La începutul anului 1949 un irlandez pe nume Samuel Beckett termina de scris o piesă de teatru care avea să bântuie imaginația și imaginarul artiștilor. Textul se numea „Așteptântu-l pe Godot“ și a fost scris în limba engleză. Peste jumătate de secol, el avea să fie votat cea mai importantă piesă de teatru în limba engleză din secolul XX.
Iar destinul ei n-a fost deloc neted și luminos. Relevant și previzibil este începutul drumului pe scenă, care a venit după lungi așteptări. În februarie 1952, Roger Blin apela la teatrul radiofonic pentru a introduce piesa în circuitul teatrului contemporan. De fapt, aceasta a fost prima montare, difuzată de Radioul francez. Samuel Beckett n-a apărut nici la înregistrări, nici la prima difuzare. I-a trimis doar un bilet regizorului francez, în care-i scria: „Nu știu cine este Godot. Nici măcar nu știu (în primul rând, nu știu) dacă el există. Și nu știu dacă ei, cel care-l așteaptă, cred în el sau nu. Ceilalți doi care trec pe-acolo la sfârșitul fiecărui act trebuie să întrerupă monotonia. Tot ce știu am arătat. Nu e mare lucru, dar pentru mine e de ajuns, să zicem. Aș spune chiar că m-aș fi mulțumit și cu mai puțin. Cât despre ideea de a aștepta ca să găsim un sens mai amplu, mai potrivit în acest spectacol (…), mi se pare fără noimă. Dar sigur e posibil… Vladimir, Estragon Pozzo, Lucky, timpul și spațiul lor, i-am cunoscut puțin și sunt departe de a simți nevoia de a înțelege. Poate că vă datorează explicații. Să vi le dea! Fără mine. Eu am terminat-o cu ei și ei cu mine. “
Premiera mondială pe o scenă a avut loc un an mai târziu, pe 5 ianuarie 1953, în Théâtre de Babylone, Paris, având la bază versiunea franceză a textului, semnată de Samuel Beckett. Spectacolul era regizat de Roger Blin, care juca rolul Pozzo. Peste patru ani, același artist avea să fie protagonist al unui alt eveniment memorabil, de care numele lui va rămâne legat pentru totdeauna: spectacolul „Sfârșit de partidă“, prima montare a altui text semnat de același autor irlandez, text care, și el, va căpăta în timp o aură mitică.
Despre „Așteptându-l pe Godot“, piesă acum canonică ce atunci desființa canonul și ideea de canonic, s-au scris între timp biblioteci. Omniprezentă în lumea teatrului, ea își păstrează rezistența la interpretare, cum ar spune un celebru teoretician al literaturii: discursurile despre ea abundă, ipotezele abundă și recurg la teorii sofisticate, iar textul rămâne misterios, puternic, obsedant și singur în unicitatea lui. De aici, sigur, și rezistența lui în timp. Șaizeci de ani dintr-un destin care, fără îndoială, se află încă la început. Șaizeci de ani de colocvii, montări celebre, montări controversate, montări extravagante, șaizeci de ani de întrebări fără răspuns, de interpretări ridicole și geniale, șaizeci de ani de viață imprevizibilă pe scene imprevizibile.
Șaizeci de ani de la apariția acestui vis/ coșmar unic, obiect de iubire și ură de artist, șaizeci de ani de încercări sisifice fascinante și-au propus să marcheze și organizatorii festivalului internațional de teatru de la Dublin, care începe anul acesta pe 26 septembrie. Din programul lui, care se întinde pe aproape trei săptămâni, face parte și premiera unui nou spectacol după „Așteptându-l pe Godot“, realizată de Gare St Lazare Players. Conor Lovett, la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuți interpreți ai teatrului beckettian din lume, îl va juca încă o dată pe Vladimir, regizoarea spectacolului fiind Judy Hegarty Lovett, care a mai montat o dată piesa în 1992, la Paris.
Până în septembrie când începe festivalul, care și-a propus un program eclectic într-o lume teatrală eclectică, ar mai fi de amintit un eveniment semnificativ din lumea academică, unul ce reconfirmă aura legendară irezistibilă care înconjoară lumea lui Beckett și importanța literaturii lui. Reading University, unde se află cel mai renumit centru de studii dedicate scriitorului din lume, a cumpărat la o licitație a Casei Southeby’s manuscrisul romanului de debut al lui Samuel Beckett, „aproape sigur cel mai important manuscris în limba engleză aflat în proprietatea unui colecționar particular“ până acum, spun specialiștii. Condusă de James Knowlson, prieten și biograf al scriitorului irlandez, instituția a plătit 1 milion de lire sterline pe „Murphy“, un caiet de peste 700 de pagini, cu textul romanului și adnotările autorului.
Un manuscris ciudat, prețios pentru cercetători, a cărui poveste a început în 1938. Atunci Beckett i l-a dat unui amic în semn de mulțumire. Tocmai fusese înjunghiat din greșeală de un proxenet pe o stradă de la Paris când revizuia originalul primei sale cărți. Pe care i-a dăruit-o în manuscris lui Brian Coffey, care l-a dus la spital și l-a vizitat adesea, ca și James Joyce. Mai departe, peste trei decenii, documentul a fost cumpărat de un colecționar particular, care l-a ținut sub cheie până la moarte, care a survenit anul trecut…
Print