„Anselmo”, cavalerul din Crângaşi

Spectacolele din parcurile bucureştene continuă în fiecare weekend, în cadrul aceluiaşi proiect al ArCuB, „Cartier de vară”. Pe scena din parcul Crângaşi, timp de două săptămâni s-a jucat „Anselmo”, una dintre montările Teatrului Nottara, care a avut premiera spre sfârşitul stagiunii şi care se bazează pe un text original al lui Mihai-Gruia Sandu, în regia proprie.

La faţa locului, sâmbătă seara, într-un Bucureşti ostenit de caniculă, erau surprinzător de mulţi spectatori. Dacă ar fi să intrăm în amănunte, ar trebui să spunem că în faţa scenei era amenajat un spaţiu (impropriu) pentru public, câteva scaune de plastic şi câteva bănci cu mese unde doritorii se delectau cu o halbă de bere şi un mititel, aruncând din când în când câte o privire şi spre scenă. Dacă ţi-era dor de litoral, o porţie de hamsii cu mujdei şi cartofi prăjiţi, era numai potrivită. Iar pe scenă, vorba dramaturgului nostru iubit, „se juca comédii”.

Revenind la comédie, spectacolul Teatrului Nottara, deşi având la bază texte adaptate după Carlo Goldoni, e departe de a fi unul care să-i vină la îndemână oricărui tip de public. Cu atât mai puţin unor spectatori care oscilau între cârnăciorii care sfârâiau apetisant pe grătar şi pulpiţa de pui la fel de apetisantă… Şi cu atât mai puţin unui public format în mare parte din părinţi care-şi aduseseră copii la teatru (nepotrivit cu vârsta lor) şi băieţi „de cartier”, în sensul deja consacrat al termenului, care nu scăpau nici un prilej să se manifeste ca atare…

Piesa, în fond destul de complicată, aşa cum frumos e prezentată în comunicatul de presă „se plasează într-un stil dramatic între commedia dell’arte şi teatrul absurd”. Intriga e complexă, sunt două planuri, cel al actorilor şi cel al personajelor, care se întâlnesc, interferează, relaţiile se constriesc între cele două lumi şi pe orizontală, şi pe verticală. Barierele sunt dărâmate, personajele stau de vorbă cu cel care le creează, chiar în momentul în care le creează, se revoltă, nu-şi acceptă destinul pe care dramaturgul li-l construieşte. Sunt multe scene de commedia dell’arte, apare şi Doctorul, apare şi Colombina, dar totul într-un fel de joc absurd de-a teatrul şi de-a viaţa. Duelurile sunt spectaculoase, se improvizează frumos şi e de admirat curajul şi forţa cu care actorii au jucat în parc (pe scenă, la Nottara, spectacolul arată cu totul altfel). Îmbrăcaţi în alb şi negru, în costume ce ar putea fi plasate la aceeaşi intersecţie, lumea lui Goldoni şi teatrul absurd, actorii făceau eforturi şi să se facă auziţi, şi să se facă înţeleşi. Reacţiile publicului? Desigur, la replici extrem de ancorate în realitatea imediată, sau, după gustul băieţilor de cartier, la câteva dintre gesturile sau cuvintele actriţelor… Gen „vreau şi eu” sau „vino şi pe la mine”… Dar cu zâmbet lumea trece mai departe şi spectacolul continuă. Intrări şi ieşiri de după paravane, poveşti cu cavaleri, inexistentul cavaler Anselmo, cel care fură inimile tuturor domniţelor, scrisori de dragoste, un personaj revoltat care rupe una dintre foile dramaturgului şi află cu stupoare „era textul tău”. Un alt personaj căruia dramaturgul îi şopteşte, în timp ce-şi spune replica, să improvizeze… Unde se opreşte imaginaţia şi unde începe realitatea e greu de stabilit. Şi-i simteam adesea pe actori, în timp ce jucau, speriaţi să nu le scape publicul din mână, cum forţează exact acele replici care i-ar fi putut atrage, sperând să-i ţină captivi în poveste. Şi pe alocuri au reuşit, pentru că spectacolul e realmente valoros şi merită cu siguranţă văzut la teatru, în sală, la toamnă.

Şi nu pledez prin asta împotriva spectacolului de stradă – au dovedit-o printre alţii Peter Brook sau Eugenio Barba cât de important este contactul cu orice tip de public – dar teama sau amărăciune provin din altceva. Nu e nevoie neapărat ca spectatorii să fie educaţi pentru a vedea teatru – dacă povestea e puternică, va găsi o cale să ajungă la inima lor (şi, într-un fel, asta s-a întâmplat cu „Anselmo”) –, dar, cu siguranţă, este nevoie de o doză de bun simţ care prea adesea este sublimă…

Print

Un Comentariu

  1. rica venturiano 16/08/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.