Cred că primul lucru ce se cuvine spus despre cartea Balcani: Victimă? Călău? (Fundația Culturală Camil Petrescu prin editura Cheiron (București, 2017) e că ea reprezintă debutul editorial al Oanei Borș.
Cred că nu există om de teatru din România care să nu o cunoască pe autoare. Mai întâi în calitate de membră a echipei redacționale a revistei Teatrul azi și, într-o vreme, semnatară de cronici și eseuri specifice domeniului ei de competență, mai apoi în ipostaza de minte limpede, de prezență cvasi-obligatorie în staff-ul oricărui festival de teatru de anvergură națională sau internațională. Formația anterioară de inginer a Oanei Borș, mintea ei organizată își spun cuvântul cu ocazia fiecărei noi ediții a FNT, atunci când ea rezolvă adesea irezolvabilul. O face și în organizarea materialului din carte. Îmi amintesc că, în urmă cu câțiva ani, teatrologul Octavian Saiu, fost coleg de facultate al autoarei, o definea pe Oana Borș drept un fel de Dragoș Buhagiar al managementului teatral din România. Acum Oana Borș se impune ca cercetătoare de al cărei condei anticipez că va fi obligatoriu să ținem seama în viitor.
Cele de mai sus, odată fiind spuse și scrise, aduc cu ele o a doua observație. Aceea că Balcani: Victimă? Călău? reprezintă nu o întoarcere formală la condei a Oanei Borș. Semnatara cărții nu revine la condeiul de publicist, ci la acela de om preocupat de sinteze. De cercetarea cu caracter academic. Cartea a fost la origine o teză de doctorat, iar lucrul acesta se vede foarte bine – prin rigoarea comentariului, a citării surselor, prin logica argumentației – și a reprezentat una dintre piesele de bază ce i-au îngăduit semnatarei înscrierea și, mai apoi, susținerea cu succes a unui concurs în urma căruia a devenit cadru didactic cu drepturi depline la Departamentul de Studii Teatrale al Facultății de Teatru din UNATC.
În al treilea rând, mi se pare profitabil să mă aplec puțin asupra semnificației semnelor de întrebare din titlu. Spațiul balcanic, în care Oana Borș include și România, a fost de multă vreme unul cum nu se poate mai problematic. În el s-au generat, copt și consumat conflicte (poate că nicăieri în Europa mai pregnant decât în acest perimetru geografic nu s-a verificat mai bine doctrina asupra războiului a lui Von Clausewitz – acesta spunea că „războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace”), aici s-a exercitat „ciocnirea sau șocul civilizațiilor” despre care vorbea, într-o carte celebră de la începutul anilor ’90, Samuel P. Huntington, aici au fost găsite/inventate pretexte pentru conflicte din care s-au ivit războaie care au însângerat zona, dar și pentru Marele Război, cel în urma căruia și-a dobândit întreaga configurație, cum nu se poate mai hidoasă, întreg secolul al XX-lea.
A apărut, așadar, pe cale de consecință întrebarea dacă nu cumva era normal ca Balcanii să plătească un decont mai mult decât piperat pentru toate aceste rele, cu atât mai mult cu cât lucrurile nu au evoluat defel firesc, nicidecum rectiliniu și uniform, îndeosebi în spațiul fostei Iugoslavii, și după 1989. Atunci când, odată Războiul rece încheiat, mai toată lumea spera ca visul european al unei înțelegeri milenare, ar avea toate premisele să devină realitate. În fine, să nu uităm câte controverse a generat în Europa decizia NATO de a bombarda Serbia și câte atitudini contrarii s-au făcut simțite în România, atunci când administrația Emil Constantinescu și CSAT au acordat drept de survol trupelor Alianței Nord-Atlantice.
Pe de altă parte, nu putem uita și nici autoarea nu uită nicio clipă în decursul demonstrației sale, deopotrivă documentate și inteligente, că spațiul balcanic aproape în întregime a căzut victimă, îndată după cel de-al Doilea Război Mondial, cizmei moscovite. De aici șiraguri, valuri, fluvii de contradicții, de ură, de aici o veritabilă oală sub presiune care nu putea să nu explodeze atunci când supapele de siguranță reprezentate, culmea!, de mijloacele de opresiune comunistă au dispărut. Așa s-a întâmplat nu numai în fosta Iugoslavie, ci și în România. Oana Borș aduce cu folos în discuție conflictul interetnic de la Târgu Mureș, dar și felul în care a fost el reflectat în dramaturgie, îndeosebi în piesa Gianinei Cărbunariu 20/20.
De aici încă o observație. Cartea nu este o istorie a literaturii dramatice din Balcani. Balcani: Victimă? Călău? urmărește felul în care s-a verificat în această zonă de Europă, prin felurite texte dramatice jucate cu mare succes și în România, sintagma shakespeariană care susținea că teatrul reprezintă oglinda lumii. Scrie cu justețe Oana Borș: „Dintre toate formele de artă, teatrul redă cel mai fidel conștiința socială, înțelege cel mai bine realitatea, și-o asumă și empatizează cu ea, o acceptă sau, dimpotrivă, ia poziție în fața ei… Proximitatea celui căruia i se adresează, interacțiunea directă cu spectatorul, au făcut ca acest mod de exprimare artistică să devină un aliat pentru comunicarea socială”.
I s-a întâmplat câteodată teatrului chiar să anticipeze unele conflicte. Iată, nu mai departe decât piesa Butoiul cu pulbere de Dejan Duković, la care se fac referiri destul de frecvente în carte, a fost scrisă când iminența conflictului din fosta Iugoslavie era simțită doar de cei mai rafinați politologi, sociologi, analiști militari și politici. Să spunem că autorul ei a scris-o când de-abia împlinise vârsta de 25 de ani.
Era obligatoriu ca acest prim volum purtând semnătura Oanei Borș să aibă un caracter și multi, și inter-disciplinar. Sunt citate în cuprinsul ei, sunt menționate în bibliografia finală lucrări din domenii felurite: politologie, etică, etologie, sociologie, critică și istorie teatrală. Perspectiva diacronică (mici, dar pertinente excursuri în literatura dramatică de dinainte de 1990 din Albania, Bulgaria, România, Iugoslavia cvasi-mitică a lui Tito) asociindu-se benefic cu viziunea comparativă. Sunt analizate texte de Goran Stefanovski, Matei Vișniec, deja citații Gianina Cărbunariu și Dejan Dukovski, Ljubomir Durković, Milena Marković, Biljana Srbljanović etc.
Acum. Impresia mea e că Balcani: Victimă? Călău? este, la urma urmei, o reușită, însă totodată și o amplă uvertură la cercetări care ar putea aprofunda tema. Ceea ce am citit acum, mă determină să le aștept cu interes sporit.
Oana Borș, BALCANI: VICTIMĂ? CĂLĂU?; Fundația Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron, București, 2017
Print