Pe o mare nesfârșită și agitată, la capătul căreia nu știu dacă vor ajunge vreodată teferi, s-au avântat în urmă cu trei ani foști liceeni cuprinși de mirajul teatrului. Cu tot freamătul adolsecenței ce încă n-a plecat, cu toată frumoasa inconștiență a tânărului ce vrea să descopere, să găsească, să se arate și să pătrundă în lumea cu atât de multe fețe a Thaliei lovite de criză, au pornit într-o călătorie spre o destinație necunoscută. Dar drumul e mai important decât destinația, spune un proverb. Și pe parcurusul lui faci descoperiri la tot pasul, de care uneori îți dai seama pe dată, alteori la mult timp după ce au trecut.
Pentru moment, drumul unor studenți se oprește în vara anului 2013. Punct și de la capăt. Călătoria e doar la un mic popas, cât să-și tragă sufletul și să se gândească încotro s-o apuce. Va fi teatrul drumul lor, va fi teatrul destinația lor? Răspunsul se va lăsa aștepta sau poate nu va veni niciodată. Până atunci, să aruncăm o privire la aceste personaje jucăușe, multe dintre ele încă timide, zâmbitoare, emoționate în fața unui sfârșit după care urmează necunoscutul.
Un sfârșit care se cheamă Gala Absolvenților. Dar logica îi spune oricui că un sfârșit e un început. Al necunoscutului, care e al naibii de interesant. Emoțiile, închipuirile și fantasmele care precedă o călătorie sunt cele mai frumoase și forța lor se va arăta sigur, pe căile ei misterioase. Mergeți să-i vedeți pe copiii frumoși ai marelui oraș, în cazul acesta București, după trei ani de zile și nopți petrecute într-o școală care visează neîntrerupt, deși n-are somn. Vă așteaptă să vi se arate toată săptămâna, la Gala care a începută pe 16 iunie, duminică seara, și se va sfârși pe 23 iunie, desfășurându-se în paralel du ediția din 2013 a Festivalului Comediei Românești, după ce la Sibiu s-a încheiat o ediție aniversară a Festivalului Internațional de Teatru. Printre spectacole mari, mijlocii și mici, de care nu duce lipsă pestrițul peisaj teatral de la noi, faceți un popas la UNATC.
Scântei de viață, de emoție, de talent și de știință vă așteaptă în fiecare zi, cu tot farmecul imperfecțiunii lor. Peste treizeci de spectacole de regie și de actorie, creații cinematografice, teatru de păpuși și marionete și producții coregrafice ale studenților aflați la finalul celor trei ani de studiu stau ca niște jucării cuminți, dornice să se joace cineva cu ele. Cu ocazia asta veți face încă o scurtă vizită și în lumile inepuizabile ale dramaturgilor canonici, precum Eugéne Ionesco sau Tennessee Williams, și în zonele mai puțin explorate la noi ale dramaturgiei, absolvenții pregătind și spectacole pe texte de Peter Shaffer, Martin McDonagh, Hristo Boicev, Murray Schisgal, Leonard Gershe, Biljana Srbljanovic sau Elise Wilk. Iar unii au ales scriitura nuanțată a autoarei ce face ravagii în teatrul independent: Lia Bugnar. Încercările absolvenților vă stau la dispoziție în sălile UNATC și la Godot Cafe Teatru, într-o vară de neuitat pentru ei.
O vară cum nu va mai fi alta, cum nici teatrul nu va mai fi la fel ca-n școală. Veniți să vedeți Moartea lui Hagi Tudose, un Cuplu ciudat, Orchestra Titanic, Pisica Verde, Semne de bună purtare, Șapte dintr-o lovitură, Omul pernă, Clasa noastră și alte jucării meșterite cu emoție. Sigur veți găsi una care să vi se potrivească. Așa va face și juriul, obligat-forțat, va alege câteva cărora să le dea coroniță, pentru că așa este obiceiul. Anul acesta, jucăriile cele mai norocoase vor fi alese de: Juriu Actorie – Rodica Negrea, Maria Zărnescu, Ana Bulai, Peter Kerek, George Remeş; Juriu Regie şi Scenografie – Grigore Gonţa, Marinela Ţepuş, Alexandru Darie, Simona Chiţan, Cosmin Ardeleanu; Juriu Păpuşi şi Marionete – Alexandrina Halic, Daria Dimiu, Călin Mocanu. Juriu Coregrafie: Adina Cezar, Ion Tugearu, Simona Şomăcescu.