Gala Premiilor UNITER va avea loc pe 23 aprilie, la Sala Majestic a Teatrului Odeon. Senatul UNITER a dat publicităţii, la începutul săptămânii trecute, nominalizările propuse de juriul alcătuit din oamenii de teatru Monica Andronescu, Ion Cocora şi Ion Parhon. Juriul care va stabili câştigătorii urmează să fie anunţat.
Criticii de teatru Iulia Popovici, Alice Georgescu şi Cristiana Gavrilă au comentat opţiunile juriului de nominalizare, răspunzând solicitării revistei noastre, care a propus două întrebări:
1. Care sunt, în opinia dvs., minusurile şi plusurile nominalizărilor la Premiile UNITER de anul acesta?
2. Ce imagine a teatrului din România configurează ele?
Alice Georgescu, critic de teatru: „Se remarcă o zonă de previzibilitate“
1.„Dincolo de gusturile şi de părerile personale, primul minus ar fi spectacolele selectate la categoria cel mai bun spectacol nu se regăsesc, prin alte component ale lor, nominalizate la celelalte categorii. Prin urmare, productiile alese ca fiind cele mai bune spectacole au o justificare fragilă.
În rest, este vorba despre gustul personal, despre cum a funcţionat echipa. Am fost, la rândul meu, în diverse comisii de acest gen şi ştiu că la rezultatul final se ajunge prin cedări de o parte şi de cealaltă. Prin urmare, îmi închipui că niciunul dintre membrii juriului nu este 100% fericit cu ce a ieşit, dar este un rezultat posibil. Se regăsesc în aceste spectacole şi spectacole vitregite, ca să spun aşa, de nominalizări până acum, dar nu e neapărat o calitate… Nu cred că ajută foarte mult o viziune de tip sindicalist asupra teatrului, pe ideea „hai să-i ajutăm şi pe ei, săracii, că n-au mai fost de mult pe-aici“. Dar totul este relative şi, pe de altă parte, e bine că au fost onoraţi cu atenţia onoratului juriu şi artişti din zone mai puţin vizitate de obicei“.
2. „N-am văzut toate spectacolele care au intrat în diversele categorii de nominalizări, aşa că nu m-aş aventura la aprecieri rituoase. Ca aspect general, favorizată îmi pare o anumită zonă a comodităţii estetice. Din ce ştiu şi din ce am văzut, în asemenea situaţii nu neapărat îndrăzneala este de apreciat. Pe de altă parte, nu e bine nici să nu încerci nimic. Se remarcă, în mare măsură, o zonă de previzibilitate.“
Iulia Popovici, critic de teatru: „Absenţa unei coerenţe estetice“
1. „Cred că în mod tradiţional, cel puţin în ultimii zece ani, nominalizări UNITER există pentru a fi contestate, dintr-o paletă de puncte de vedere, în care se amestecă partizanate personale şi viziuni estetice concurente. Încercînd, de fiecare dată, să mi le înghit pe cele dintâi, mi se pare, totuşi, că principalul punct slab al rezultatelor din acest an constă în absenţa unei coerenţe estetice, în condiţiile în care cele mai comentate şi „grele“ categorii, cea mai bună regie şi cel mai bun spectacol, ar trebui să-şi conţină propria argumentare în restul opţiunilor şi n-o prea fac sau se contrazic. Plusurile sunt la nivelul punctual, cum e nominalizarea lui Marius Turdeanu la „Cel mai bun actor în rol principal“.
2. Impresia pe care mi-o lasă e că aceste nominalizări sunt rezultatul unor compromisuri nefinalizate, în spatele cărora stau moduri de raţionare divergente (şi nu mi-e nici frică, nici ruşine să spun că aceste moduri de raţionare nu sunt mereu de natură estetică). În afara confirmării că teatrul românesc public nu e afectat de reducerea cheltuielilor (mai exact, că şi-a reorganizat modul de lucru în aşa fel, încât să nu renunţe la modelul producţiilor la scară mare, perdanţii fiind „începătorii“ şi non-conformiştii) şi că se manifestă un recul de interes faţă de zona teatrală de limbă maghiară (culmea e că principala „competiţie“ se dă între Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi Teatrul Bulandra, ele fiind principalele vehicule ale idealului scenic naţional, iar „Bulandra“ a produs mult în 2011), nu văd mari concluzii care să poată fi trase despre cum arată teatrul românesc. Şi cred că nici nu mai e cazul – teatrul românesc a încetat să mai fie un corp unitar, iar faptul că există un singur tip de premii (pe care am ajuns să le supralicităm) în acest domeniu n-are cum să schimbe dinamica unui peisaj interesant pentru diversitatea lui, nu pentru unicitatea gîndirii.“
Cristiana Gavrilă, critic de teatru: „Anul acesta lucrurile mi-au părut mai echilibrate”
Niciodată nominalizările unui juriu n-o să mulţumească pe toată lumea. Cu cât juriile sunt mai mici (iar la nominalizările Premiilor Uniter sunt doar trei „juraţi”), cu atât „tirania gustului” este mai puternică. Anul acesta, însă, lucrurile mi-au părut mai echilibrate şi au fost mai puţini „nemulţumiţi” decât la alte ediţii. Ceea ce poate fi chiar o performanţă pentru juriu. În mare parte, am înţeles sau intuit criteriile de selecţie şi, uneori, am fost de acord cu ele. Din punctul meu de vedere, există însă trei omisiuni:
1. Marele absent este spectacolul „Însemnările unui necunoscut” după Dostoievski, în regia lui Alexandru Darie, de la Teatrul Bulandra, iar cele mai de neînţeles omiteri sunt Maria Miu, pentru scenografie, şi Virgil Ogăşanu, la rol secundar, care nu doar că face performanţă, dar se reinventează în personajul Foma Fomici.
2. Lipseşte Marcel Iureş cu „Absolut” (Teatrul Act), unde un singur om pe scenă chiar atinge absolutul.
3. Lipsa spectacolelor Gellu Naum, după un an care i-a fost dedicat, finalizat cu mai multe producţii, care au însemnat o redescoperire şi o recuperare esenţială pentru cultura română (fapt fără precedent). Cel puţin unul dintre aceste spectacole merita luat în discuţie: „Florenţa sunt eu”, în regia lui Alexandru Dabija, cu o scenografie semnată de Dragoş Buhagiar. A primit laude (inclusiv criticul Ion Cocora, membru în juriu, şi-a arătat în public entuziasmul), dar a picat total la nominalizări.
Şi nu înţeleg cum niciunul dintre regizorii „celui mai bun spectacol” nu a fost nominalizat la secţiunea regie…
Print
Nu e prea deontologic sa o intrebati pe Cristiana Gavrila ce parere are despre nominalizari, atata vreme cat ea e angajata TNB. Nu mai erau alti critici disponibili?
Jonh
Doamna Dana Ionescu, aţi scris recent un text comic, Regizorul de teatru şi modestia, pormă, un membru al juriului care a făcut nominalizările uniter a vrut să lase posterităţii un text şi mai comic pe aceeaşi temă şi m-am distrat de numa numa citind compunerea Artistul şi smerenia. Nu m-am distrat singur, ci împreună cu spiritele pe care le invocaţi pt a-i pocni pe artişti cu lipsa de modestie, adică Alexandru Paleologu, Gordon Craig, Borges şi Thomas Mann mi-au cerut să vă spui că NIMIC, dar absolut nimic din ce au scris ei nu pledează pt modestia artistului în relaţie cu un critic impostor, şi că este culmea tîmpeniei să-i ceri unui artist SMERENIE. Aş putea să filozofez pe marginea felului în care i se bagă artistului pe gît smerenia, în timp ce tărăşenia/păcătoşenia din ograda criticii ro este cît casa poporului, dar e suficient să vă trimit la dex. , pt a înţelege de ce mai încet cu smerania pe scări cînd e vorba de artişti. SMERÉNIE s. f. Atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. ♦ (Bis.) Evlavie, cucernicie, pioșenie. – Din sl. sŭmĕrjenije.
Referitor la nominălizările uniter şi la pseudodezbaterea pe care o deschideţi, opinia mea sună aşa : ipocrizie, numele tău este revista zorick! Carevasăzică, îmi permit să vă completez editorialul cu pricina, şi vă propun drept temă de dezbatere Regizorul de teatru şi modestia vs ipocrizia criticii ro. Chiar editorialul dvs, regizorul de teatru şi modestia, reclamă tema asta de deybatere, spuneaţi acolo : “Există, aici, destui regizori care iau atitudine împotriva criticilor, încălcând regulile jocului, vechi de când lumea. Destui confundă critica cu atacul.”
Iar eu vin şi completez : Există, aici, destui critici care scriu sau jurizează, încălcînd regulile jocului, vechi de cînd lumea. Iar regulile jocului cer să nu lauzi un spectacol produs de un teatru la care funcţionezi pe statele de plată şi să refuzi a intra într-un juriu care evaluează şi producţiile teatrului la care eşti angajat. De ce nu vorbiţi şi de regula asta, dna Ionescu?! Să dau nume de critici care beneficiază de diverse onorarii din partea teatrelor ale căror producţii le premiază apoi?! Să ne mai mirăm de ce o megaporcărie, ca Vizita bătrînei doamne ajunge pe lista celor mai bune spectacole ale stagiunii? Lipsa de modestie a regizorilor este o problem[ minoră în comparaţie cu impostura unor critici care se trezesc în jurii, în comparaţie cu imensa ipocrizie a criticilor care falsifică receptarea în teatrul ro, critici care ne pricopsesc cu nişte mortăciuni de spectacole pe post de mari performanţe teatrale.
Îmi face o mare plăcere să citez concluzia editorialului dvs, Regizorul de teatru şi modestia : “Iată de ce am ajuns să am toată admiraţia pentru acei regizori care spun „spectacolul X nu mi-a ieşit” sau „Da, în prima parte spectacolul meu are o problemă de ritm”. Nu sunt mulţi, dar sunt.”
În confruntare cu ipocrizia din critica teatrală ro , concluzia mea este : iată de ce NU am nici o admiraţie faţă de acei critici care, deşi sunt angajaţii unor teatre, acceptă cu neruşinare să intre în jurii şi să dea note de trecere chiar producţiilor din teatrele de unde îşi iau o leafă. Am toată admiraţia pt criticii autentici, cu coloană vertebrală, care lasă în urmă cărţi de teatru de citit şi recitit. Nu sunt mulţi, chiar îi numeri pe degetele de la o mînă, dar sunt, problema este că aceşti critici NU ajung în juriul uniter.
Draga John,
si doamna Alice Georgescu lucreaza la National. Insa niciuna dintre aceste doamne nu a dat un raspuns care sa aiba legatura (fie favorabil, fie nefavorabil) cu acest teatru. Ceea ce a spus Cristiana Gavrila mi se pare de bun simt si de bun gust, iar precizarea celor 3 puncte in minus ale acestor nominalizari mi se pare binevenita.
De fapt este singurul raspuns care nu bate campii si campiile, ascunyandu/se de numirea unor erori de jurizare