Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului și a artelor spectacolului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Andrei Tarkovski…
Prin intermediul artei, omul îşi însușește realitatea, prin trăirea subiectivă. În ştiinţă, cunoaşterea umană despre lume merge pe filiera treptelor nesfârşite, alternând într-o succesiune logică cunoştinte mereu noi despre ea, adesea descoperiri care se contrazic una pe alta, de dragul adevărurilor particulare obiective. Descoperirea artistică apare de fiecare dată ca o imagine nouă şi unică a lumii, hieroglifă a adevărului absolut. Ea se prezintă ca revelaţie, ca dorinţă instantanee şi înflăcărată a înţelegerii intuitive a tuturor legilor lumii luate la un loc: frumuseţea şi urâţenia ei, umanitatea şi cruzimea ei, eternitatea şi limitele ei. Artistul le exprimă creând o imagine artistică – o originală capcană al absolutului. Cu ajutorul imaginii se păstrează senzaţia infinitului, în care infinitul se exprimă prin restricție, spiritualul prin material, nemărginirea graţie marginilor.
Se poate pune că arta este, în general, simbolul viitorului universal legat de acel adevăr sufletesc absolut, care se ascunde de noi în practica pozitivistă, pragmatică.
Pentru a deveni parte a unui sistem ştiinţific sau altul, omul trebuie să apeleze la autorul gândirii logice, trebuie să parcurgă procesul de înţelegere şi să aibă pentru aceasta un anumit grad cunoaştere exactă, ca bază a acestui proces.
Arta se adresează tuturor, în speranţa că va produce o impresie, că va fi simţită înainte de toate, că va produce un șoc emoţional şi va fi acceptată, ea îl nu cucereşte pe om prin argumente ineluctabile ale minţii, ci prin energia sufletească pe care i-o atribuie artistul. Şi în locul bazei de instruire, în acel sens pozitivist este nevoie de un anumit nivel sufletesc.
Arta există şi se stabileşte acolo unde există o permanentă şi inepuizabilă melancolie a spiritului, un ideal care reuneşte oamenii în jurul artei. Este greșit drumul pe care s-a lansat arta contemporană, care refuză căutările sensului vieţii în numele afirmării autovalorificării personalităţii. Aşa-numita artă începe, având aparența unei ciudate ocupaţii a unor personaje neîncrezătoare, care susţin valoarea suficientă sieşi a activității profesionale. Dar în creaţie, personalitatea nu se afirmă, ci slujeşte unei idei generale, mai înalte. Artistul este întotdeauna servitorul, care încearcă parcă să se (auto-)plătească pentru talentul său, ce i-a fost dat ca o minune. Totuşi, omul modern nu vrea niciun fel de jertfe, deşi numai sacrificiul este expresia adevăratei validări. Dar treptat, noi uităm acest lucru, pierzând, în mod firesc, sentimentul propriei predestinări omeneşti…
(Fragment din volumul „Sculptând în timp” de Andrei Tarkovski)