Salutare, umbră veche! Parcă așa-și începea un poet de-al vostru o poezie celebră într-un veac oale și ulcele. Și uita așa grăiește și bufonul închipuit către voi acum, la început de an, închinându-se vouă de prin străinătățuri. Pe-acolo poposesc o vreme să mai studiez un pic prin biblioteci bătrâne, dar înzestrate cu minunăția de internet ce mă ține conectat la realitate ca tuburile de oxigen pe muribunzi.
Yorick cel clevetitor a părăsit o vreme minunatul plai carpato-danubiano-pontic și de departe vă surâde cu chipul de pe craniul lui dezgropat în prezența lui Hamlet cel cu mințile în altă parte. Un surâs hâd întind către voi când văd pleașca descoperită de artiștii, criticii și gazetarii de pe la voi. Iaca, a venit clipa când dau din coadă de bucurie că sunt nemuritor și trăiesc în era blogurilor. Iaca, lumea se înnoiește iute ca vântul și ca gândul sau se updatează, cum s-ar spune acum. Lumea merge mai departe și noi suntem vechi, rămânem mereu în urmă. În urmă era și bufonul față de mersul lucrurilor, așa că profit de ocaziune să vă mărturisesc pe jumătate în glumă, pe jumătate serios că tare îmi place vorba aia cu dă-i românului mintea de pe urmă. Uite că s-a întâmplat și moda a ajuns și pe la voi. Moda blogurilor vreau să zic.
Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la ce-am văzut pe hainele noi online ale ziarului Adevărul am tresărit de bucurie. Uite, pe ei nimeni nu-i poate muștrului că sunt în urmă și bat pasul pe loc. O pleașcă a dat peste Adevărul: blogurile. Și acolo omul spune ce-i trece prin cap, comentatorul se mișcă liber ca peștele în apă, gazeta mai face o economie și criticul care nu prea mai avea unde să scrie e bucuros. Nu mică mi-a fost mirarea să văd acolo o îngrămădire de cutii virtuale în susul cărora tronează câte un nume: George Banu, Doina Papp, Mircea Morariu, Marius Manole, Raluca Vermeșan și alții. Nu mică mi-a fost mirarea să văz interesul făcătorilor de gazetă pentru opiniunile lor într-ale teatrului și artelor.
Bloguri și bloggeri din toate țările, uniți-vă, zic, și așa veți avea putere, că unde-s doi puterea crește și haina se înnoiește. Nu și trupul, dar asta e altă mâncare de pește. Carevasăzică, gazeta nu doarme, ea veghează la irigarea creierului de cetitor. Nu prea pricep eu cum devine chestiunea, recunosc cu sfială, cum se împacă opiniunile despre lucrarea artistică a lui Andrei Șerban ori titlul de doctor honoris causa acordat Cătălinei Buzoianu cu interesul pentru ce mai fac oameni de vază precum Nicoleta Luciu, Nicolae Guță și alții de-ai lor, dar trăim într-o lume amestecată, de unde fiecare-și ia ce-i place. Păi nu asta este binecuvântarea libertății? Păi da, este, așa că rămâne să vadă fiecare ce face cu ea.
Gândurile și comentariile despre ce se întâmplă în lumea Thaliei se mută cu arme și bagaje pe Internet. În sfârșit, mai bine mai târziu decât niciodată. Se dezmorțește din somnul rațiunii, pune mâna pe tastatură și scrie ce și cum are de scris să se facă auzită/ cetită în cetate. Bravos, națiune! N-am ce zice. Îmi dai speranță câteodată. Bravos, uite că nu-ți dormi somnul de veci și te scoli din picoteală și blazare. Mai ai câte o tresărire, ca acum. Așa că uau, bloggerilor, jos tichia în fața zvâcului vostru. V-ați prins în sfârșit că așa se face la publicațiuni vestite ca The Guardian, Huffington Post sau mai știu eu ce, unde criticărimea liberă în cuget și simțire chinuie tastatura până nu mai poate. Bravos vouă, repet. Însă joc rolul cârcotașului, așa că trebuie să vă fac o interpelare, cum s-ar zice. A venit pleașca pe voi. Soarta v-a trezit din somn și v-a dăruit o revelație: pentru cine vrea să se exprime azi, există blogul. Voi aveți blogul. Cum procedați? Blogul e o minune, dar, ca orice minune, nu durează decât trei zile. Cum faceți să-i prelungiți viața?
Print