Lansat săptămâna trecută, programul 9G (Noua Generație) de la Teatrul Național din București a suscitat deja câteva reacții aprinse în rândul creatorilor independenți, cei cărora li se adresează. Propus ca o soluție la problemele tinerilor artiști pentru care ușile teatrelor sunt de cele mai multe ori închise, acest program le deschide o ușiță din dos, cum ar spune unii, pentru a pătrunde în așa-numitul sistem oficial. Dacă citești cu atenție regulamentul de participare, rezultă că avem de-a face cu un concurs inedit de proiecte. Inedit pentru că presupune munca propriu-zisă, timp de aproape o lună, pentru nimic… Pe ideea „poate că da, poate că nu”. Iar la sfârșit, o comisie din TNB plus publicul vor alege dacă și cine rămâne în repertoriul teatrului, urmând ca spectacolul inclus în stagiune să primească din acel moment și bani, „beneficiind de investiții în producție și de plata drepturilor de autor, conform rețetei reprezentației și a încasărilor”.
Cum proiectul e de-abia la început, e greu să-l judeci. Puse în balanță, lucrurile par cam așa. La prima vedere, e o investiție foarte bună pentru Teatrul Național, care pune la dispoziție doar un spațiu și magazia de costume, ateliere etc., fară să investească niciun leu, iar la sfârșit se alege cu un spectacol la cheie și cu o imagine bună pentru că a „investit” în tineri. Tinerii creatori vin, în schimb, cu energie, cu talent, cu dorință, cu tot ce trebuie, și la sfârșit se pot alege cu nimic. Doar cu o săptămână în care să-și arate spectacolul publicului, ca în studenție…
Nu poți să nu zâmbești. Metoda asta – desigur, altă Mărie cu altă pălărie – se practică în presa cotidiană din București deja de câțiva ani. Și funcționează. Mai exact, se iau stagiari, care sunt plătiți cu sume simbolice, de genul 500 de lei pe lună, ca să vină zilnic, în ture, la redacție, să meargă pe teren, să lucreze cot la cot cu redactorii angajați, și li se promite că la sfârșitul stagiaturii, unii dintre ei vor fi opriți și suma va mai crește. Iar stagiarii se triază pe parcurs… Ziarele își fac treaba cu mână de lucru extrem de ieftină și, bineînțeles, încurajează tinerii și-i formează, și toată lumea e mulțumită.
În cazul teatrului, însă, lucrurile sunt ceva mai complicate și atâta vreme cât creatorii tineri sunt adesea nevoiți să închirieze săli ale teatrelor sau să plătească personalul tehnic, pentru că li se permite să joace numai în ziua când aceștia sunt liberi, un astfel de proiect are avantajele lui. Toate astea se întâmplă, pe de o parte, pentru că din facultăți ies anual sute de studenți, iar în teatre nu se angajează niciunul. Deci inflație cât cuprinde. Și, pe de altă parte, din cauza sistemului… Cei care fac teatru în zona independentă (dar, de fapt, privată) sunt, la rândul lor, exploatați cu voia sau fără voia lor, pentru că trebuie să facă lucruri care să placă publicului și să fie chemați și a doua oară. Plus că, trebuie să recunoaștem, dintre sutele de absolvenți, puțini vor să facă mari exeprimente și să inoveze… cei mai mulți vor doar să joace, vor să fie pe scenă. Și n-au unde. Atunci, profită de orice oportunitate care li se oferă.
Sigur că, în principiu, e necinstit, în condițiile în care în alte producții – multe vizibil perdante – se investesc bani de la început. Dar, așa cum spunea redactorul-șef de la un important cotidian bucureștean, nu poți, nu-i așa?!, să investești cu ochii închiși. Îi dai o vreme posibilitatea să arate ce poate și pe urmă mai vedem, mai negociem… „Chiar dacă în vremea asta n-are cu ce să-și plătească metroul până la redacție?” ”Chiar dacă… sunt mulți, nu-i poți lua pe toți, într-un fel trebuie să alegi, nu? Așa se vede pasiunea…” Toate astea, desigur, în timp ce jurnaliști cu numele făcut deja nu se mai străduiesc de mult să arate nimic și lâncezeala e la ea acasă.
Însă, una peste alta, programul 9G poate fi o șansă. Și poate fi o șansă nu doar pentru cei care vor juca o săptămână, sperând să fie votați ca la „Românii au talent”, ci și pentru TNB, în care pot duce o formă de pasiune molipsitoare, într-adevăr, cum numai la Gala Absolvenților a UNATC am văzut. Uneori nu e nevoie decât de o sală și de un public pe care să-l cucerești!
Print
Pai, treaba asta e veche. Noi asa am facut “Fata din Curcubeu”. Dupa ce a fost gata ne-au spus daca ramine sau nu in repertoriul teatrului si daca baga bani in el. Nu e chiar asa de rau. Adica, alternativa e sa nu se uite la tine deloc si asta inseamna o usa inchisa. Asa, iti deschid o usa, problema e ca, odata intrat, sa reusesti sa ramii inauntru.
Atat timp cat la conducerea TNB se va afla Ion Caramitru nimic nu va fi in interesul actorilor, mai ales al celor tineri. Din pacate, acest director chiar nu vrea sa vada si sa auda ca nu este dorit, ca nu face bine ceea ce face. Sau poate aude, dar tine cu dintii de scaun din considerente primordiale pentru dumnealui. Pacat!
Săraca Lia, ce să zică și ea? Are de mâncat o pâine… Decât să-l critice pe dl Caramitru, mai bine o frumoasă pereche de ochelari de cal!
Povestea asta cu “Bine ati venit la noi cu spectacolul gata facut, pe banii vostri si timpul vostru, noi va dam sansa sa il jucati gratuit si, daca ne place, va luam in stagiune” se practica de mai mult timp in mai multe teatre din Bucuresti, nu e nicio noutate si nicio mare inovatie, chit ca TNB i-a dat denumirea cool de 9G. Este genul de proiect in care te bagi doar daca esti proaspat absolvent aspirant si idealist – limita de varsta e 35 de ani, dar ma indoiesc ca la 30 de ani mai e vreun actor sau regizor dispus sa lucreze moca, la risc, cand are facturi de platit, deja s-a lamurit cu “sistemul” si poate scoate un ban sigur si cinstit din teatrele independente deja existente. Ce sa zic, astept cu nerabdare sa vad productia aia care va intra in repertoriu si – mai important – sa o vad si programata constant in lunile ce vor urma, si nu dusa cu vorba pe principiul clasic “Veti intra in stagiune, dar mai incolo, ca acum avem prea multe spectacole” sau maturata sub pres, cum s-a intamplat in cazul altor programe de gen, in alte teatre. Vorba ceea, Doamne-ajuta.
exista si alternativa repetitiilor in spatiile teatrelor independente. cand nu ti se cer bani pentru asta, esti rugat frumos sa semnezi un contract de exclusivitate. bineinteles ca nu te plateste nimeni pe durata repetitiilor. nici nu conteaza. ai intrat pe usa din fata. intr o tara plina de capete luminate ca romania, munca voluntara la inceputul carierei, care ofera totusi sansa afirmarii, este considerata un lucru inedit…mda
nu prea vrem sanse de fapt. cand le primim, le ducem in derizoriu. noi vrem bani. tnb-ul ar trebui sa le dea bani tinerilor artisti, nu (ne)sanse.
tnb-ul ar trebui sa se sesizeze. daca mi ar plati facturile in cele trei saptamani de lucru, parca ca mi ar veni sa ma inscriu si eu.
nu au inventat astia roata. genul asta de proiecte se desfasoara si functioneaza in toata lumea. sa ai sansa sa lucrezi intr un teatru adevarat (intamplator cel mai mare din bucuresti), cu atelierele, recuzita, costumele la dispozitie este totusi ceva.
unii vor primii. altii vor scuipa.
vorba lui ionut,
doamne-ajuta!