Anul 2007. România intra în UE, Sibiu era Capitală Culturală Europeană, iar lumea părea să se înscrie, în sfârșit, pe un traseu de mult așteptat. Trecuseră 18 ani de la Revoluție și, cel puțin în formă, România începea să se sincronizeze cu Europa. 2007, deși a fost cu doar 10 ani în urmă, ne este astăzi în același timp aproape și departe – aproape, pentru că de-atunci pare să nu se fi schimbat mare lucru, iar evenimentele sociale, politice ale acelei perioade se amestecă deja cu tot ce s-a întâmplat în anii următori, până azi, și departe, pentru că, la modul concret, ne e greu să distingem în tăvălugul care ne-a cuprins în ultimul deceniu care au fost exact întâmplările acelui an. Azi, cu un search pe Google, găsim repede ce s-a întâmplat major în fiecare lună a lui 2007, dar memoria noastră afectivă aproape că nu-l percepe distinct. Însă a fost începutul erei pe care-o trăim azi, o eră a vitezei, a realităților virtuale, a trezirii unei noi generații, a unei Românii care se zbate să devină europeană, a unei Românii în care, deja, relațiile interumane începeau să se schimbe, dar în care corupția era în continuare la ea acasă, o Românie a OTV-ului, fascinată de începuturile epocii Breaking News.
Aceste lucruri, schimbări și momente sensibile își propune să le surprindă și să le recupereze din oceanul istoriei recente spectacolul „Anul dispărut. 2007”, cel de-al treilea din trilogia gândită de Ana Mărgineanu și Peca Ștefan, începută în 2015, cu „Anul dispărut. 1989”, pus în scenă la Teatrul Mic, și care a continuat cu „Anul dispărut. 1996”, pus în scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. „Anul dispărut. 2007” a fost montat tot la Teatrul Mic și încheie acest demers al căutărilor unor ani care au marcat într-un fel sau altul istoria recentă a României, urmând în mare tipicul celorlalte două spectacole.
Pornind de la poveștile personale ale echipei artistice, Peca Ștefan a scris un scenariu, poate cel mai puternic interactiv dintre toate, în care ambiția numărul 1 a fost, se pare, să integreze social media în spectacol, tocmai pe ideea că social media ne-a înghițit în acest ultim deceniu hălci de viață. Spre deosebire de celelalte două, acesta din urmă nu integrează și poveștile echipei tehnice, dar, la fel ca celelalte două, propune scene paralele, la care au acces, prin tragere la sorți, doar câțiva spectatori și, de asemenea, urmărește mai multe paliere ale vieții sociale, politice și personale. Toate cele trei spectacole au în centru un moment legat de teatru, care surprinde extrem de bine felul cum s-a modificat raportarea la teatru. Și toate conțin scene din viața de familie, care, de asemenea, surprind evoluția relațiilor și a mentalităților. Și toate se deschid cu un moment de teatru în teatru.
Cum le-am văzut pe toate trei, am o ierarhie personală și, dincolo de imperfecțiuni sau teribilisme, consider această trilogie extrem de valoroasă pentru istoria teatrului contemporan. Meritul e, spre deosebire de alte proiecte cu tentă socială, acela că are și o miză estetică importantă și că ficționalizează interesant, esențializând o realitate pe care cei mai mulți dintre noi am trăit-o, și ne-o livrează în alte cantități și ambalată diferit, așa încât să ne ofere posibilitatea de a o privi, analiza, retrăi, reîngurgita, de la o distanță confortabilă. Și, cum echipa aleasă funcționează excelent, garanția calității există. Alături de Gheorghe Visu, Maria Ploae și Mihaela Rădescu, sunt noii actori ai Teatrului Mic – Ilinca Manolache, Ștefan Lupu, Virgil Aioanei, Ana Bianca Popescu, Silvana Mihai, Alina Petrică și Marian Olteanu, o echipă frumoasă care a produs deja schimbări vizibile de calitate într-un timp relativ scurt, sub directoratul lui Gelu Colceag, în repertoriul acestui teatru care mulți ani aproape că n-a existat în peisajul teatral al Bucureștiului.
Sunt trei scene majore în spectacol. Una, la început, care readuce în discuție un episod mult comentat în presa momentului, un scandal cu un spectacol din cadrul Sibiu Capitală Culturală Europeană, la inaugurarea cortului uriaș care avea să funcționeze acolo tot anul. Era pe vremea când Klaus Iohannis era primar al Sibiului, iar Silviu Purcărete încă nu montase Faust. Și un tânăr actor a avut curajul să spună câteva adevăruri incomode cu o bere în mână, în fața publicului. Dincolo de teribilismele pe care scenariul le conține, episodul surprinde o schimbare profundă în structura actorului tânăr, acele diferențe serioase față de vechea generație. Și ideea de compromis artistic pentru bani… Multă lume iese șifonată din această scenă, care nu numai că nu cosmetizează nimic, ba chiar augmentează lucrurile pe ici, pe colo. Scena e jucată de Ștefan Lupu – actorul Victoraș, care se îmbată și spune lucruri incomode, Mihaela Rădescu – Doamna Carmen, o actriță din vechea generație, pentru care „sfânta scândură” încă există și Silvana Mihai – secretara tânără care susține noua generație. În timp ce în sală se joacă această scenă, undeva într-o cabină, o mână de spectatori asistă la un alt episod, în paralel, care mi-a rămas secret…
O a doua scenă importantă este cea dintre Colonelul Munteanu, fata și puștiul din arest, jucată de Virgil Aioanei, Alina Petrică și Marian Olteanu. Corupția demascată la toate nivelurile. Și ea se joacă în paralel cu o altă scenă, la care de data asta am fost martoră, ratând ce se întâmpla în scenă… Undeva, în spate, într-o cabină, Ilinca Manolache în rolul regizoarei de platou care „dirijează” filmarea episodului mare în care erau implicați cei trei, își povestește viața unei prietene, în cască. Relatările despre ceea ce se întâmplă între ea și iubitul ei surprind excelent un detaliu al vieții personale în primii ani ai mileniului III, când Facebook-ul și jocurile în rețea dădeau buzna peste viața reală, iar realitatea virtuală se instala confortabil, creând relații la distanță. Episodul este bine susținut de Ilinca Manolache, femeia care se scarpină întruna de la ciupiturile de ploșnițe, creând o intimitate perfect controlată, într-un spațiu mic, aproape claustrofobic, unde joacă în fața a opt oameni și nu se teme să-i scoată puțin din confortul de spectatori.
Iar cea de-a treia scenă, bine gândită, este cea care prezintă triunghiul conjugal Ovidiu – Dana – Cătălina (amanta), privit din trei perspective diferite. Întâi o conversație la telefon, în care Gheorghe Visu (Ovidiu), într-o cameră de hotel, în ajun de Crăciun, pune la punct într-o conversație telefonică detaliile unei vieți trăite de 15 ani între soție și amantă. Apoi, aceeași conversație, dar din perspectiva cealaltă, soția Dana (Maria Ploae), în bucătăria apartamentului lor din Brașov, alături de fiica ei Gabriela, interpretată de Ana Bianca Popescu. Și a treia, cea dintre amanta Cătălina (Mihaela Rădescu) și a doua fiică a cuplului (interpretată de Ilinca Manolache). E foarte interesant acest procedeu și pune în lumină unghiuri diverse, iar dreptatea pare să-și modifice de fiecare dată trăsăturile, exact ca-n viață…
Finalul spectacolului, însă, se bazează pe o idee destul de riscantă. Un spectator va fi invitat pe scenă și va face un live împreună cu Silvana Mihai. Dincolo de faptul că ideea nu funcționează decât parțial și că pare o găselniță – simpatică, dar tot o găselniță –, diluează în mare parte efectul de până atunci al spectacolului, forțând o notă care nu avea nevoie să fie forțată. Așa cum abuzul de cuvântul hashtag, oricât de justificat în context, devine la un moment dat obositor.
Anul 2007 rămâne undeva, la începutul unei istorii pe care încă o trăim și evenimentele par să se amestece între ele, telefonul pe care Băsescu i l-a luat unei jurnaliste, momentul Colectiv și mișcările de stradă care au dărâmat guvernul, momentul #rezist, protestele, par să facă parte toate din același prelungit an 2007, un an luuuuung, lung cât un deceniu.
Teatrul Mic
„Anul dispărut. 2007” de Peca Ștefan
Regie: Ana Mărgineanu
Scenografie: Arh. Gabi Albu
Video design: Cinty Ionescu
Coregrafie: Andreea Duță
Producător delegat: Arti Stancu
Distribuție: Gheorghe Visu, Maria Ploae, Mihaela Rădescu, Ilinca Manolache, Ștefan Lupu, Virgil Aioanei, Marian Olteanu, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu Silvana Mihai
Print