Copilăria pare din ce în ce mai mult un cuvânt scos din poveşti de adormit copiii de mai demult. Pare cumva un concept demodat. Chiar şi pentru copiii care nu mai adorm cu poveşti spuse de bunici, ci de audio book-uri. Sau chiar fără poveşti deloc – adorm cu tableta în mână şi degetele obosite de atâta scroll. Copilăria e ceva ce păţeau oamenii de acum hă-hă douăzeci, treizeci, chiar patruzeci şi cincizeci şi şaizeci şi aşa-mai-departe de ani atunci când erau ei mici şi nu aveau smartphone şi nu se uitau la seriale pe Netflix. Copilăria pare un timp de basm – de fantasy adică, pe înţelesul cititorilor de George R.R. Martin – în care copiii ieşeau din casă şi alergau şi inventau jocuri, bieţii, pentru că nici angry birds, nici Fifa nu fuseseră încă inventate pentru ei. Şi parcă te şi sperii aşa când te gândeşti cum veneau seara în casă obosiţi şi cu hainele pline de praf şi cu poftă de mâncare şi adormeau ascultând poveşti spuse de un om mare care cu ocazia asta le şi invada, total incorect politic, dreptul la intimitate. Ciudate timpuri trebuie să mai fi fost pe vremea când exista copilărie.
Există, din fericire, oameni care rămân mereu copii. Copii nărăvaşi şi poznaşi şi isteţi în corp de om mare. Dacă nu eşti atent chiar te păcălesc că au crescut. Dar ei rămân copii şi copilăresc şi inventează jocuri în continuare şi ne iau şi pe noi de mână în jocul lor. Şi aşa ne aducem aminte cât de frumoasă ne-a fost copilăria. Un asemenea copil cu drag de oameni şi poveşti e Ada Milea. Spectacolele sale sunt doldora de acest spirit al unei curiozităţi ludice pe care doar copiii inteligenţi îl au. Cea mai nouă premieră cu un spectacol-concert care îi poartă semnătura a avut loc în cadrul festivalului de Teatru de la Piatra Neamţ – „Amintiri” după Ion Creangă. Mult după, evident, ca pentru copiii dinăuntrul spectatorilor din 2018. Este al doilea spectacol, după „Visătorul” pe care îl compune din sunete şugubeţe şi mult umor împreună cu actorii Teatrului Tineretului. Şi de această dată bucuria se rostogoleşte peste sală şi transformă orice millenial sau decenial sau what–ever–ial în copil get-beget.
Personajele lui Creangă pe care, încă, cei supra-numiţi young-adults vor-nu vor le cunosc din programa şcolară au fost trecute printr-un proces de tunning, tot spre o mai bună înţelegere a publicului ţintă şi aduse pe scenă în toată frumuseţea pitorescului lor. Smarandiţa Popii e Sma (Corina Grigoraş) şi cântă rock şi metal, Popa însuşi (Dragoş Ionescu) plesneşte din bici, dar şi din tuburi colorate de plastic, Tuşa Mărioara (Maria Hibovski) şi Mămuca (Cătălina Ieşanu) şi coana Preoteasă (Nora Covali) şi Baba (Gina Gulai) stau de vorbă ca fetele la salon şi până se aşază publicul în sală toacă mărunt pe toată lumea, Nicî/Ionicî/Ion (Emanuel Becheru/Valentin Florea/ Andrei Merchea Zapotoţki) sunt trei băieţi deloc bălai, dar foarte zglobii care trec personajul principal prin toate poveştile din cartea cu amintiri, Moşul (Rareş Pîrlog) cântă la chitară şi la final moartea lui simbolică închide emoţionant coperta, iar Ozana (Cătălina Bălălău) „cea frumos curgătoare cu apă limpede ca cristalul” este şi e o zvârlugă de fată, unguroaică aprigă şi cu accent pe prima silabă. Pe lângă tot acest tablou bucolic-contemporan, ca invitat special, Sir Blues Vali Răcilă, schimbă chitările şi completează sonor şi prin prezenţa sa peisajul unei copilării reuşite.
Versurile tuturor cântecelor au câte un twist care te face să îţi scape un pic de râs; ceea ce se cheama punch-line sau poantă inspirată. Ritmurile bătute în canistre de plastic sau construite din ştersul pantofilor pe un covoraş armonizat cu bătutul în linguri sau suflatul în sticle ce acompaniază o răzătoare supradimensionată, fel de fel de invenţii sonore care presupun o coordonare impecabilă a tuturor celor de pe scenă, alcătuiesc o orchestră ad-hoc de instrumente şi obiecte care se completează perfect şi compun un soi de simfornie jucăuşă a banalului transformat în extraordinar. Şi totul pare a fi doar o simplă joacă de-a sunetele şi cuvintele. Dar pentru ca bucuria să invadeze sala, pentru ca totul să pară atât de uşor, e nevoie de mult profesionalism şi răbdare. Iar asta s-a văzut din plin în spectacol.
„Amintiri” este un spectacol pe care îţi vine să-l iei în braţe şi să îl asculţi ca poveste înainte de culcare; chiar dacă la AirPods. Are acel spirit sfătos şi cald al bunicilor care spun poveşti frumoase şi fascinante. Îl asculţi şi vrei să nu se mai termine, pentru că îţi e bine ascultându-l. Ion Creangă a bucurat cu amintirile lui generaţii întregi de copii; Ada Milea face acelaşi lucru cu spectacolele sale pentru noile generaţii de young adults pe care îi învaţă prin exemplu propriu ce bine e să rămâi copil.
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
Amintiri
Spectacol-concert de Ada Milea, după Ion Creangă
Scenografie: Alexandra Constantin
Light-design: Andrei Florea
Foto: Marius Șumlea
Distribuție:
Ion – Andrei Merchea Zapotoțki
Nicî – Emanuel Becheru
Moșu’ – Rareș Pîrlog
Baba – Gina Gulai
Smărăndița – Corina Grigoraș
Popa – Dragoș Ionescu
Preoteasa – Nora Covali
Mama –Cătălina Ieșanu
Mătușa –Maria Hibovski
Ionicî – Valentin Florea
Ozana–Cătălina Bălălău
Sir Blues Vali Răcilă – invitat special
Print