A fost odată ca niciodată o zi când ai deschis pentru prima dată o carte. Au urmat călătorii lungi, tot mai lungi, printre zeci de poveşti, dintre care pe unele le-ai uitat, pe altele le-ai luat cu tine. Revista Yorick vă spune poveşti cu şi despre oamenii de teatru şi cărţile care le-au transformat sau le-au traversat viaţa. „Cărţile vieţii mele” şi actriţa Ana Ioana Macaria…
Cum au apărut carţile în viaţa ta şi când? Care e prima amintire legată de cărţi? De o carte…
Nu-mi amintesc cum şi când au apărut carţile în viaţa mea. Au fost dintotdeauna. Unul dintre jocurile preferate ale copilăriei (pe la 5 ani) era ca tata să-mi spună un titlu şi eu să găsesc cartea în bibliotecă, citind pe cotoarele cărţilor titlul sau autorul. Părinţii mei sunt filologi amândoi şi au o bibliotecă imensă. Am învăţat literele devreme, jucându-mă cu tata. Îmi amintesc că cel mai simplu îmi era să găsesc albumele de artă – numele pictorilor sunt scrise cu majusculă…
Care e cea mai frumoasă poveste din copilărie?
Cred că era greu cu mine copil atunci când era vorba de spus poveşti, pentru ca voiam mereu poveşti noi, nu pe cele pe care le ştiam deja… Toţi povestitorii casei erau foarte creativi, nu erau multi: părinţii, mătuşa/naşa mea Ana şi bunica din partea mamei – ceilalţi bunici se prăpădiseră deja când m-am născut sau când eram foarte mică. Poveştile mamaiei mele nu erau din cărţi, erau inventate pe loc, în fiecare seară sau inspirate din ce auzise de la alte femei din sat… Uneori personajele reveneau, dar aventurile erau altele. Preferatele mele erau cele la care râdeam – mamaia era mucalita şi-şi lua în râs eroii de multe ori. Mai târziu, când îmi citeam singură poveşti, m-a urmărit Andersen cu „Crăiasa zăpezii”, „Mica sirenă” şi celelalte poveşti ale lui. Citeam cu o fascinaţie amestecată cu groază pentru că erau nişte poveşti atât de triste, triste, triste încât mi se părea nedrept să spună ca sunt pentru copii… Îmi amintesc şi acum sentimentul cu care am rămas după ce fratele cel mai mic a rămas cu o aripă de lebădă, deşi în rest redevenise om – Andersen aşa îl lasă, nu are happy-end – cum să rămâi pe veci nici om, nici pasăre? Îngrozitor!
Care e cartea care ţi-a marcat viaţa?
Biblia. Pentru că era cartea/temelie a vieţii în satul unde am copilărit. Deşi era în plin comunism, satul asta era atât de mic şi neînsemnat, atât de pierdut în imensitatea Câmpiei Române, încat în afară de CAP viaţa oamenilor curgea la fel ca înainte de comunism… Acel mod de a trai (cu tot ce cuprinde verbul ăsta: a trăi) e şi acum rădăcina mea, e stratul cel mai adânc din care mă alimentez în orice fac, inclusiv în profesie.
Care e cartea pe care o iubeşti cel mai mult şi de ce?
Mă simt de parcă sunt pusă să aleg dintre copii pe care îl iubesc cel mai mult… Cartea pe care o iubesc cel mai mult e cartea pe care o citesc şi pe stradă şi nu pot s-o las din mână.
Ce înseamnă pentru tine acest cuvânt, carte?
Cartea e un obiect necesar, un fel de cel mai bun prieten care mă însoţeşte oriunde am nevoie de el, oferindu-mi un soi de refugiu/univers paralel. E un loc de întalnire cu autorul, cu universul lui, atmosfera, personajele şi ideile lui – un fel de ţară a lui Alice…
Dacă ar fi un cataclism şi ai putea salva doar trei cărţi, care ar fi acelea?
Biblia. Shakespeare opere complete. Partiturile lui Bach.
Dacă ar fi să te muţi o zi într-o carte, într-o poveste…?
Aş vrea să mă mut într-un basm pentru o zi. O zi din „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”…
Print