Pe data de 1 a fiecărei luni, revista Yorick vă propune la rubrica „Viața bate teatrul” un reportaj cu oameni de lângă noi și poveștilor lor.
Cum au cucerit un antreprenor, un medic, un fizioterapeut şi un expert în achiziţii Atlanticul în 38 de zile…
„În urmă cu 10 ani stăteam pe canapeaua din sufragerie, mă uitam la tv şi ronţăiam aperitivul meu preferat – un metru pătrat de şorici – savurat între două ţigări şi înainte de fripturile „stinse” cu câteva beri. Peste doar câteva luni aveam să devin tată şi, treptat, viaţa mea urma să îşi schimbe cursul. (…) Într-o bună zi mi-am zis: „Gata. Mă reinventez. De acum înainte îmi construiesc cea mai bună versiune…”.
Cu aceste câteva rânduri scrise, în 2008, pe blogul lui Andrei Roşu – unul dintre interlocutorii noştri de astăzi – pare să fi început şi povestea vieţii lui. Una cu adevărat demnă de rubrica „Viaţa bate teatrul!”
Au cunoscut succesul şi s-au bucurat de el. Au cunoscut, adrenalina, lupta cu înălţimile, au decriptat tainele Atlanticului şi au gustat din plin bucuria de a lupta pentru o cauză nobilă, pentru viaţa unor copii. Au plecat într-o călătorie ce pare imposibilă la prima vedere, însă care le-a schimbat cu adevărat viaţa.
„Misiune Imposibilă”, NU şi pentru Echipa Atlantic 4
Să alergi şapte maratoane şi şapte ultramaratoane pe şapte continente pare un scenariu potrivit pentru un film din seria „Misiune Imposibilă“. Dar, după ce au înfruntat Polul Nord, cu temperaturi de minus 50 de grade, provocarea pentru anul 2017-2018 a fost să cucerească Atlanticul. Şi l-au cucerit!
După cea mai grea cursă de anduranţă din lume, echipa Atlantic 4 s-a întors pe 28 ianuarie 2018, acasă. Echipajul a plecat pe 14 decembrie 2017 din insulele Canare și a ajuns în Antigua pe 21 ianuarie. Andrei Roşu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, s-a întors din cursa Atlantic Challenge, pe care a făcut-o împreună cu Marius Alexe, Vasile Oşeanu şi Ionuţ Olteanu, în largul Oceanului Atlantic, într-o barcă uşoară cu vâsle.
„Patru magnifici” cu vieţi normale
Deşi experieţele lor sunt fantasmagorice pentru mulţi dintre noi, cei „patru magnifici” sunt oameni normali. Cu job-uri – pe lângă aceste momente când se hotărăsc să cucerească tot ceea ce pare mai de necucerit – la fel de normale. Mai exact, Andrei Roşu este antreprenor după 15 ani de corporaţie şi oferă servicii de consultanţă în domeniul sportiv. Marius Alexe, un alt membru al echipajului, s-a ocupat de achiziţii într-o companie multinaţională. Vasile Oşean este medic, conduce o clinică de medicină sportivă si recuperare, iar Ionuţ, cel mai tânăr dintre toţi, este kinetoterapeut la clinica lui Vasile.
Gândurile dinaintea aventurii pe Atlantic…
Au fost emoţii multe, frământări, gânduri, momentul despărţirii de cei dragi. Dar, în acelaşi timp, şi multă dorinţă de a înfrunta necunoscutul.
I-am întrebat ce gânduri şi ce sentimente te apasă cu o seară înainte de a pleca într-o astfel de cursă cu multe riscuri şi pericole.
„Startul cursei a fost amânat, trebuia să plecăm pe 12 decembrie 2017, dar, până la urmă, am plecat pe 14 decembrie. O uşoară stare de anxietate ne bântuia pe toţi, dată fiind prognoza meteo (am fost avertizaţi ca va fi „fast and bumpy”). Nu am simţit teamă efectiv, am „gustat” în schimb din plin despărţirea de familii şi dorul care s-a instalat rapid. Ne-am pregătit îndelung şi bine, deci eram gata de start şi aveam experienţa traversării Mării Negre, ştiam ce va urma. Entuziasm da… şi multă încredere în noi şi în şansa noastră”, povesteşte Marius Alexe, momentul dinaintea plecării.
14 decembrie 2017. Maratonistul Andrei Roşu şi echipa sa, formată dintr-un medic, un fizioterapeut şi un expert în achiziţii, au plecat în cea mai grea cursă de canotaj din lume. Totul pentru o cauză nobilă. Andrei şi prietenii lui au luptat să strângă 500.000 de lei pentru construirea unui campus la Adunaţii Copăceni pentru copiii cu boli rare. Cei care vor să le fie alături pot dona 2 euro către Hospice Casa Speranţei, printr-un SMS la 8844, cu mesajul „OPTIMISM”.
Cursa băieţilor a produs multă emoţie, dar a stârnit şi multe întrebări: unde au „oprit” de-a lungul celor 38 de zile pe Atlantic, ce i-a speriat cel mai tare, dar şi ce dificultăţi au întâmpinat. Ei bine, a fost cam… fără oprire!
„Este cea mai lungă distanţă pe ape fără contact cu vreun ţărm, insulă etc., aşa că, după aproximativ 3 zile în care încă întrezăream vârful vulcanului de 3900 metri din Tenerife, nu am mai văzut pământ până în ziua 38, când am zărit Antigua. Relativ puţine animale marine pe traseu, mai puțin peşti zburători de care am avut parte din plin. Aceştia ne mai loveau în timpul nopţii, apoi cădeau pe punte. Noi luam în serios rolul salvatorului, aruncându-i în apă. Aveam permanent în jur un deşert albastru şi furios, clocotind cu valuri de 10-15 metri”, a povestit Marius.
„Prima noastră grijă era să ne curăţăm de apa aia sărată. Alteori eram uzi de la ploaie, fiindcă nici la Tropice, nu scapi de ploaie. Şi ne storceam tot ce aveam: şosete, tricouri… Nu prea mai aveam multe lucruri uscate, pentru că nu poţi să-ţi iei toată garderoba de acasă”, povesteşte Andrei.
Barca, aliatul lor de nădejde…
I-am întrebat cum a fost „casa” lor din larg pe toată durata celor 38 de zile. O veşnicie dacă stai să te gândeşti că tot ceea ce vezi în jurul tău, oriunde ţi-ai îndrepta privirea este apă şi iar apă… Unul dintre băieţi mi-a explicat cum au stat lucrurile cu cel mai mare „aliat” al lor şi anume barca, acolo unde cei patru au suferit, s-au bucurat, au glumit, au vâslit şi au ţinut piept valurilor, nu de puţine ori, furioase.
„Barca: special concepută pentru vâslit oceanic, categoria Pure, echipaj de patru (o barcă Pure este mult mai puţin ajutată de vânt, spre deosebire de cele din clasa concept). A avut 8.9 m lungime, două cabine, cea din spate ceva mai mare, în care încap două persoane, chiar 3 (înghesuit) în caz de furtună/ stat la paraancoră). Pe punte au loc doar cei doi care vâslesc”.
Valurile, cât o clădire de cinci etaje!
„Este o barcă cu două posturi de vâslit. O cabină mică, foarte mică, teoretic pentru bagaje, în partea din faţă a bărcii, practic noi am folosit-o pentru o parte din bagaje şi să stea un om să se odihnească între schimburile de vâslit. În partea din spate a bărcii, o altă cabină, un pic mai mare, în care erau echipamentele de navigaţie, o parte din nou de bagaje şi un loc în care un om să stea comod întins şi doi oameni cumva ca sardelele într-o cutie de conserve. Cam ăsta era spaţiul. În mod constant, doi oameni vâsleau, iar ceilalţi doi se odihneau: unul într-o cabină, celălalt într-alta”, povesteşte şi Vasile Oşean, medicul ambarcaţiunii.
Marea problemă, dincolo de alte lucruri, a fost igiena. Mai exact, ne povesteşte Vasile dacă pe uscat o iritaţie nu este o problemă deosebită, pe mare poate deveni o mare problemă pe care trebuie să o rezolvi negreşit.
„Ce povesteam de igienă înseamnă felul următor. Orice iritaţie, oricât de mică, la nivelul unei articulaţii – dau un exemplu – dacă pe uscat nu este o problemă deosebită, pe ocean este o mare, mare problemă. Deoarece, respectiva iritaţie se va extinde, întrucât tu, la maximum două ore, vei efectua din nou o mișcare care a produs respectiva iritație a articulaţiei şi se va accentua. În cele două ore de odihnă trebuia să-ţi pregăteşti hrana pe care trebuia să o mănânci, mai exact o hrană produsă dintr-o mâncare deshidratată şi cu un conţinuit proteic crescut”, continuă povestea Vasile.
Inundaţia ambarcaţiunii, finalul competiţiei…
De multe ori, povestesc băieţii, dacă prindeai, cu adevărat, o oră de odihnă, era mult. Asta şi din cauza temperaturii – extrem de ridicată –, deoarece cabinele stăteau închise, întrucât valurile erau mari şi orice inundaţie a ambarcaţiunii ar fi însemnat finalul competiţiei.
„Greutatea transportată de noi a fost între două tone, două tone şi jumătate. Deci doi oameni vâslind trebuia să transporte o barcă cu o greutate de două tone”, povestesc „războinicii” de la Atlantic4.
În plus, regulile erau foarte strice şi nu puteai apela la ajutorul altor ambarcaţiuni, deoarece asta ar fi însemnat descalificarea din concurs. Mai exact, orice interacţiune cu mediul exterior pentru a primi orice fel de ajutor este egal cu părăsirea concursului.
„Formatul acestei curse era următorul. Ai plecat din Insulele Canare. În primele, două trei ore îi vezi pe ceilalţi concurenţi, apoi, până în Antigua, dacă ai noroc, vezi vreo doi delfini, o balenă, cum am văzut noi, un cargo şi, de Revelion, un vas de croazieră. Şi spatele colegului în cazul meu (n.r. râde)… Culmea ironiei este că, în acest mediu vast cu multă, multă apă, cel mai mult am suferit de sete – deşi era un desalinizator care transforma apa mării în apă potabilă, rezulta o apă distilată şi, dacă nu puneai nişte săruri în ea, simţeai că trece prin tine. Şi, de asemenea, n-am avut prea multă apă nici pentru igienizare”, susţine Andrei Roşu.
Doi la vâsle, doi la odihnă!
Să nu credeţi însă că lucrurile s-au făcut vreo clipă la întâmplare. Dimpotrivă. Băieţii făceau cu turele, în echipă de doi câte doi. Andrei, în echipă cu Marius, iar Vasile cu Ionuţ. Totul decurgea extrem de precis şi se respecta cu sfinţenie. Mai exact, erau două ore de vâslit urmate de alte două ore de odihnă şi tot aşa s-au derulat lucrurile până la final.
„Cele două ore de repaus erau alocate odihnei, meselor, atât cât puteam să mâncăm în acele condiţii, igienei – apa sărată este foarte corozivă şi, când timp de 12 ore zilnic stai aşezat pe un scaun tare, simptomele se accentuează. Vâslitul în sine a decurs eficient, eram bine antrenaţi pentru asta. Discutam zilnic cu restul echipei şi ne ofeream permanent suport unii altora. Programul era același pentru toți, în plus, în timpul zilei porneam şi desalinizatorul, pentru a produce apa potabilă”, explică Marius.
„Totul s-a sprijinit pe încrederea pe care ne-o acordam unii altora”
Doi ani de pregătiri, mii de kilometri de vâslit pe simulator şi la Marea Neagră. Multe lucruri învăţate despre navigaţie, radiocomunicaţii, vâslit, supravieţuire pe mare şi cam tot ce se poate învăța despre o astfel de ambarcațiune. Câştigul cel mai de preţ: munca în echipă şi sentimentul acela că viaţa celui de lângă tine depinde de ceea ce faci tu.
„Am aflat despre lucrul în echipă mai mult şi, mai multe decât aş fi putut învăţa în 16 ani de lucru într-o corporaţie. Practic totul s-a sprijinit pe încrederea pe care ne-o acordam unii altora. Nimic nu putea fi ascuns, pentru că, în acele condiţii, oricât te-ai strădui, nu poţi să arăţi altceva decât ceea ce eşti tu de fapt, în cele mai mici detalii. Am ştiut de la bun început ca suntem compatibili în mare măsură şi asta ne-a adus un plus de încredere şi ne-am putut bucura împreună de traversare. „De ce”-ul fiecăruia dintre noi a semănat bine cu al celorlalţi, obiectivele au fost comune şi clar stabilite/ exprimate, iar asta clar are darul de a asigura succesul oricărui proiect…”, explică unul dintre băieţi.
Crăciunul şi trecerea în 2018 i-a prins… la vâsle
Puţină şampanie, un brăduţ mic, gândul la familiile lor, mici cadouri de la „Secret Santa”, o întâlnire în patru pe punte până când valurile… i-au despărţit! Cam aşa au petrecut băieţii de la Atlantic 4 sărbătorile de iarnă – Crăciunul şi Revelionul lui 2018 – care i-a prins în mijlocul Atlanticului.
28 ianuarie 2018. Şi, vorba aceea, cum, după plată, vine şi răsplata, iată că a venit şi momentul reîntâlnirii cu cei dragi. După 38 de zile. Faptul că, în sfârşit, calci pe pământ şi că laşi în urmă un tot ceea ce a însemnat oceanul cu toate experienţele, stările, angoasele, bucuriile adunate…
Partea şi mai frumoasă este că, Ionuţ, cel mai tânăr membru al echipei Atlantic 4, a luat decizia vieţii lui. Nu doar că a traversat Oceanul Atlantic vâslind, dar i-a adresat iubitei sale şi întrebarea cea mare. Adică, după cele 38 de zile petrecute pe mare, mezinul echipei a venit chitit pe însurătoare. Şi, fireşte, a fost cu DA!
Andrei Roşu: „Momente în care îţi descoperi relaţia cu Divinitatea”
Băieţii recunosc că nu a fost uşor. Nu au trecut prin situaţii limită, însă furtunile, frigul, palmele rănite efectiv la modul propriu de la atâta vâslit, valurile de până la 15 metri – cât o clădire de cinci etaje – toate acestea i-a făcut să treacă rând pe rând prin diverse stări.
Un lucru era clar: trebuia să te adaptezi la orice situaţie, oricât de grea şi de imposibilă ar fi părut în acel moment! Şi să te bazezi pe cel de lângă tine.
„Furtunile pe Atlantic înseamnă valuri de 10-15 metri, deci până la etajul 2, etajul 3 al unei clădiri. Alea sunt momentele în care îţi descoperi relaţia cu Divinitatea”, a declarat Andrei Roşu.
„M-am bucurat de cele 38 de apusuri şi răsărituri de soare”
Mezinul echipei este Ionuţ, care şi-a câştigat un loc în barcă, în urma unui concurs. La numai 23 de ani, spune că a vrut să îşi testeze limitele. „Planul meu era să merg să lucrez pe un vas de croazieră în Caraibe, doar că acum, traversând Atlanticul, o să ajung în Caraibe. Visul meu continuă, doar că e sub o altă formă.”
„M-am antrenat cu toată seriozitatea mea timp de 1 an şi jumătate: weekend de weekend am vâslit pe mare, iar în cursul săptămânii am făcut antrenamente în sala de forţă şi cu simulatorul de vâslit, dar și cursuri de control mental şi pregătire psihică. M-am bucurat de cele 38 de apusuri şi răsărituri de soare, total diferite unul faţă de celălalt. Am înfruntat frig, furtuni, valuri de până la 15m, lipsa îndelungată a hainelor uscate, dar am găsit soluții de adaptare la fiecare situație”, povesteşte Ionuţ.
Bucuria de a savura câştigul în lupta cu milele…
„Pregătirea minuţioasă fizică şi mentală a acestui proiect a constituit cheia succesului. Traversarea Atlanticului a fost o continuare a unui proces de şlefuire personală, de autodepăşire şi de a crea în jurul meu o comunitate de oameni mai buni. Pe lângă momentele dificile, au fost și momente frumoase: la fiecare două ore de vâslit, când savuram câştigul în lupta cu milele, când ne bucuram şi ne felicitam că ne simţim bine fizic şi psihic şi ne putem continua activitatea conform planificării de acasă. Mă consider privilegiat că am avut ocazia să pun în valoare acest proiect şi să arăt altora din jurul meu că orice se poate, iar România merită să fie cu fruntea sus prin record de competiţie, nu doar mediocra participare”, povestește Vasile Oșean, membru Atlantic 4, dar şi doctorul echipei.
Şi, ca să rămânem aşa în tonul victoriei şi într-o notă optimistă, toţi cei patru s-au întors… mai supli. Spre exemplu, Marius a pierdut 14 kilograme, uitându-se după delfini, aşa cum îi place să glumească. Nici ceilalţi trei membri nu au fost mai prejos…
Răul de mare versus răul de uscat!
Cum s-au resimţit băieţii după traversarea Atlanticului şi ce stări au experimentat. Mai exact, cum şi-au găsit starea de echilibru, după ce 38 de zile au fost într-un balans continuu… Ei bine, încet-încet, viaţa îşi intră pe făgaşul normal. Andrei Roşu a povestit cu mult umor depăşirea acestei situaţii.
„Încep cu <răul de uscat>. Auzisem de el şi bănuiam că, după 38 de zile pe mare, sunt şanse mici să nu îl experimentez (mai ales că avusesem parte de o <avanpremieră> după traversarea Mării Negre). Din fericire, nu a fost prea grav. Cel puţin, nu ca răul de mare. Nu am vomitat, nu mi-am pierdut apetitul, nu am avut dureri de cap sau insomnii şi nici nu am pierdut în greutate. Au fost doar probleme de echilibristică. Primii paşi pe mal au fost „doi la stânga, unul la dreapta”, iar prima noapte a avut accente comice. La mijlocul celor mai puţin de două oră dormite (din obișnuinţă…), m-am trezit, pentru ca aveam impresia că Oana (n.r. – soţia) a făcut o glumă şi că a închiriat o cameră cu pat cu apă. Aşa că m-am trezit şi căutam butonul de la care să opresc „valurile” patului… După vreo 3-4 zile, mi-am recăpătat echilibrul. Referitor la „revenirea la civilizaţie”, adaptarea s-a produs mai repede decât mă aşteptam, chiar dacă, timp de câteva zile, a existat tendința de a folosi un bidon de plastic sau o găleată, în loc de mersul la baie…”, povesteşte cu umor Andrei.
Revenirea la civilizaţie şi marile bucurii…
Care a fost cea mai mare bucurie după revenirea la civilizaţie. Răspunsul, unul cât se poate de sincer. „Când mi-am dat jos barba şi părul din cap (mă rog, atât cât era…) Nu am nicio problemă stilistică în privinţa bărbii, dar modelul acela de naufragiat-neanderthalian-popă nebun nu m-a „coafat” prea mult, mai ales pe mare, unde vaporii săraţi şi absenta duşului îmi transformaseră barba într-o perie de sârmă folosită 10 ani şi abandonată vreo 3 luni într-un tomberon”, a povestit Andrei.
Misiune îndeplinită!
Atlantic4 a traversat Oceanul Atlantic în 38 de zile, 14 ore şi 32 de minute, stabilind astfel un nou record mondial pentru cea mai rapidă ambarcațiune de tip Pure din categoria de 4 membri, care traversează Atlanticul. Recordul precedent a fost de 44 de zile, 20 de ore si 22 de minute, aparținând echipei britanice All Beans No Monkeys.
„Nu a venit nimeni în acest proiect pentru glorie. Gloria este efemeră. În general, la evenimente de anduranţă, oamenii nu vin pentru câştiguri, pentru că nu se dau premii. Satisfacţia este foarte mare, deoarece îţi atingi obiectivul de a susţine o cauză”, explică Andrei Roşu.
Povestea continuă….
38 de apusuri şi răsăriruri de soare. Valuri de peste 15 metri. Furtuni, frig, rău de mare. Angoase, bucurii, disperare, apoi iar linişte. Gândul la sarmalele de acasă. O dorinţă pusă în noaptea dintre ani dintr-o barcă cu vâsle. O cauză nobilă pentru a-i ajuta pe copiii aflaţi în suferinţă. Un vis împlinit. Şi, fiindcă vorbim despre vise împlinite, cel mai frumos a spus-o Andrei Roşu:
,,Voi continua să fac ceea ce trebuie, pentru a fi ceea ce mi-am propus. Voi părăsi această lume cu convingerea că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă pentru a fi cea mai reuşită versiune a mea. Şi, că am lăsat în urmă un loc mai bun decât ar fi fost dacă nu m-aş fi născut. Cam atât despre mine, căutându-mi şi escaladându-mi propriul Everest…”
Print