Cea de-a opta ediție a Festivalului Ideo Ideis se va desfășura între 8 și 16 august, la Alexandria, sub genericul „Ideo Ideis e despre tine”. Povestea acestui festival al liceenilor, început acum opt ani și al cărui președinte onorific este Marcel Iureș, unul dintre cei mai mari susținători ai lui, povestea acestui festival care se desfășoară într-un oraș în care nu există teatre și cinematografe, este deja prea bine cunoscută… S-a născut în 2006, când doi adolescenți entuziaști au avut o idee genială. Despre Ideo Ideis, am stat de vorbă cu inițiatorii lui, Andreea Borțun și Alexandru Ion:
La ce visaţi acum opt ani când aţi început acest festival?
Andreea Borțun: Visam să pot să fac ceva măreț. Și visam să le pot dovedi oamenilor din jurul meu că pot avea încredere în mine și că putem construi lucruri împreună. Eu doar ce intrasem în trupa de teatru și trăim o continuă mirare: colegii mei păreau o nouă „specie” de oameni. Nu mai cunoscusem oameni ca ei până atunci și mă simțeam teribil de norocoasă să fiu parte din acel grup. În 2006, visam să schimbăm lumea, așa cum știam noi, în mic. Făceam deja asta în fiecare zi la repetiții, noi între noi, dar începând cu vara aia ne-am propus să o schimbăm și pentru alții.
Alexandru Ion: Visam să avem un festival mare, la care să vină mulți oameni importanți, să se joace spectacole bune și care care să devină cel mai important eveniment pentru adolescenții pasionați de teatru. Visam să primim atenție și să fim centrul universului. Cu siguranță că visam și la aducerea unei schimbări în comunitate, dar cred că asta era undeva în subconștient. Setarea de obiective era înlocuită de inconștiență și un pic de inerție.
Vă aduceţi aminte primul gând, prima idee legată de el? Eraţi la un suc într-o seară şi v-aţi spus ce-ar fi să facem un festival…. Sau cum a fost?
Andreea Borțun: Ideea i-a venit lui Alex din câte îmi amintesc. El organizase cu un an înainte un festival de teatru județean și plănuia să meargă mai departe cu ideea asta. Eram în tren spre București, în mijlocul inundațiilor și visam cu ochii deschiși. Împreună cu Oana Nedelea și cu Alex Ion, am început povestea asta frumoasă în vara lui 2006, cu inconştiență, încredere și explozie. The sky was the limit; aveam în anii ăia un avânt după care, în momentul ăsta al vieții mele, tânjesc mai mult ca niciodată.
Alexandru Ion: Andreea spune că eram în tren și că ne întorceam de la un alt festival de teatru pentru tineri. Eu nu-mi amintesc un moment concret și izolat în timp în care să se fi produs declick-ul în mintea mea. Îmi amintesc discuții ici-colo în care ne întrebam cum ar fi să facem un festival. Și ce-ar însemna asta. Îmi aduc aminte că nu am stat prea mult pe gânduri și că ne-am aruncat cu capul înainte în ceva ce nu ne era deloc clar (din punct de vedere al planurilor pe termen lung), dar ne pasiona extrem de tare. Nu ne-am gândit nici măcar o secundă că exista posibilitatea să nu ne iasă. Asta e o atitudine pe care mi-aș dori tare să o pot replica.
Ce a fost cel mai greu în toţi aceşti ani? Pentru voi şi pentru festival?
Andreea Borțun: Poate cel mai greu lucru în toți acești ani a fost că a trebuit să ne maturizăm înainte de vreme. Fiecare pas pe care l-am făcut după ce am început Ideo Ideis a trebuit să-l facem cu responsabilitate. Nu ne-am permis să greșim sau să ne oprim. Cred că drumul ăsta fără oprire și fără pauze a fost, poate, cel mai extenuant. Firește că problemele financiare ar merita menționate aici, dar într-un fel sau altul am reușit mereu să le depășim. Țin cumva de ceva exterior și mi se pare că sunt mult mai ușor de gestionat, pentru că de multe ori sunt lucruri asupra cărora nu ai controlul. Atunci când vine însă vorba de lucruri care țin de echipa, de dinamicile dintre oameni, de mizele și motivațiile lor personale, acelea sunt pentru mine momentele cu adevărat dificile și provocatoare.
Alexandru Ion: Să strângem banii necesari pentru organizarea festivalului. De aici derivă o mulțime de complicații. Știu că e veșnica problemă a ONG-urilor care organizează evenimente și că sună, probabil, ca o placă auzită și răs-auzită, dar asta e realitatea. Evident că organizarea (sau dorința de a organiza) un eveniment nu este urmată de obligativitatea ca mediul corporate sau autoritățile locale și centrale să îl susțină, dar existența unui sistem funcțional (atât din punct de vedere birocratic, cât și al comunicării) care să încurajeze astfel de demersuri este crucială. Pentru noi, cred că cel mai dificil a fost faptul că, între timp, am devenit adulți.
Povestiţi-mi cum arată Alexandria voastră. Alexandria copilăriei voastre…
Andreea Borțun: Alexandria copilăriei mele e o Alexandrie idilizată. Privind înapoi îmi pare cel mai frumos loc în care un puști își poate trăi copilăria: un oraș liniștit, profund intim, ca un spațiu decupat din realitate, în care până și sunetul e crop-uit. Alexandria adolescenței mele devine deja o Alexandrie prea mică, prea anostă, prea tacută, prea aridă. Și tocmai pentru că îmi părea așa, tocmai pentru că i-am identificat niște lipsuri, am pus rotițele în mișcare și am pornit la drum cu gânduri și aspirații de schimbare. Cum e acum, ca să raspund cu onestitate, nu prea mai știu. Știu că se simte minunat când mă întorc acolo în august – pe perioada festivalului e Alexandria pe care am visat-o. E nevoie de mult mai multă muncă și mult mai multă energie ca ea să fie așa și în celelalte 350 și ceva de zile.
Alexandru Ion: Alexandria copilăriei mele nu are telefoane mobile și internet (respectiv multe ore petrecute în fața calculatorului), ci multe ore petrecute pe terenul de fotbal de peste drum și o continuă căutare de aventuri. Are strigat la geam și chemat la joacă, role, biciclete și alergat până nu mă mai țineau picioarele. Nu e o pledoarie care condamnă ce a schimbat sau suprimat progresul tehnologic, ci doar o realitate a unor vremuri care nici măcar nu-s așa îndepărtate.
De ce în acest an „Ideo Ideis e despre tine”?
Andreea Borțun: Ideo Ideis e în fiecare an despre fiecare din oamenii care ajung acolo. E o experiență personală, pe care o simți pe pielea ta și care îți aduce un zâmbet în plus, îți reaproprie o amintire și poate te aduce mai în contact cu tine. Ideo Ideis e o realitate decupată și asta nu se mai găseste astăzi pe toate drumurile.
Alexandru Ion: Ideo Ideis e despre tine în fiecare an. Însă anul asta am pus lucrul ăsta și pe afiș din dorința de accentua faptul că e un eveniment care are ca punct central preocuparea directă și personală pentru toți tinerii care iau parte la el.
La ce visaţi acum?
Andreea Borțun: Visăm să facem din TETA, asociația pe care o conducem și care organizează festivalul, un loc în care oamenii din echipă să simtă că pot crește în continuare, un loc care îi poate ajuta să se dezvolte atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Am construit împreună ceva minunat și sper că Ideo Ideis nu va rămâne singura noastră reușită.
Alexandru Ion: La transformarea asociației care organizează festivalul într-o alternativă profesională pentru cât mai mulți dintre membrii ei prin dezvoltarea de noi proiecte. La crearea unei companii solide, multilateral dezvoltată, care să producă rezultate concrete și măsurabile în domeniul artistic și educațional.
Print