„Am aflat de moartea Ruxandrei Sireteanu la New York, în plin viscol. După ce am trecut de primul șoc al acestei vești neașteptate și tragice, mi-am amintit de Tita (așa îi spuneam cei apropiați) și de tot ce a însemnat tinerețea noastră comună, cum am devenit prieteni, fiind amândoi colegi la clasa de actorie a lui Ion Finteșteanu și a Sandei Manu, ai căror studenți am fost timp de trei ani. Tita era printre primii în clasă, considerată extrem de talentată, eu printre ultimii, împreună cu George Banu. De la tatăl ei, remarcabilul actor Nicolae Sireteanu, Tita a preluat nu doar pasiunea, ci și un secretul meseriei, care a ajutat-o de foarte tânără să își asigure o solidă bază profesională.
Spectacolul meu de debut ca regizor a avut loc în sala mică a Teatrului Nottara, unde, la invitația lui Horia Lovinescu, am pus în scenă piesa dramaturgului argentinian Osvaldo Dragun, „Omul care s-a transformat în câine”. Tita juca împreuna cu trei colegi din generația noastra: Ion Bog, Alexandru Bocăneț și Florin Măcelaru. Toți aveau energia necesară să atragă publicul și să comunice de pe scenă
ce era cu adevărat important în Romania acelui moment. Primul meu succes ca regizor s-a datorat în primul rând lor. Fără acești minunați actori nu aș fi fost ce sunt azi. Și e un semn de întrebare pentru generația nouă ca acești actori, ca multi alții din aceeași epocă – remarcabili purtători ai energiei vieții, sunt morți acum.
De Tita eram legat afectiv în multe feluri. Nu era greu să te îndrăgostești de ea. Avea toate calitățile: generozitate, atenție pentru ceilalți, lipsă de invidie, fidelitate (în relație cu teatrul, cu colegii, cu familia – a locuit în același bloc unde s-a născut și a rămas toată viața). Mi-aș fi dorit, m-am gândit chiar des, să revin la teatrul unde am debutat și să lucrez cu ea din nou, mulți ani după ce viața ne-a condus în direcții atât de diferite. Aș fi dorit să-i ofer un rol pe măsura posibilităților ei, să-i ofer rolul pe care nu l-a jucat niciodată. E prea târziu să i-l propun, dar știu că l-ar fi jucat ca nimeni alta. Deși eu am colindat în multe teatre prin lume, Tita a rămas și a trăit într-unul singur – Teatrul Nottara, pe care l-a servit cu demnitate, cu talent și imensă dragoste. E pilda vie a actorului care și-a îndeplinit misiunea, aceea de a servi arta, și nu pe sine.”
Print