Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Antonin Artaud…
„Teatrul, care nu se identifică cu nimic, dar care se folosește de toate limbajele – gesturi, sunete, cuvinte, foc, strigăte – poate fi regăsit în chiar punctul unde spiritul are nevoie de un limbaj pentru a-și făuri manifestările.
Și încremenirea teatrului într-un limbaj: cuvinte scrise, muzică, lumini, zgomote îi vestejesc pe curând moartea, alegerea unui limbaj dovedind predilecția pentru ușurințele acestui limbaj; iar atrofierea limbajului îi însoțește mărginirea.
Pentru teatru, ca și pentru cultură, problema rămâne să numești și să diriguiești umbrele; și teatrul care nu încremenește în limbaj și în forme distruge prin aceasta chiar umbrele false, dar pregătește calea unei alte nașteri de umbre, în jurul cărora se polarizează adevăratul spectacol al vieții.
Să sfărâmi limbajul pentru ca să atingi viața înseamnă să refaci teatrul; și lucrul cel mai de seamă e să nu crezi că acest act trebuie să rămână sacru, adică rezervat. Ci lucrul cel mai de seamă e să crezi că nu fieștecine îl poate face și că e nevoie de-o pregătire.
Deci de aici reiese respingirea mărginirilor obișnuite ale omului și ale puterilor omului și redarea caracterului lor nesfârșit hotarelor așa-zisei realități.
Trebuie să crezi într-un înțeles al vieții reînnoit de teatru și în care omul neînfricat pune stăpânire pe ceea ce nu este încă și-i determină nașterea. Și tot ceea ce nu este născut mai poate să se nască, dacă nu ne-am mulțumi să rămânem simple organe de înregistrare.
În consecință, când rostim cuvântul viață, trebuie să înțelegem că nu e vorba de viața dovedită prin partea dinafară a lucrurilor, ci de acel plăpând și frământat miez pe care nu-l ating formele. Și dacă mai dăinuie încă ceva drăcesc și cu-adevărat blestemat în vremea noastră e că ne pierdem vreme cu formele, în loc de a fi asemenea unor chinuiți arși pe rug și care fac semne de pe rugurile lor. ”
(Antonin Artaud, „Teatrul și cultura”, trad. de N. Steinhardt)
Print