La începutul lunii octombrie m-am aflat, la invitația lui Artur Ghukasyan, câteva zile la Erevan, pentru a participa la HighFest 2017, cel mai important festival de artele spectacolului din Armenia. Am descoperit o cultură pasionantă, un festival foarte bine conectat la scena teatrală internațională, cu o echipă tânără și entuziastă. Președintele HighFest, Artur Ghukasyan, mi-a oferit, la Erevan, câteva detalii despre ediția de anul acesta a festivalului, despre teatrul armean, dar și despre relațiile sale de cooperare cu artiști/programatori români.
Artur Ghukasyan este actor și producător de teatru. A studiat la Erevan, Londra, Amsterdam și Salzburg. Din anul 2000, este președinte al Uniunii actorilor armeni, iar din anul 2003 este președintele HighFest – festival international de artele spectacolului. Este Secretar șef al Centrului Național ITI din Armenia, președinte al Centrului Național ASSITEJ din Armenia, membru IETM și membru IFEA. A condus seminarii și a ținut prelegeri la evenimente de profil din: Erevan, Londra, Moscova, Sankt Petersburg, Roma, Edinburgh, Amsterdam, Atena, Stockholm, Helsinki etc. Din 2002, predă management artistic și politici culturale la Institutul de Teatru și Cinematografie din Erevan. Din 2005, este profesor invitat la Universitatea Metropolitană din Londra.
HighFest a reunit anul acesta la Erevan 250 de participanți și invitați din 20 de țări, 36 de teatre și companii de dans, în 12 spații de joc. Promovați HighFest ca fiind cel mai bun festival din fostele țări ale URSS (cu excepția Moscovei). „Eticheta“ se datorează unei evaluări oficiale a festivalurilor din regiune. Cum ați primit-o?
IFEA (Asociația Internațională a Festivalurilor și Evenimentelor) are un program numit „În spatele scenei“: invitați speciali participă la un festival desemnat și fac un studiu. Analizează programul, observă detaliile legate de logistică, transporturi, locurile de cazare, spații de joc, calendar, comunicarea cu presa etc. Adresează participanților întrebări, abordează și publicul cu privire la felul în care apreciază organizarea festivalului și spectacolele programate. Apoi, compară bugetul festivalului, în raport cu finanțările oferite de guvern/primărie etc. și chiar cu bugetul pentru cultură al întregii țări și cu PIB-ul național. Dacă două festivaluri au aceleași rezultate cu bugete diferite, obțin scoruri diferite. Astfel, IFEA și apoi IETM, ASSITEJ, ELIA, EFA ș.a. au anunțat că HighFest este cel mai bun!
Festivalul conține și o secțiune permanentă dedicată teatrului iranian. Știm cu toții că restricțiile religioase din Iran îi determină pe creatorii de teatru de acolo să fie mai înclinați spre dansul și muzica tradiționale, pantomimă, elemente de animație. Care au fost motivele dumneavoastră de a prezenta un program special pentru artiștii iranieni și cum selectați spectacolele?
M-am întrebat, acum vreo 10 zece ani, ce știu de fapt despre teatrul iranian, ținând seama de faptul că Iranul este o țară vecină. Mi-am dat seama că nu știu aproape nimic… Așa am decis să invităm o companie de teatru din Iran să participe la HighFest. Dar cum să procedez, neavând contacte acolo? Nu cunoșteam pe nimeni în Iran și nu întâlnisem niciodată vreun practicant de teatru iranian la vreun festival, deși văd 400 de spectacole pe an, la diverse festivaluri. Așa că… „am făcut o mare greșeală“. Am solicitat centrul cultural iranian din Armenia să ne ajute. Reprezentantul centrului mi-a zâmbit și mi-a spus că ne vor ajuta, cu siguranță. Când am vizionat DVD-ul spectacolului pe care îl aleseseră, mi-am dat seama că este o interpretare provincială, patetică, de modă veche… pe placul „gardienilor revoluției islamice“. Era un spectacol prost, cum mai văzusem și în multe teatre de repertoriu din Armenia, deci nu era nimic nou, doar că era jucat într-o limbă necunoscută. Am spus: „Nu!“. Birocratul de la centrul cultural iranian, cu care vorbisem, a sunat-o atunci pe doamna Hasmik Poghosyan, ministrul culturii din Armenia la vremea respectivă (o femeie extraordinară, care a făcut foarte mult pentru schimbarea politicilor culturale), și i-a spus că Artur Ghukasyan încearcă să strice „bunele relații culturale dintre Iran și Armenia“. Răspunsul ei a fost inteligent și diplomatic, în același timp: „Îl cunosc pe Artur de mulți ani, nu ar face niciodată așa ceva. Dar, în al doilea rând, cine este Artur Ghukasyan să strice bunele relații dintre țările noastre?“ După acest episod, am identificat pentru ediția următoare o persoană foarte capabilă, Albert Begijanyan, armean-iranian și expert în teatru, în Iran. El este curatorul care ne propune, în fiecare an, cei mai buni tineri (dar nu numai), companii din diferite regiuni ale Iranului, spectacole de expresie contemporană. Încercăm să arătăm, la fiecare ediție, publicului armean și străin arta contemporană iraniană. Și cred că și reușim. Pentru multe dintre aceste companii HighFest a fost o rampă de lansare, au primit apoi invitații și la alte festivaluri internaționale.
HighFest este pentru invitații internaționali și un showcase, o platformă de promovare a teatrului armean. Ce ați dorit să spuneți, în acest context internațional, anul acesta despre teatrul armean, ținând cont de selecția pe care ați făcut-o?
În mod clar, scopul general al HighFest este de a aduce în Armenia cele mai bune companii din domeniul artelor spectacolului și de a ajuta companiile armene să fie prezentate pe scena mondială. Atunci când alegem programul armean, ne bazăm pe spectacolele stagiunii, dar încercăm să arătăm cele mai inovatoare montări, atât din zona teatrelor de stat, cât și din sectoarele independente. Avem rezultate bune. Aproximativ 50% dintre companiile din program primesc invitații la festivaluri internaționale. În acest an, am încercat să prezentăm o paletă mai largă: de la spectacole audio site-specific „Erevan unplugged“, până la producții studențești după „Romeo și Julieta“.
În Erevan există o mulțime de teatre centrale. Ce se joacă zilnic? Ce fel de piese fac parte din repertoriile acestor teatre?
În Armenia există 36 de teatre cu săli proprii, finanțate de guvern sau de municipalități. 19 dintre ele sunt în Erevan. Repertoriile companiilor finanțate de stat sunt formate pe baza deciziilor directorilor artistici. Se joacă piese clasice din literatura armeană, rusă și europeană, dar și texte noi. În opinia mea, există diferențe foarte mari între teatrele de dimensiuni mari (cu mult personal și buget mare) și spațiile mici sau companiile independente. Și nu mă refer doar la mărime. Cei mai buni, tineri și proeminenți regizori armeni: Vahan Badalyan (are academia sa în Italia), Narine Grigoryan, Zara Antonyan, Suren Shahverdyan (care a făcut câteva spectacole și în România), Grigor Khachatryan, Tsolak Mlke-Glastyan, Lusine Yernjakyan și alții, aproape că nu colaborează cu cele mai mari teatre. De ce nu sunt invitați dacă sunt cei mai buni? De ce sunt mereu invitate mici companii la festivalurile internaționale? De ce principalele teatre nu sunt pur și simplu în programul HighFest, dacă includem cele mai bune spectacole ale sezonului? De ce Vahan Badalyan – cel mai bun, este director artistic al Teatrului Mic? Sunt încă întrebări retorice…
Publicul vine la teatru în Armenia? Este scump pentru spectatorii obișnuiți? Sunt interesate de teatru tinerele generații?
Prețurile biletelor depind, bineînțeles, de teatru, dar cel mai mic preț poate fi un euro, iar cel mai scump maximum zece euro. Prețurile pentru evenimentele speciale de teatru, ca un spectacol cu John Malkovich, pot urca până la 100 de euro. Teatrul este destul de popular și datorită festivalurilor, în special HighFest. Publicul devine din ce în ce mai exigent. Tinerii sunt destul de activi, dar aleg tot timpul noutățile și evenimentele speciale.
Aveți o echipă foarte tânără și dinamică la HighFest. Oameni tineri și inteligenți, dedicați festivalului, care au strâns inclusiv doi saci de frunze uscate pentru unul dintre spectacole. Mulți dintre ei sunt studenții dumneavoastră la Institutul de Teatru și Cinematografie din Erevan, unde predați management și politici culturale.
Sunt șeful Departamentului de management al artelor și politici culturale, unde avem, pentru moment, patru cursuri cu 20 de studenți pentru licență (4 ani) și 5 studenți (2 ani) pentru studii universitare de masterat. Ei studiază programul complet pentru management, cu aplicații în artele spectacolului, artele vizuale, televiziune, cinematografie și muzică. Suntem singurul departament educațional complet în acest domeniu din Armenia și suntem mândri de acest lucru. Toate cursurile sunt conduse de profesioniști de vârf, care lucrează în diferite domenii ale artei și conduc organizații culturale.
Știu că studenții sunt evaluați pentru proiecte reale. Spune-mi mai multe despre metodele dumneavoastră de predare!
Examenul de absolvire (licență) al studenților noștri constă în implementarea unui proiect. De la idee și până la rezultat. Se studiază istoria artei, limbi străine și politici publice, alături de: managementul și marketingul artelor, politici culturale și multe altele la fel de importante – economie, management financiar, publicitate, PR, branding, strângere de fonduri și sponsorizare ș.a. Studenții implementează proiecte începând cu primele luni de învățământ. Și continuă să facă proiecte de succes: de la școli și festivaluri de vară, până la aplicații pentru telefoanele de ultimă generație.
Care este cea mai importantă lecție pe care o predați studenților dumneavoastră? Care este cel mai important lucru pe care vreți să și-l amintească?
Pentru mine, ca tutore al lor, este foarte important să-i educ să iubească arta și să fie profesioniști în domeniul culturii. Ei sunt și creatori, la fel ca regizorii, compozitorii sau artiștii. Ei creează produsul cultural, oferind publicului ocazia să-l privească, să-l atingă, să-l guste… asta este extraordinar. Ar trebui să își dea seama foarte clar că nu banii sunt cei mai importanți, ideile contează. Dacă ideea este valoroasă, bani se vor găsi.
În programul HighFest există și o secțiune specială dedicată invitaților internaționali, care cuprinde ateliere, prelegeri, dialoguri. Chiar eu am susținut o prelegere despre unele aspecte ale artei/teatrului românesc. Aceste întâlniri internaționale sunt foarte utile pentru studenții dumneavoastră, presupun.
Programul educațional este important nu numai pentru studenți, ci pentru orice practicant de teatru. Când am șansa, iau și eu parte la seminariile sau atelierele de lucru ale colegilor mei. Ar trebui să folosim orice posibilitate de a ne perfecționa/de a afla mai multe lucuri despre domeniul în care lucrăm. În acest an, am avut o gamă largă de ateliere: de la prelegeri pe probleme legate de festivaluri contemporane, până la un excepțional workshop de dans contemporan, condus de coregrafi de la Halle Tanzbühne Berlin. Oaspeții noștri Wolodjimjerz Kaczkowski (Polonia) și Maria Sloeva (Rusia) au vorbit despre companii și spații independente la Conferința teatrului contemporan, organizată în colaborare cu Institutul de Teatru și Cinematografie din Erevan. HighFest a găzduit în acest an și programul special CARAVAN al IETM (International network for contemporary performing arts). Este primul pas pentru a intra în contact cu profesioniștii locali: tineri sau cu experiență, atât din sectoare guvernamentale, cât și din sectoare independente. Sper că vor urma, la Erevan, și alți pași – ședința Satellite și apoi Reuniunea plenară a IETM.
Care sunt legăturile HighFest cu România? Nu există prea multe schimburi teatrale. Ați avut spectacole românești la HighFest? Și ce știți despre teatrul românesc? Fiind aici la Erevan am avut șansa de a descoperi spectacole armenești foarte interesante și chiar sper să le revăd pe unele dintre ele la festivaluri de teatru din România.
Constantin Chiriac, prietenul și colegul meu foarte bun, a fost la primele noastre ediții. Ne-a împărtășit din experiența lui și am explorat împreună posibilele modalități de colaborare. Câteva companii armenești au fost la festivalul de la Sibiu, iar câteva companii românești au fost la HighFest în acești 15 ani. Este însă doar un rezultat modest. Trebuie să-l îmbunătățim. Numărul trebuie să crească. Cunosc, prin spectacolele lor, regizori precum Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Radu Afrim, dar sunt sigur că paleta teatrală românească este mult mai colorată și mai bogată în nume, pe care sper să le pot descoperi. Pe lângă Sibiu, cunosc festivaluri din București, Timișoara, Cluj, dar – din nou – sunt sigur ca sunt multe alte festivaluri interesante în România… poate că este timpul să fac noi călătorii teatrale…
Print