De ce aţi hotărât să participaţi la Gala HOP?
Gala HOP era o oportunitate de a juca spectacolul la care am lucrat în perioada iunie-iulie împreună cu Elena Anghel. Apoi ne-am gândit: de ce să nu participăm şi la Secţiunea Individual? Ne-am calificat şi acolo.
Ce şanse reale consideraţi că vă oferă acest concurs?
Nu cred că se aşteaptă cineva ca după Gala HOP să plouă ca în basme cu oferte de angajare. E a doua ediţie la care particip şi îmi dau seama ca avantajele de a fi prezent la un astfel de eveniment sunt expunerea şi ocazia de a intra în contact cu profesioniştii din mediul teatral şi cu colegii de generaţie din ţară. Dacă ai noroc, poate reuşeşti să obţii un contract de colaborare sau măcar o promisiune în acest sens, dar cred ca asta ţine de talentul fiecăruia de a se promova. Gala HOP e o şansă să fii văzut şi asta nu e puţin lucru.
Încercaţi să realizaţi un autoportret la acest moment al existenţei voastre în teatru.
În iunie mi-am încheiat contractul pe care l-am avut timp de doi ani cu Teatrul Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroşani, rămânând colaboratoare pentru câteva spectacole care urmează să se fie incluse şi în stagiunea 2012/2013 şi la festivalurile din ţară. În septembrie încep al doilea an de masterat la UNATC, Bucureşti, specializarea Arta Actorului. Lucrez la două proiecte, din întâmplare amândouă sunt de teatru-dans, Ai uitat să stingi lumina (pe care îl vom prezenta la Gala HOP) şi Transwomen, regia coregrafică aparţinându-i Andreei Belu. Sperăm să le putem înscrie la cât mai multe festivaluri, poate chiar să găsim spaţii unde să le jucăm în mod regulat. După doi ani „în sistem”, încerc să-mi dau seama ce înseamnă să fii actor independent, măcar de dragul comparaţiei.
Care sunt cele mai mari dificultăţi pentru un tânăr care termină acum Facultatea de teatru?
Cel mai greu e să rezişti.
Care este cea mai mare problemă a sistemului din teatrul actual?
Prea mulţi studenţi-absolvenţi – de aici a pornit totul.
Propuneţi o soluţie, oricât de utopică, pentru ca sistemul teatral să funcţioneze mai bine.
Imagine – John Lennon. Mai utopic de atât nu se poate.
Print