La pomul lăudat te duci cu sacul. Știi proverbul, dar tot te duci cu sacul. Trupa de teatrul „Auăleu”, „teatru de garaj și curte”, e o mică legendă – o legendă care circulă prin toată țara, de la orașe la sate și invers și care se pregătește să treacă și oceanul să meargă în America. Între timp, lăsându-și un weekend scena de la „Scârț” din Timișoara, unde și-au fidelizat un segment de public și unde, se pare, vin oameni special de prin țară ca să-i vadă jucând, cei de la „Auăleu” au descins într-un miniturneu la București, la Teatrul Mignon, unde au jucat trei spectacole, „Stăteam întinși pe pat”, „Circus Mundi” și „Ferma animalelor”.
Cum spuneam, „pomul” este supralăudat. Anul trecut, în cadrul primei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Independent, Auăleu Teatru a câştigat premiul pentru cel mai bun producător de teatru independent şi premiul „Independent Spirit Award”, constând într-o invitaţie oficială la a şaptea ediţie a New York undergroundzero Festival, spectacolul „Circus Mundi” urmând să aibă şase reprezentaţii în cadrul evenimentului. Mai mult, deși nu-și face publicitate agresivă, nu împarte pliante și nu-și pune pe afișe nici sigle și nici sponsori, lumea dă năvală ca la „circ” și cu greu poți găsi un bilet la spectacolele lor. Artiștii se declară „independenți de orice”, deși „independența” e un termen aproape prea slab pentru teatrul pe care-și propun să-l practice, un fel de teatru antisistem. Un fel de teatru popular, la care să reacționeze oricine, un fel de teatru mai puțin pentru elite și mai mult pentru toată lumea, cum susțin membrii trupei. Într-un inteviu acordat revistei „Formula As”, Ovidiu Mihăiță, „regizorul” trupei, spunea că „să joci pentru o femeie de la țară, care-și ține strâns pruncul în brațe valorează mai mult decât orice apreciere emisă de o cucoană în blană”. Așa că se adaptează oricărui spațiu, fie curte, garaj sau Teatrul Mignon și încearcă să îi vorbească publicului despre lumea în care trăiește. Cum o face, asta e altă poveste…
Dincolo de imaginea ușor idilică a femeii de la țară cu pruncul în brațe și cu gustul pe cât de nepervertit, pe atât de needucat, cei de la Auăleu își propun să facă un teatru fără reguli, frust și incomod. Ceea ce iese e însă doar gros, excesiv de încărcat și aglomerat de clișee (desigur, toate în numele anticlișeului). „Circus Mundi” are premise interesante, sună provocator, sună incitant, numere senzaționale „Îmblânzirea de femei” și „Dresura de bărbați”, „Parada moravurilor omenești” și „Freak show-ul”, dar întregul spectacol e ca un balon mare care se dezumflă încet și sigur… Desigur, creatorii pornesc de la ideea care în principiu le permite orice, și anume că lumea nu mai e o scenă, ci o arenă. O arenă în culori țipătoare, cu ființe animalizate și brutalizate, cu reguli dure și cu mult, mult kitsch, că doar e circ… Gălăgie, portavoci, urlete, puțină sare și puțin piper cu iz erotic și la sfârșit puțină melodramă, cât să lăcrimeze publicul din primele rânduri, că doar e circ… și toată lumea știe versurile alea cu acrobatul și saltul mortal și circul, care e trist, și lumea din spatele veseliei din arenă, care e o tristețe, și lacrimile din spatele machiajului, și clovnul care plânge după ce iese din arenă. Deci toate astea trebuie speculate. Și, în general, trebuie speculat tot. Și ofertele din hipermarketuri, scrise cu litere roșii pe panouri galbene, și lipsa de apetit sexual a bărbaților, care reacționează precum maimuțele la cuvântul „bere” și cărora în general le curge berea prin vene… și dependența femeii și așa-zisa ei emancipare, și Piața Universității cu „manifestantul” ei unic, și Facebook-ul care adună adepți cu miile, dar doar în spațiul virtual.
Desigur, o istorie a lumii începând cu frunzele cam incomode ale lui Adam și Eva și încheindu-se în zilele noastre. O „comedie umană”, care ar putea fi reușită, dacă n-ar fi atât de groasă. Groasă ca un scheci comic de la televizor, care vrea să ironizeze societatea… Dar o face în primul rând cu o grijă nedisimulată de a stârni cu prioritate râsul oricui. Râsul unei societăți care vreau cu orice preț să râdă, la teatru, la televizor, oriunde, să râdă fără discernământ, să râdă și să se distreze. Din păcate, butoanele pe care apasă spectacolul trupei Aulăeu sunt aceleași: umorul care doar imită calitatea și caricaturizarea unei societăți într-un asemenea stil, că nu se mai vede ironia, ci rămâne doar râsul… bărbați care râgâie și beau bere, femei care merg în patru labe și sunt „dresate” să facă sex oral, mici monstruleți umani care intră în sevraj și se calmează când li se injectează berea în venă. Iar în final mica melodramă – cu gonirea circului de către clovnul în costum de polițist, cu cupola colorată de deasupra sălii care e strânsă și pusă în cutie, cu măștile care se scot și încept să curgă lacrimile ce strică machiajul – este exact bomboana de pe tort.
Trupa Auăleu pică în aceeași veche plasă… vrea să ironizeze societatea, dar nu face decât să-i imite fidel tocmai mecanismele care merită ironizate și să se înece în ele.
Auăleu Teatru
„Circus Mundi”
Acționează: Christine Cizmaş, Andrea Wolfer, Ioan Codrea, Marian Pîrvulescu, Victor Dragoş, Costin Bleotu, Armand Iftode
Coregrafie: Tunde Baczo
Înscenarea: Ovidiu Mihăiţă
Foto Auăleu Teatru
Nu stiu daca metoda datuluiincap la oricine incearca sa se ridice, este cea mai buna. A vedea niste spectacole nu inseamna ca ai inteles ceva. Daca vrei sa cunosti niste oameni trebuie sa mergi acasa la ei. Este cea mai buna metoda. Din pacate in Romania nu suntem in stare sa ne acceptam unii pe ceilalti. Asta este cutuma de fond de la care pleaca asemenea comentarii. Succesul oamenilor acestia se datoreaza ideilor lor si muncii lor. Pana la urma critica nu are nici un merit in toata poveste asta. Oamenii merg, se simt bine si povestesc si altora despre ceea ce au vazut si simtit. Problema trebuie vazuta in contextul actual si nu strict tehnic. Oamenii de la Aualeu au creat un trend pozitiv, au scos oamenii din case, i-au pus sa gandeasca putin si cel mai important i-au facut sa-si dea seama ca exista si alte variante. Poate ca nu sunt cei mai talentati si cei mai inspirati dar cu siguranta sunt niste oameni adevarati care incearca sa ofere altceva (si nu ma refer aici doar la teatru). Ei sunt cunoscuti pentru atmosfera pe care o creaza locul in care se tin reprezentatiile. Din capatul celalalt al tastaturii – toate bune! Un simplu spectator..
VICTOR – care semnează mai sus “un simplu spectator” – e, de fapt, “un simplu spectator” agramat
(“succesul oamenilor aceștia…”) dar e, totodată, și “un simplu spectator” sărac cu duhu’ din moment ce scrie că “oamenii de la aualeu au scos oamenii din case și i-au pus să gândească puțin”. vă dați seama cum arată publicul în viziunea lui? niște amărășteni care trebuie “puși să gândească puțin”! în orice caz, pe VICTOR, “oamenii” nu “l-au pus să gândească” câtuși de puțin.
Alfred Boila, esti plin de otrava.Nici nu vreau sa-mi inchipui ce broscoi meschin, din lumea teatrului, urat, sterp cultural, plin de frustrari si jegosenii, evident submediocru se afla in spatele nick ului pe care il vanturi prin toate ziarele.Mai sunt si altii, “ninat”etc.Nu va dati seama cat sunteti de mici, impotenti artistic, si evident, existential?