Beckett pe întuneric la Happy Days Festival

beckettAjuns la a patra ediție, festivalul internațional dedicat teatrului lui Samuel Beckett, intitulat Happy Days Festival, continuă și anul acesta în orășelul Enniskillen, aflat pe o insulă din Irlanda.

Ediția din 2015 se va desfășura în perioada 23 iulie – 2 august, după ce, în mai, a avut loc un fel de episod-pilot al primului festival Oscar Wilde din lume, căci de numele orășelului, mai exact de Portora Royal School, se leagă și parcursul celebrului scriitor.

Fidel aspirației de a fi altfel, de a se feri de tot previzibilul unui festival, de a oferi publicului manifestări inedite, festivalul de artă care urmărește să pună în lumină literatura lui Beckett în fiecare vară, căci atunci se organizează Happy Days, are un program cu evenimente de top ce au toate șansele să-și atingă scopul.

Piesa de rezistență ar fi, potrivit organizatorilor, un Beckett pe întuneric, mai exact o montare în premieră mondială a piesei „All That Fall”, scrisă exclusiv pentru teatru radiofonic în anul 1956, dar pusă acum pentru scenă, într-o beznă absolută, într-un spectacol de o oră, așa scriau ziarele britanice după conferința de presă care a prezentat evenimentul. „A trebuit să explic la fundația Beckett care e viziunea mea asupra piesei ca să-mi acorde permisiunea de a o pune în scenă”, a povestit Max Stafford-Clark, regizorul spectacolului. „Le-am spus că n-am nicio viziune”.

Din Germania va veni în orășelul din Irlanda de Nord, unde peisajul natural, cu grote spectaculoase și insulițe îndepărtate, oferă posibilități remarcabile pentru experimente, un „Așteptându-l pe Godot” produs de Berliner Ensemble, această participare marcând o premieră: va fi pentru prima dată când renumita trupă berlineză va juca în Irlanda.

„Hancock’s Half Hour” este o producție hibrid realizată în lumină beckettiană de Tony Hancock, legendar om de televiziune din anii 1960. Spectacolul are la bază, aflăm din program, mai multe scenarii pentru radio scrise de Hancock și descoperite anul trecut.

Ruinelele de la Necarne Castle vor fi folosite pe post de decor pentru „Phaedra”, o producție după ultima lucrare vocală a lui Benjamin Britten, o cantată pentru mezzosoprană și orchestră de cameră, dirijată de Sophie Hunter.

La Secțiunea „Artist in Focus”, anul acesta este rândul poetului T.S. Eliot. „Cele Patru Cvartete” vor fi prezentate în două cicluri, după fiecare urmând câteva minute de muzică dintr-un cvartet de coarde al lui Beethoven, iar spectacolele vor avea loc în trei biserici. „The Waste Land” („Tărâmul pustiit”), poate cel mai cunoscut poem al autorului, a fost transformat în performance de Adrian Dunbar, iar alte texte ale poetului se vor citi în bărci, pe apă, în dimineați și seri de antiliteratură, în timp ce vizitatorii vor putea cumpăra de la magazinele din oraș cârnați, biscuiți și bomboane cu chipul lui Beckett… Prezentul îi face față dramaturgului cum se pricepe și el, și chiar cu ceva umor, s-o recunoaștem. La edițiile precedente festivalul, înființat după cinci ani de pregătiri, și-a răsfățat publicul cu o mulțime de manifestări neconvenționale, care au înțesat orășelul, iar povestea va continua, așadar, și vara aceasta.

Sub directoratul artistic al lui Sean Doran, există și intenția de a înființa un centru pentru literatură cu sediul la Clinton Centre, care poartă numele fostului președinte american Bill Clinton încă de când a fost construit.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.