În pofida aparențelor, textul care urmează nu are legătură cu „aromele” lui DJ Sava feat Raluka & Connect R, ci cu damfurile care ne surprind cu fiecare reapariție, deși, ca să zic așa, nu apucă să se împrăștie unul până să ne parvină următorul. Noroc cu sfânta noastră amnezie (națională, balcanică, est-etică??). În nișa teatrală-n care ne petrecem traiul (Villon chiar are ce căuta pe-aici…), altfel deloc lipsită de furtuni zilnice prin pocaluri, bântuie ritmic imunde vântoase de proveniență politică.
Victima celui mai nou turbion de acest soi, generat de smârcurile de fițe ale analfabetismului funcțional, sfertodoctismului cu ghiul, lanț de-un deget grosime și rățoieli mesianic-partinice, este directorul Teatrului Regina Maria, din Oradea, actorul Daniel Vulcu. Ca de obicei, djinnii malefici autohtoni lovesc la vârf, perpetuu indulgenți însă cu mediocritatea. Cine-și „vede de treabă”, lasă „ciocu’ mic” și nu ține să iasă în evidență poate privi liniștit din locșorul lui către sublima perspectivă a pensiei (și chiar dincolo de ea, vorba imnului unei galerii fotbalistice). Cine vrea performanță, „bate la ochi”. Nu e, din păcate, vreo noutate. În ultimul an de zile, au mai pățit-o Dorina Lazăr, la Odeon, și Lucian Vărșăndan, la Teatrul German din Timișoara. Dacă fanii vreunui partid aflat acum ori mai demult la putere cred că pot găsi aici vreo satisfacție, se înșală: da, abuzul de la Odeon este semnat de un primar PSD, însă cel de la Timișoara poartă amprenta unuia PNL. Așa arătând realitatea, cum de la clasa politică nu pare să mai poată fi de așteptat o administrare corectă a lucrurilor, comunitățile profesionale, cred, trebuie să învețe să-i facă față, din motive de supraviețuire.
Mai ales că povestea e veche, cam de-odată cu instituționalizarea artei teatrale, și, mai nou, postdecembrist, lovește la vârful performanței încă de la începuturile anilor ’90, când erau înlăturați, într-un fel sau altul, Andrei Șerban de la conducerea Teatrului Național din București sau Alexandru Dabija de la Odeon. În primul an al noului mileniu, îi venea rândul lui Corneliu Dan Borcia, cel care readusese la condiția de vârf Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Numai puțin mai târziu, aceeași soartă avea s-o împărtășească Mihai Sorin Vasilescu, directorul Teatrului Fantazio din Constanța, instituție desființată de primarul local (observați că nu dau numele personajelor foste ori actuale în respectiva funcție, e și așa imund subiectul și nu văd de ce le-aș face aici publicitate – parcă prin Grecia antică se ștergeau din toate documentele numele criminalilor?…). La Galați, probabil, s-a întrecut limita, demiterea abuzivă a regizorului Adrian Lupu ducând, în ultimă instanță, la decesul lui.
Exemplele ar putea lesne continua. De observat că, de fiecare dată, cum spuneam, abuzul privește teatrele performante, cel puțin în momentul comiterii lui. Este și cazul Teatrului Regina Maria, sub directoratul lui Daniel Vulcu. Cu o Gală UNITER (2016) desfășurată acolo, cu spectacole prezente/premiate în toate festivalurile din țară, cu mari regizori, scenografi, compozitori prezenți pe scena sa, cu o trupă excelentă care a generat producții capitale pentru teatrul românesc în integralitatea lui, cu un public consunând cu eforturile actorilor, tehnicienilor și administratorilor companiei, cu unul dintre festivalurile de referință ale țării – de o îndelungată și justificată tradiție, Teatrul orădean condus de Daniel Vulcu ajunsese de ani buni pe podiumul artelor naționale, dar și un nod în rețeaua acestora, generând prietenie și solidaritate.
Or, mă tem că aici se găsește și cheia problemei care, cum se vede, amenință cu eternizarea: extrem de șubreda incidență a stărilor de prietenie și de solidaritate. Dintr-o poezie imbecilă a anilor 1950, știm că „partidul e-n toate”. Din păcate, însă, solidaritatea e mai pe nicăieri. Cât despre opțiunea axiologică, nici nu mai merită să vorbim. Sau despre generozitate. Asociațiile profesionale sunt lovite de un soi de paralizie (sper că nu generală progresivă, deși…), despre ANUC n-am mai auzit de ani, Ministerul Culturii e la „și altele”. Legislația în domeniu e de-a dreptul nocivă, deși autorii ei se chinuie să ne-o prezinte de câțiva ani încoace drept o găselniță de geniu, perfect mulată pe vremurile actuale. Ca, de altfel, întregului parlament, și lor le-ar trebui un consilier de limbă română, unul de logică și, fără doar și poate, recursul la psihanalist. Cât despre pisică, ecologiști de paradă & fațadă cum suntem, cine s-o mai rupă?…
Print