Fidel unei mai vechi devize – „Noi nu închidem stagiunea!”, Godot Café-Teatru n-a lăsat bucureştenii pe uscat nici vara aceasta. Unul, două şi chiar trei spectacole pe zi au stins setea de entertainment onest şi profesionist în capitala răvăşită de ploi şi caniculă. Programat cu discreţie în mulţimea de titluri, spectacolul „Artă” n-a pierdut nimic din prospeţimea „primei dăţi”, ci a câştigat în experienţa protagoniştilor. La origine, producţia a fost una de Licenţă UNATC 2012, coordonată de prof.univ.dr. Alexandru Jitea, cunoscut actor al Teatrului Nottara şi pedagog cu ştate vechi. Între timp, „Arta” s-a mutat din facultate la Godot SubScenă, a doua sală (ceva mai mică, dar ceva mai intimă) a cafenelei teatrale. Aici pot fi (re)descoperiţi trei tineri actori absolvenţi, într-un text imbatabil al scriitoarei Yasmina Reza.
Personaj aparte al dramaturgiei contemporane, Yasmina Reza s-a născut în 1959 la Paris şi este deja celebră pentru piesele „Artă” sau „Zeul măcelului”, frecvent montate în întreaga lume. A studiat sociologia şi arta dramatică (inclusiv cu celebrul actor francez Jacques Lecoq), a jucat câţiva ani în diverse companii de teatru, dar n-a vrut să rămână pe scenă: „Este o meserie pentru sclavi. Ca actriţă, am depins mereu de regizor, de rol, de preferinţele altora.” (Sună cunoscut?) Ca urmare, s-a dedicat scrisului şi, în 1994, „Arta” a avut premiera la Comédie des Champs-Élysées, unde s-a jucat o bună perioadă cu casa închisă. Textul a fost multi-premiat în Franța, Anglia, Statele Unite și tradus în peste 30 de limbi. Montată şi pe scenele româneşti, piesa încă se joacă la Teatrul Bulandra din Bucureşti cu acelaşi succes de la premieră (regia: Cristian Juncu, 2010).
Idris Clate şi Ionuţ Casandroiu
Parabolă a întregii societăţi de sfârşit de mileniu, comedia „Artă” este un amestec de ludic şi etic, de inedit şi alambicări psihologice. Aparent o piesă fără „mesaj”, locul posibilelor „teze” fiind luat de conversaţiile (adesea parodice) despre prietenie şi raportul viaţă/artă. Personajele sunt trei prieteni vechi, Marc, Serge şi Yvan, iar acţiunea se petrece la Paris, în contemporaneitate. Şi porneşte de la o situaţie insolită: achiziţionarea unui tablou alb cu câteva dungi transversale… albe. (Pe care nu le poţi distinge decât cu ochii întredeschişi…) Autor: pictorul Antrios (?!). Cumpărător: Serge. Preţ: două sute de mii de franci (!). De aici, urzeala firelor probează remarcabila capacitate de construcţie psihologică a Yasminei Reza, într-o piesă inutil de povestit.
Fără a fi împărţită în acte sau scene în manieră tradiţională, piesa este o alternanţă de dialoguri între amici şi monologuri adresate publicului. Conţin idei despre viaţă şi reflectarea sa artistică, despre actul creator şi criteriile de valoare, despre „vibraţia monocromiei” (care nu se percepe în lumină artificială…), despre Artist ca Divinitate, despre esenţa clasicilor, cu citate din Seneca şi Freud. Plictisitor? Câtuşi de puţin. Dimpotrivă! Armele (auto)ironiei sunt folosite la maximum, clişeele şi teoriile artistice sunt persiflate neîntrerupt. Cuceriţi de savoarea poveştii şi suculenţa replicilor, cei trei actori se bucură de ele la fiecare reprezentaţie. Timp de o oră şi un pic, într-un singur decor – cel mai sobru, cel mai neutru posibil: cutia neagră a scenei –, trioul comic de nevropaţi îşi exersează arta conversaţiei despre „Artă”, în hohotele asistenţei.
Ciprian Isidor şi Ionuţ Casandroiu
Rolul lui Serge, medicul dermatolog iubitor de „artă”, cumpărător al infamului tablou, este construit cu atenţie şi luciditate de Ionuţ Casandroiu. Aparenta economie de mijloace actoriceşti se dovedeşte a fi un dozaj fin al stărilor parcurse de personaj. Calmul este unul mocnit, ca o succesiune de mici implozii – detectabile doar în privire, mimică, gestică. Rarele sale izbucniri – neaşteptate – aduc efectul de surpriză atât de necesar unui astfel de spectacol.
În opoziţie, Marc, inginerul în aeronautică, este un ghem de nevroze, descâlcit doar cu ajutorul pastilelor de cap, pe care le înghite smucit atunci când situaţia îi scapă de sub control. Ciprian Isidor interpretează un personaj impulsiv şi arogant, acuzat de lipsă de tact şi delicateţe. Dacă Serge este un „şoarece de muzeu” snob, Marc face parte din categoria noilor intelectuali, aprig partizan al „frumoaselor vremuri apuse” şi inamic a tot ceea ce e modern.
Undeva la mijloc, între cele două extreme, vine Yvan, reprezentant comercial într-o papetărie en gros şi „mare împăciuitor al speciei umane”. Idris Clate face risipă de mijloace comice (multe fizice) construind un tip simpatic, tolerant, poate excesiv de tolerant („eu fac cum vreţi voi”), întotdeauna neutru, adesea pasiv. În fapt, un clovn trist şi singur, reţeta sigură spre inimile şi emoţiile spectatorilor: joaca de-a râsu’-plânsu’.
Ciprian Isidor şi Idris Clate
Tripleta masculină este însoţită de o cohortă de personaje feminine absente, din care se disting femeile din viaţa lor: trecută (fosta nevastă a lui Serge), prezentă (actuala parteneră a lui Marc) şi viitoare (soţia lui Yvan). Cu dibăcie, tinerii actori le fac aproape vizibile, le întrupează gradat din plasticitatea replicilor. La sfârşitul spectacolului, te aştepţi să apară şi ele, la aplauze. Nu este aşa; pe scenă rămân doar cei trei – zâmbitori şi uşor tulburaţi de miracolul artei lor. (Fără ghilimele, de data aceasta.)
Arta conversaţiei despre „Artă” are toate şansele să nu rămână doar un „şpriţ de vară” la Godot Café-Teatru, ci să să se îndrepte cu succes către taifasul de la gura sobei. Întru maturizare.
Godot Café-Teatru
„Artă”, de Yasmina Reza
Coordonator proiect: Alexandru Jitea
Distribuţie: Ionuţ Casandroiu (Serge), Idris Clate (Yvan), Ciprian Isidor (Marc)
Print