Ruxandra Vera Ștefan
Într-un oraș precum Sibiul, care a fost capitală culturală europeană în 2007, artelor li se oferă timpul necesar să se dezvolte. Teatrul – ce le îmbină pe toate, esențializându-le și păstrând din fiecare dozele optime pentru o oferi publicului o felie de viață – este cel care beneficiază cel mai mult de pe urma timpului. Într-un oraș ca acesta, unde distanțele sunt relativ mici față de labirintul obositor al orașelor mari, are loc Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu care reunește o sumedenie de spectacole din străinătate și din toată țara. O lună pe an, Sibiul este ocupat de o armată de oameni a căror motivație este teatrul. Dacă le vorbești despre această artă, capătă într-atât de mult curaj încât pot să mute și munții din loc. Au dovedit-o o mână de oameni în fruntea cărora se află Constantin și Alexandra Podu, care și-au dus la îndeplinire un vis: au înființat un teatru cu numele de Bridge Theatre.
Astfel, în acest peisaj spațio-temporal primitor a luat naștere primul teatru independent cu sală proprie. Inițiatorii îi conturează profilul în câteva cuvinte: „Este un spațiu multifuncțional, destinat spectacolelor de teatru, dans, muzică, proiecțiilor de film și expozițiilor. Un teatru de proiecte, deopotrivă producător de spectacole și gazdă a unor spectacole produse de alte companii”. Concret: este un spațiu extrem de primitor. În capătul unei curți liniștite, sala de spectacol se află la parterul unei căsuțe ca din povești, cu niște ferestre mari, cu „broderie” roșie la nivelul întâi. În aceeași curte, drintr-o verandă rotundă se intră într-o cameră tapetată cu frumoase și expresive portrete ale unor actori îndrăgiți. Această cameră este biroul literar-artistic și sediul administrativ al teatrului „nou-născut”. În rest, casa are câteva cămăruțe folosite ca săli de clasă pentru un afterschool, astfel încât micuții pot beneficia de cursuri de actorie chiar în proximitatea actului artistic în sine.
Prin urmare, cu multă voință și efort susținut, pe data de 10 septembrie a.c., a avut loc deschiderea oficială a acestei instituții artistice cu un spectacol propriu, adaptare după Mihail Zadornov, în regia lui László Vadas, avându-i în distribuție pe actorii Alexandra Podu, Radu Constantinov și Rada Constantinov. Publicul a fost învestit cu responsabilitatea de a „boteza” spectacolul, propunând diferite titluri în urma vizionării lui din seara deschiderii oficiale.
Spectacolul surprinde un moment de criză în căsnicia Elenei și a lui Andrei, când o altă femeie vine să-l cumpere chiar de la nevastă pe soțul infidel. Întâlnirea celor două înfățișează o paletă întreagă de sentimente prin care poate să treacă o femeie atunci când iubește. Alexandra Podu, interpreta soției care se trezește cu amanta pe cap, își dozează cu inteligență momentele de enervare, întristare, cinism, drăgălășenie, resemnare în fața unei situații care o ia complet pe nepregătite, dar căreia trebuie să-i facă față. Rada Constantinov îmbină în mod paradoxal, păstrând o finețe a interpretării, două direcții prin care poți caracteriza o femeie care se află în postura de amantă: are sex-appeal și este pregătită să se lupte pentru bărbatul căruia îi umple timpul „extra-casnic”, dar are totodată un entuziasm aproape copilăresc în a crede că, la urma urmelor, ea este aleasa. Va trăi o decepție. Radu Constantinov îl interpretează pe Andrei cu un soi de complicitate în care te poate atrage un astfel de rol. Deruta bărbatului pus față în față cu cele două femei din viața lui, și din câte ne dă de înțeles nu singurele, dar cele mai „de seamă”, face ca expresiile feței și atitudinea să fie viscerale. Conțin o doză de grotesc care dă anumitor scene din spectacol o interfață expresionistă, amintind de renumitul tablou al lui Edvard Munch, „Strigătul”. Este acel moment când frica de singurătate, de monotonie se întoarce împotriva ta și te face să te chircești de teamă, de furie, de durere.
Amprenta regizorului László Vadas se face simțită, conferind poveștii un sens dincolo de povestea unui banal triunghi conjugal. Scenele dintre cele două femei sunt pline de umor, stop-cadrele aduc o schimbare de ritm și un aspect filmic care prinde foarte repede în mintea spectatorului, pentru că îl confruntă cu mai multe realități. Realitatea prezentului, în care personajele aruncă sentimente unul spre altul și realitatea interioră a fiecăruia, care pare o meditație pe marginea prăspatiei, o evaporare corporală în fața unui sfârșit de lume. Finalul piesei este emoționant pentru că accentuează haosul interior al personajelor în ultima lor sforțare de a recupera clipele frumoase și de a ridica pe ele un nou castel (poate, de data aceasta mai trainic). Acest final în forță se datorează capacității regizorului de a concentra esența întregului spectacol în câteva clipe de maximă intensitate.
După spectacol, publicul și-a luat răgazul să se bucure alături de echipa Bridge Theatre de deschiderea oficială a acestui teatru mic cu suflet mare la un bufet aranjat cu multă grijă și imaginație în aer liber, în grădina luminată de reflectoare în nuanțe calde de auriu și jucăușe treceri de la albastru, la mov, la verde. Spectatorii inspirați au lăsat propunerile lor de titlu pe hârtie. Ulterior aveam să aflu că am văzut un spectacol care se numește: 37.500. Negociabil. Ar trebui ca spectatorilor să li se ofere onoarea de a boteza spectacole mai des. Cred că face parte din spectacol în sine și este o acțiune care îi motivează să fie atenți și implicați în ceea ce se întâmplă pe scenă.
Bridge Theatre are planuri mari de viitor, bucurându-se de susținerea și colaborarea cu actori precum Ofelia Popii, Bogdan Zsolt și nu numai. Construit pentru a ridica punți între oamenii de teatru, Bridge Theatre este și un spațiu laborator, un creuzet al meseriei practicate cu pasiune și al teatrului consumat fără contraindicații.
Print