Inutil să mai trag concluzii – „spectacolul s-a terminat, aceşti actori ai noştri au fost cu toţii spirite...” cum spune Shakespeare. Un Shakespeare când în alb strălucitor, când gri, după cum îl îmbracă regizorii. [...] Citește în continuare
„Sonetele lui Shakespeare” prezentat de Berliner Ensemble, un spectacol de Robert Wilson şi Rufus Wainwright. Şi mai departe e de prisos orice aş scrie în calitate de cronicar dramatic... [...] Citește în continuare
Ce lume josnică, ce loc decrepit, ce oameni abulici, ce pâclă, ce ger, ce broaşte râioase, jeg, alcool, mizerie, lene şi dezgust! Frumos mai e la Palilula! [...] Citește în continuare
Sunt sigură că Silviu Purcărete visează colorat: când 50 de tinere cărând valize albe, când pe Ubu, când pe Titus, când pitici, când rinoceri, când mâncare, când muzică. L-a visat şi pe Prospero – visând la rândul lui... [...] Citește în continuare
Îmi amintesc de o seară de aprilie. Era luni. În orar, de la 7 la 8 – Educaţie fizică. La 7 fără 5 minute fugeam pe holurile şcolii, spre cancelarie, în căutarea profesoarei de sport. Niciodată nu chiuleam şi când mă învoiam o făceam motivat. Acum era vital să ajung acasă cât mai repede. Profesoara [...] Citește în continuare
Gustul publicului pare să fie suveran. Alegerile repertoriale şi propunerile regizorilor se subordonează unei legi nescrise: montăm spectacole uşurele, amuzante, cu vedetele teatrului, umplem sala, vindem bilete şi toată lumea e fericită. Spectatorii aplaudă cuminţi, actorii se bucură de succes, domnii de la primărie văd încasări şi-am încălecat pe-o şa… Povestea neromanţată şi clasicizată deja [...] Citește în continuare
Mirajul scenei, lumina reflectoarelor şi aplauzele publicului. La asta se gândeşte spectatorul obişnuit când e vorba de actori. Stereotipuri benigne, duioase şi, de ce nu, flatante. La drept vorbind, de ce ar fi interesat omul venit în sala de teatru pentru a fi minţit frumos de travaliul profesiei. După căderea cortinei începe „spectacolul vieţii” – [...] Citește în continuare
