Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului și a artelor spectacolului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Augusto Boal…
Fără nici un dubiu, „spectator” e un cuvânt obscen. Spectatorul înseamnă mai puțin decât înseamnă un om. Trebuie să-l umanizezi și să-i redai capacitatea de a acționa deplin. El trebuie să fie subiect, actor, pe picior de egalitate cu ceilalți care devin, la rândul lor, spectatori. Toate aceste experiențe de teatru popular nu au decât unul și același scop: să elibereze spectatorul căruia teatrul i-a imprimat imagini ideale despre lume. Oamenii care fac teatru aparțin, în general, direct sau indirect, claselor dominante: viziunile lor închise vor fi, deci, ale claselor dominante. Spectatorul teatrului popular, poporul, nu poate continua să fie victima pasivă a acestor imagini.
Așa cum s-a observat, Poetica lui Aristotel este cea a opresiunii. Lumea e cunoscută, perfectă ori perfectibilă, valorile sale sunt impuse spectatorilor. Lipsiți de reacție, aceștia își deleagă puterea personajelor, pentru ca ele să acționeze și să gândească în locul lor. Spectatorii se disculpă astfel de neputința lor tragică, altfel spus, de ceva ce e în stare să transforme societatea. Catharsis al elanului revoluționar! Acțiunea dramatică înlocuiește acțiunea reală. (…)
„Poetica oprimatului” este mai întâi aceea a unei descătușări: spectatorul nu deleagă nicio putere cuiva care să acționeze și să gândească în locul lui. El eliberează, acționează și gândește pentru el însuși. Teatrul e acțiune.
Acest teatru poate că nu este revoluționar, dar fiți siguri: este o repetiție a revoluției!
Print