Când stagiunea teatrală tocmai s-a încheiat şi toată lumea îşi face planuri de vacanţă, Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea deschide festivalul. La sfârşit de iulie, când Bucureştiul dogoreşte, iar plajele sunt arhipline, un oraş mic şi liniştit e invadat de teatru mai ceva decât terasele din Centrul Vechi. Ariel Inter Fest, pe numele său, ajuns la cea de-a patra ediţie, este un festival în care publicul are rolul principal; nu criticii, nu „specialiştii”, nu noi şi-ai noştri. Timp de nouă zile, programul încărcat a reunit mostre din mai toate genurile, fără a deveni un bazar pestriţ. Media aritmetică a calităţii are semn pozitiv. Comercialul s-a împăcat bine de această dată cu arta şi puse unul lângă celălalt, spectacolele au arătat ca o stagiune condensată unde e loc pentru toată lumea.
Atmosfera acestui festival este mai importantă decât statisticile fie ele calitative sau cantitative. Bucuria publicului de a veni la teatru a fost evidentă: ţinute elegante, telefoane care nu sună la fel de des ca în Bucureşti, zâmbete schimbate între necunoscuţi, reacţii temperate, iar la final ropote de aplauze. Sunetul palmelor care se loveau denota înainte de toate mulţumiri. Respect pentru cei de pe scenă şi recunoştinţă pentru actul artistic oferit. Multă generozitate şi căldură. Şi mai aveau o calitate. Erau foarte sincere.
Fie că s-a jucat în aer liber pe esplanada din Parcul Zăvoi, fie în sala cinematografului „Geo Saizescu”, fie în sala intimă a teatrului, fie la Taverna „Coroana Sârbească”, publicul a fost numeros şi vizibil dornic de teatru. Poate nu sofisticat şi pretenţios, dar cu siguranţă entuziast, comportându-se ca o gazdă primitoare cu invitaţii din ţară şi străinătate, la fel şi cu actorii vâlceni. O dovadă de comuniune şi drag de teatru în rândul spectatorilor care lipseşte festivalurilor de anvergură din ţară.
În plan personal, cele mai fericite seri de teatru au fost cele petrecute la spectacolele „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” al Teaturlui ACT din Bucureşti, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” al Teatrului Ariel şi „6 din 49” al Teatrului de Artă din Bucureşti. De la un spectacol cu George Mihaiţă şi Marcel Iureş, în regia lui Alexandru Dabija, având ca scenariu o adaptare de Cătălin Ştefănescu după romanul „Moromeţii” al lui Marin Preda ai aşteptări mari. Un dream-team care promite performanţă. Visele au rămas împlinite doar pe jumătate însă. Un text stângaci, uşor forţat, care schimbă convenţia la jumătate şi o montare realist-fantastică, pe care ai fi preferat-o doar realist-realistă. Iar dacă George Mihăiţă este un Cocoşilă răsfăţat şi mucalit, Marcel Iureş este un Moromete filosof şi trist. Doi actori care îşi respectă rangul şi îşi ţin promisiunea.
Spectacolul teatrului gazdă m-a bucurat cu o umorul său de calitate. „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” a fost montat de Doina Migleczi acum nouă ani. Şi este foarte proaspăt în continuare. Dan Constantin şi Camelia Constantin realizează un cuplu scenic echilibrat, sudat şi savuros. În dulcele stil clasic, dar în notă personală, acţiunile scenice inventate pe textul lui Caragiale fac deliciul publicului. O oră şi mai bine de comedie à la carte, în care naturalismul funcţionează, iar apa clocotită şi ardeii iuţi îi perpelesc la foc mocnit pe protagonişti.
Spectacolul Teatrului de Artă din Bucureşti montat de Alexandru Maftei are ca principal atu o piesă bine scrisă a lui György Spiró. Ce se întâmplă într-o familie simplă şi săracă atunci când cele şase numere jucate la Loto aduc cu ele 10 milioane de euro. Dana Voicu şi Liviu Cheloiu trec cele două personaje de la teamă la entuziasm ponderat, extaz şi paranoia, către un deznodământ duios şi crud. O comedie amară care povesteşte despre modestie şi resemnare cu zâmbetul pe buze.
O săptămână petrecută în compania Festivalului Ariel Inter Fest este o gură de normalitate. Teatru din belşug, organizatori cu frunţile netede şi fără de încruntări, spectacole pentru toată familia şi multă omenie. Acest teatru mic din mijlocul parcului are marele merit de a fi viu şi darnic. Iar precum Ariel cel al lui Shakespeare stârneşte furtuni de zâmbete.
Print