Geniu şi credinţă. Păcat şi remuşcări. Moarte şi nebunie. Extreme care se atrag, pulsiuni ale cugetului tulburat şi inimi ce palpită într-o căutare sârguincioasă spre perfecţiune şi divin. Între ele două minţi, două voinţe, două vieţi, două piane, o singură miză: nemurirea. Intrarea glorioasă într-o memorie colectivă, dincolo de timp, succesul măsurat nu în aplauze şi complimente, ci în perenitate şi veşnicie. O luptă subtilă, crudă şi neloială între un doi oponenţi inegali, în care doar unul singur duce războiul pentru amândoi din disperarea înţelegerii limitelor sale şi a genialităţii celuilalt. Salieri vs Mozart, un binom indestructibil construit din legende şi istorie, devenit cult.
Spectacolul „Amadeus” după Peter Shaffer, montat de Iulia Grigoriu îi invită pe spectatori să fie parte activă în povestea celor doi muziceni. Noi, cei din sală, suntem uomini del futuro, martori ai spovedaniei bătrânului Salieri, cecul său în alb către nemurire. Auzindu-i povestea, acuzându-l şi urându-l, îi putem oferi în mod paradoxal liniştea pierdută cândva. Mărturisirea sa nu poate fi înţeleasă decât de cei ce vor fi să fie, noi, cei de peste secole, care, laolaltă cu umbrele trecutului, întregim sfera purgatoriului acestui chinuit talentat, dar ocolit de geniu. Şoaptele din întuneric prind viaţă, paşii nevăziţi se aud ameninţător, iar noi suntem poftiţi de un bătrân invalid să îl cunoaştem pe călăul fără voie, Woflgang Amadeus Mozart.
Dedublarea lui Salieri este cheia centrală care stă la baza construcţiei regizorale. Salieri cel în pragul sinuciderii, vocea raţiunii cea de pe urmă, gazda noastră în scaun cu rotile îl aduce în scenă pe Salieri cel tânăr, alături de povestea tristă a lui Mozart cel genial, dar lipsit de noroc. Această alegere pe cât de îndrăzneaţă, pe atât de riscantă elimină distanţarea şi jocul la persoana a treia şi face ca emoţiile celor doi actori să vorbească direct; unul comentează, argumentează, reflectează şi ne e ghid, iar celălalt acţionează şi trăieşte în timp real incipitul acestui zbucium sufletesc necontenit de treizeci de ani.
Un alt mare merit al spectacolului este acela de a estompa imaginea inevitabil stocată în memoria oricărui spectator care a văzut filmul lui Milos Forman. Iulia Grigoriu a ales deliberat să meargă în direcţia opusă şi bine a făcut. Amadeus nu este un bufon răsfăţat. Dimpotrivă. Este un tânăr conştient de calităţile sale, sigur pe sine, determinat şi responsabil. Micile jocuri, alinturile şi giumbuşlucurile sunt doar avatare ale vârstei sale şi ale oricărui îndrăgostit. La final îl acuzi pe bună dreptate pe Salieri. Dacă nu pentru crimă, măcar pentru intenţia de a o comite. Amadeus are statura eroului în acest spectacol, iar balanţa dintre incandescenţa sa şi negura lui Salieri este atent echilibrată.
Distribuţia aleasă inspirat, beneficiază de prezenţa lui Mugur Arvunescu. Era nevoie de experienţa sa pentru ca acest concept să funcţioneze. Salieri cel bătrân este extrem de vesatil: când un bătrân pofticios care mănâncă dulciuri, când un bunic sfătos, când un diavol dezlănţuit pironit în scaunul cu rotile, când un credincios care a rătăcit calea şi caută speriat drumul cel drept. Continuu atent la ce se întâmplă în scenă, comentând discret, printr-o respiraţie, o înclinare a capului sau o lacrimă pe obraz acţiunea, are o sinceritate dezarmantă şi o forţă copleşitoare. Salieri cel tânăr este interpetat de Matei Arvunescu – cealaltă faţă a medaliei. Cel mai subtil din scenă, cu o viaţă interioară bogată din care lasă să se vadă, încă, prea puţin. Reţinut, cu o privire care sfredeleşte până în ultimul rând din sală, îi citeşti în ochi gândul continuu. Cu multă carismă şi rafinament, îl poartă pe Salieri prin tot chinul sufletesc iscat de înşelarea aşteptărilor sale naive. În dialogul cu Dumnezeu este o păpuşă în mâna destinului. Deznădejdea sa doare, ne doare şi reuşeşte să îl facă pe acest nebun vinovat să merite mila şi compasiunea noastră preţ de câteva clipe.
Codrin Boldea – Amadeus. Cu statură de bufon şi minte lucidă, îl construieşte pe Mozart din contraste, ca un meci de ping-pong. O glumă nesărată e stinsă de o privire tristă. Agilitatea în mişcare e îmblânzită de o privire tăioasă ca un diamant. Amadeus îşi are propriul crez, credinţa lui nu e cu nimic mai prejos decât cea a oponentului său. Paradoxal, e mai modest. Îşi cunoaşte virtuţile şi tot ceea ce doreşte e să fie lăsat să le folosească. E serios şi ludic totodată. Un Feste atins de geniu. Un vulcan care erupe la răstimpuri bine calculate şi un filosof inconştient de profunzimea sufletului său.
Eliza Teofănescu este Constanze cea copilă, calină şi neştiutoare într-ale vieţii, dar plină de bune intenţii. E capabilă de sacrificiu pentru omul pe care îl iubeşte şi o crezi pe cuvânt. Andrei Bibire, Iosif al II-lea, are statura unui monarh distins şi hazul unui copil alintat. Schimbător şi superior, cu eleganţă şi măsură, realizează un rol de compoziţie bine articulat. Voicu Aaniţei este Rosenberg cel intrigant şi coleric, cu voce stridentă şi planuri ascunse. Un Machiavelli util oricărei curţi imperiale. Eduard Burghelea, Van Swieten cel rigid în postură, dar alunecos în gânduri. Gesturile sale mici, detaliile perfect stăpânite, ticurile deloc ostentative îi trădează neliniştea din spatele chipului de Sfinx şi completează un personaj care complotează la rândul lui. Dan Coza, Bono este contrapunctul comic – adoarme de-a-n picioarelea şi este de acord din principiu; o prezenţă necesară în această încordare a orgoliilor.
„Amadeus” este un spectacol ca o promisune. Inteligenţa, creativitatea şi profunzimea de care a dat dovadă Iulia Grigoriu sunt semnul de bun augur al unui început de carieră. Într-un decor marcat, în care soluţiile utile şi de efect concepute de Lăcrămioara Tănase şi Andrei Moacă ascund o lipsă nu de imaginaţie, ci de mijloace materiale, s-a speculat ingenios şi nu am mai simţit lipsa celei mai bune dintre lumile posibile. Asta nu înseamnă că în soarta acestui spectacol nu e de sperat să se strecoare şi norocul şi să îmbrace hainele pe care le merită cu prisosinţă.
În lupta mediocrităţii cu geniul câştigătorul e dinainte stabilit. Cu un singur asterisc: victoria geniului atrage cu sine nemurirea oponentului său. Iar această simplă consecinţă este cea mai perversă victorie.
UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti
Amadeus de Peter Sheffer
Regia: Iulia Grigoriu
DISTRIBUTIA:
Salieri: Mugur Arvunescu
Salieri: Matei Arvunescu
Mozart: Codrin Boldea
Constanze: Eliza Teofănescu
Iosif al II-lea: Andrei Bibire
Rosenberg/Venticello: Voicu Aaniței
Profesor Coordonator prof. univ.dr. Adrian Titieni
Van Swieten: Eduard Burghelea
Bonno/Venticello: Coza Dan
Profesor Coordonator prof.univ.dr. Florin Zamfirescu
Locuitori ai Vienei și alte apariții surprinzătoare: Iosif Paştina, Oana Jipa, Teodora Dincă, Irina Artenii, Ştefana Micu. Regie: Iulia Grigoriu
Profesor coordonator conf.univ.dr. Ion Mircioagă
Asistent regie: Alina Dumitrache
Profesor coordonator prof. univ. dr. Ludmila Patlanjoglu
Light design: Daniel Buglea
Profesor coordonator prof. univ. dr. Horea Murgu
Scenografie: Lăcrămioara Tănase și Andrei Moacă
Design afiş: Andrei MoacăMulțumiri: Magda Morozan, Radu Mateucă
Print