Un artist este un copil care face experimente sau/ și experimentat, spune Peter Brook, des invocat la Avignon anul acesta, unde tocmai s-a încheiat ediția a 70-a a festivalului de teatru, o ediție neocolită de reale evenimente artistice și extraartistice care au pus pe gânduri mii de oameni care, în ciuda atentatului de la Nisa, s-au încăpățânat parcă să vină în număr și mai mare.
O ediție a copiilor care fac experimente sau/ și experimentați, o ediție a întrebărilor concrete despre epoca noastră, vreme a disparițiilor, vreme a violențelor, vreme a neputințelor. În aceeași măsură, o ediție a creatoarelor care au ceva de spus în teatrul și dansul contemporan, o ediție a maeștrilor în vremuri în care noțiunea de maestru nu e văzută cu ochi buni. Și, desigur, o ediție a fricii și a curajului care o alungă: după sângerosul atac terorist de la Nisa din 14 iulie, festivalul a rezistat – cu forță, curaj, iubire, cu povești pe care fiecare a căutat să o spună într-o limbă proprie.
Nume noi
Într-o lună sumbră, în care cel mai viu oraș din Franța a fost redus la tăcere, iar spectacolele au început mai mereu cu momente de reculegere în amintirea victimelor sau, dimpotrivă, cu aplauze, artiștii au mers mai departe să spună povestea. Fiecare, povestea lui.
Câteva nume noi au animat spiritele greu de animat în festival tocmai din cauza acelei realități pe care organizatorii și-au dorit să o reflecte, nume pe care festivalul le-a lansat, ca de atâtea alte ori, în circuit.
La 29 de ani, Julien Gosselin s-a întors la Avignon, scriam săptămâna trecută, cu poate cea mai interesantă creație din festival: „2666”, punere în scenă de unsprezece ore a unui scenariu după romanul omonim al lui Roberto Bolaňo și jucată de trupa înființată de tânărul regizor francez, suspectat de a fi un nou enfant terrible.
„Teatru pur”, într-o barcă, fără decor și fără secvențe video. Asta au adus Thomas Jolly și Piccola Familia de la Strasbourg, jucând în sala de sport a Liceului Saint-Joseph spectacolul „Le Radeau de la Méduse” („Pluta Meduzei”), după piesa lui Georg Kaiser, inspirată dintr-o tragedie din Al Doilea Război Mondial. Thomas Jolly și-a dorit câțiva ani să o monteze, iar acum a venit direct cu un spectacol după care s-a vorbit despre „un mare regizor”. Ba chiar unele comentarii au mers atât de departe, încât l-au pus pe Jolly direct alături de Krystian Lupa, sub titlul „vremea maeștrilor”, cum a făcut cotidianul „Le Figaro”.
Nume mari în prim-plan
Și anul acesta polonezul Krystian Lupa a venit la festival cu o creație care a născut multe discuții, un spectacol ce abordează întrebări grele, pornind de la un text așa-zis vizionar al lui Thomas Bernhard, publicat în anul 1989. „Arta trebuie să devanseze realitatea. Când se întâmplă lucruri periculoase în țările noastre, artistul are datoria să protesteze și să dea glas intuițiilor sale”, a explicat cunoscutul regizor.
Și el o incursiune într-o istorie, „Place des héros”, spectacolul cu care s-a prezentat în 2016 la Avignon, îi oferă spectatorului imaginea unei țări care nu și-a reglat conturile cu propriul trecut, căci Austria trebuie să aleagă între un președinte de extremă dreapta și unul ecologist, prilej pentru Krystian Lupa să pună sub lupă mentalități, prejudecăți și tot felul de lupte pornind de la o societate dată.
Ceea ce face, de altfel, și una dintre celelalte producții de rezistență ale ediției de anul acesta, spectacolul cu care Comedia Franceză și-a făcut întoarcerea în Orașul Papilor. Regizat de belgianul Ivo van Hove, spectacolul „Les Damnés” urmărește decăderea unei mari familii de industriași din Germania nazistă, prilej pentru artiști să exploateze ecourile contemporane ale poveștii. „Vedem peste tot, în Europa și în toată lumea, în America, o ascensiune a formelor de populism și a extremei drepte. Este o situație care ne pune pe gânduri, când un șef de stat, un politician, ne spune să ne urmăm sentimentele profunde, impulsurile”, a comentat regizorul.
Una dintre reprezentații a avut loc pe 14 iulie. Ultima imagine este cea a unui om în negru, care trage cu un kalașnikov în spectatori, pe un fundal sonor de coșmar. Și, pe 14 iulie, aproape de ora două noaptea, aplauzele îndelungi sunt întrerupte de un anunț făcut de regizorul de platou la ora 01.40: „Din cauza atentatului de la Nisa, Prefectura vă solicită să nu rămâneți pe loc”…
Una peste alta, festivalul și-a făcut frumos datoria, s-ar spune, oferind o a 70-a ediție în deplină concordanță cu principiile afirmate de Jean Vilar când a înființat festivalul, punându-l sub semnul căutării, al experimentului, al tinereții. Trei săptămâni de spectacole captivante, dar și de producții mediocre ori de-a dreptul dezamăgitoare, desfășurate într-un climat tensionat. Pe de o parte, pentru că personalul tehnic a amenințat din nou cu greva, din cauza ploilor torențiale și a vântului puternic și, pe de altă parte, din pricina masacrului de la Nisa, dureroasă confirmare a realității pe care ediția din 2016 și-a dorit să o cerceteze. Și s-a achitat onorabil de misiune, echipa condusă de directorul artistic Olivier Py reușind să păstreze un echilibru într-un context extrem de fragil.
Foto: © Christophe Raynaud de Lage/Festival d’Avignon
Print