Într-un timp foarte scurt, puțin peste o lună, cunoscutul regizor român a creat la Seul un spectacol ce resemantizează o poveste coreeană ce face parte din patrimoniul național. A făcut-o din dorința de a scoate la lumină laturi pe care montările riguros-tradiționaliste de cele mai multe ori le ignoră și, de asemenea, din convingerea că spectatorul de azi are mare nevoie de a se (re)descoperi în lumea poveștilor ancestrale.
O astfel de poveste populară, pusă în scenă tot timpul în Coreea, este și „Chunhyang”, pe care Andrei Șerban a rescris-o într-o montare îndrăzneață, inițiată de Kim Seong-nyeo, director artistic la National Changgeuk Company. În 2012, atuci când a preluat conducerea instituției, acesta din urmă și-a făcur un obiectiv din revizitarea celor cinci povești populare în stil pansori din Coreea – „Chunghyangga”, „Heungbuga”, „Simcheongga”, „Jeokbyeokga”, „Sugungga” – în viziunea „maeștrilor lumii”, astfel încât changgeuk, opera tradițională coreeană, care include pansori, să poată ajunge iar în atenția publicului de pretutindeni.
Invitat în cadrul acestui proiect ce urmărește o nouă înțelegere, vie, fecundă, a tradiției, Andrei Șerban a venit cu „Different Chunhyang”, un spectacol în care a mizat pe legătura cu contemporaneitatea și cu dominanta politică a unui spațiu mentalitar departe de gândirea occidentală. Lucrând într-un spațiu atât de aproape de o țară în care dictatura a continuat nestingherită multă vreme, regizorul a optat pentru o imagistică sfidătoare, în care noul și vechiul coabitează pentru a violenta imaginarul, mentalul și obișnuințele publicului tradiționalist. Pe o scenă alcătuită din două părți separate de un fel de râu ce desparte cele două Corei sau prezentul și trecutul, tânără neprihănită din povestea anonimă, dispusă să se jertfească pentru a nu-și înșela soțul, se transformă într-o eroină dornică să alunge nedreptatea. „În interpretarea mea, Ileana Cosânzeana nu mai e salvată de Făt-Frumos decât după ce a devenit prizonieră politică și a fost torturată de comuniștii din Nord”, a explicat Andrei Șerban, citat de cotidianul „Adevărul”. Adevărul, dreptatea, libertatea și alte noțiuni fundamentale pentru orice societate sunt puse în discuție printr-un discurs artistic ce nu se sfiește să modernizeze radical povestea, spectacolul păstrând limba arhaică a cântecelor tradiționale, pusă în opoziție cu limba modernă vorbită de actori.
Într-o conferință de presă susținută la Teatrul Național din Coreea, aflat în centrul orașului Seul, regizorul a explicat, potrivit unei publicații locale: „Nu e ușor pentru unii dintre noi, care facem parte dintr-o cu totul altă cultură, să abordăm o poveste adânc înrădăcinată în conștiința coreeană. De fapt, e chiar intimidant. Ne-a luat un an să ne revenim din febra aceasta cu care ne alegem când mergem în necunoscut. Și cântăreții pansori, educați în spiritul disciplinei severe a muzicii tradiționale, vor foarte mult să încalce regulile stricte de disciplină și tehnică și să fie liberi să încerce ceva cu totul nou pentru ei. În comparație cu actorii moderni, ei au acest avantaj al disciplinei precise. Pe ei nu trebuie să-i îndemn decât să recurgă la gesturi firești (…). Înainte de toate, am ascultat muzica. Suna perfect. Dansurile tradiționale, cu evantaie și toate cele păreau perfecte. Și m-am întrebat ce aș putea face eu cu ceva care e perfect. Dar mi-am dat seama că materialul era ca la Shakespeare. La Shakespeare, n-ai decât să întorci tot cu susul în jos, pe toate părțile. Poți face orice pentru că materialul este atât de generos”.
Și această generozitate a poveștii din folclorul coreean i-a permis regizorului să aducă povestea în era laptopurilor, să găsească ipostazieri contemporane pentru violența de neînțeles ce se ascunde în ființa umană și pentru latura întunecată cu care ea se pare că a fost prevăzură, să ironizeze futilitatea politicului care, oricât ne-ar displăcea, face și desface destine, să arate cu degetul spre absurdul lui și spre absurdul omului, care rămâne, vorba cronicarului, sub vremi. Așa cum este condamnat și spectatorul să rămână și în afara sălii de teatru, și înăuntrul ei, unde Andrei Șerban îl invită acum la un exercițiu de gândire pe marginea unei povești locale cu sensuri latent universale.
Va oferim imagini de la spectacolul din Coreea!
Print