Nu spun niciun fel de noutate. Hatházi András reprezintă una dintre cele mai complexe, mai autentice, mai pline de substanță personalități ale culturii maghiare din România.
Ne este cunoscut, în primul rând, în calitatea lui fundamentală de actor. Unul mare. Uriaș de-a dreptul. Și-a dovedit talentul, vocația, neostoita lui dragoste pentru scenă în câteva roluri interpretate la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. A lucrat, cel puțin în ultima vreme, sub bagheta unor mari regizori. De la Andrei Șerban (Unchiul Vanea și Hedda Gabler) și Tompa Gábor (Richard III și Trei surori) la Matthias Langhoff (Măsură pentru măsură, Cina festivă a lui Don Juan). Este unul dintre marii promotori ai teatrului de artă în a cărui vitalitate continuă să creadă, deși este deopotrivă cât se poate de deschis noilor metode și teorii ale interpretării. Îl știe foarte bine pe Stanislavski ceea ce nu înseamnă însă defel că nu ar fi interesat și de ceea ce a adus nou, să zicem, Robert Cohen.
Hatházi András este unul dintre cei mai prețuiți profesori ai Secției de actorie în limba maghiară care funcționează la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș- Bolyai”. Am aflat cândva, via Mihai Măniuțiu, că și în această calitate este adeptul aliajului dintre clasic și modern, asociind metodelor deja verificate, de tradiție, specifice artei actorului, pe cele de ultimă oră. Pornește de la premisa că teatrul curge, se schimbă, se modifică, dobândește mereu alte și alte forme, noi modalități de exprimare, de relaționare cu spectatorul. Alte forme de implicare în societate și la toate aceste realități nu poate rămâne indiferent procesul de formare al viitorului actor.
Hatházi András este, deopotrivă, om de litere, poet îndeosebi, iar despre valoarea creațiilor sale mi-a vorbit cândva, cu ani în urmă, cu nedisimulată admirație, regizorul Tompa Gábor. La rându-i un binecunoscut om de condei.
De o anumită perioadă, Hatházi András colaborează (în actorie are statut de free lancer) cu Trupa Harag Gyōrgy a Teatrului de Nord din Satu Mare. Aici, împreună cu regizorul Tom Dugdale, sub bagheta căruia a jucat odinioară, la Cluj-Napoca, în spectacolul Moartea unui comis voiajor (acolo Tom Dugdale a mai montat Breaking the Waves și Un tramvai numit dorință), Hatházi András a realizat spectacolul Cincisprezece încercări pentru actorie. Revelator pentru actorul, pentru omul și gânditorul de teatru, pentru larga plajă interpretativă a acestui uriaș artist, pentru calitățile sale de om de condei.
Până la urmă, Cincisprezece încercări pentru actorie, montat pe un scenariu dramatic creat de Hatházi András în colaborare cu Tom Dugdale, este un fel de bilanț de etapă. Spun aceasta fiindcă în cursul celor 50 de minute cât durează acest admirabil, strălucitor one man show sunt formulate multe, foarte multe întrebări, dar și o seamă de răspunsuri vizând rolul și esența artei actorului. Ca de pildă. De ce, la un moment dat, unora dintre semenii noștri, le trece prin cap ideea de a se dedica scenei? De ce o fac, de ce au nevoie pentru aceasta, ce îi deosebește de civilii din public? Ce fel de relații se stabilesc în cursul unui spectacol (mă rog, performance) cu spectatorii? Oare este mereu histrionul gata să apară pe scenă? Cum își face simțită oare prezența tracul? Ce înseamnă el, la urma urmei? Bun, o știm încă de la Carl Sandburg, toți actorii visează să joace Hamlet, însă toți o pot face oare? De unde începe parodia, ca formă de artă autentică, și unde există riscul ca ea să eșueze în bufonerie groasă? Actorul are veșnic în dotare tichia de bufon, dar cum o onorează și cum o aruncă în derizoriu? Ce înseamnă râsul în teatru și când este el de calitate superioară și cum se face de alunecă atât de repede în grosier oferind doar ceea ce Brecht numea „plăceri sărace”?
Spectacolul de la Teatrul de Nord din Satu Mare este alcătuit din cincisprezece micro-secvențe. Cincisprezece pilule, unele dulci, altele amare. Fiecare posedă câte un nume. Ca, de pildă, Prezență, A fi împreună, Prim-plan, Trac, Rolul, Omagiu, Respirație, Măsura lucrurilor firești, Recunoașterea, Prinde-mă de poți, Bufoneria, Libertate, Adevărul gol-goluț, Monologul, Ultima secvență.
Un paradox. Cincisprezece încercări pentru actorie este un one man show, însă Hatházi András nu este niciodată singur în scenă. Dialoghează cu sine însuși grație binefacerilor camerei de luat vederi, intră în relație cu Laurence Olivier, interpretul lui Hamlet din clasicul film din anul 1948 și, îndeosebi, cu spectatorii. Cărora le oferă un veritabil, un fenomenal regal de actorie.
Teatrul de Nord din Satu Mare – Trupa Harag Gyōrgy
„Cincisprezece încercări pentru actorie” de Tom Dugdale și Hatházi András și Tom Dugdale
Regia: Tom Dugdale
Un spectacol cu Hatházi András
Scenografia: Hatházi András
Dramaturgia: Deák Katalin
Traducerea: Biró Eszter, Kovács Eszter, Raluca Sas Marinescu
Data reprezentației: 9 februarie 2018
Print