme în care o mulțime de creatori acordă o atenție moderată sau pur și simplu nicio atenție componentei muzicale a spectacolului.
Absolut. Ăsta a fost și motivul pentru care în urmă cu câțiva ani, când regretatul Toca (regizorul Alexandru Tocilescu – n. red.) a făcut „Elisaveta Bam”, iar eu am continuat cu „Orfeu și Euridice”, noi am lansat Programul Dramma Per Musica. El atrage atenția asupra acestei foarte importante componente a spectacolului de teatru. Dramma Per Musica a fost, până la urmă, un spectacol de operă și a devenit celebru în toată lumea. La noi există puțin apetit pentru astfel de lucruri. Și totuși, la spectacolele amintite a existat un interes extraordinar al oamenilor, s-a jucat mereu cu sala plină, lumea pare doritoare să mai iasă din normă, să mai vadă și altceva decât teatru cu vorbe, în care actorii se mută de pe un scaun pe altul. Pe lângă performanța actoricească, se va vedea și performanță acrobatică. Spectatorii vor vedea un lucru foarte solicitant pentru actori, pe care-l fac foarte bine, la care am lucrat 12 ore pe zi.
În plus, „The Bach Files” poate fi o cale de acces spre valori clasice care au nevoie să fie redescoperite permanent?
Evident. Și o cale de a te întreba cine o fi fost Bach ăsta! Ia să mă duc eu să iau niște CD-uri să ascult!
Print