Aida Avieriţei în „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec
„Leave drama on stage” – îndemna cu înţelepciune un anunţ motivaţional ce a tot circulat zilele acestea pe FaceBook-ul vieţii noastre. „Lasă-ţi problemele afară” – scria pe uşa studioului de radio în care mi-am petrecut tinereţile. „Nu te apuca de scris în dup-amiezi ploioase” – aş adăuga bacovian, de nu l-aş parafraza, de fapt, pe Topîrceanu. Tristeţile (deloc „provinciale”) m-au năpădit încă de zilele trecute, numărând 8 (opt) spectatori într-o sală de teatru (including me). Efectul de madlenă a venit instantaneu: cu o situaţie identică mă întâlnisem la începutul anilor ’80 în Cinematograful Floreasca din Bucureşti. Rula „Kramer contra Kramer”. Mi-a mai venit inima la loc. Nu se poate spune că filmul n-a fost unul bun ori de succes. Ori că publicul acelor timpuri era dezinteresat.
Experienţele nu s-au oprit, însă, aici: o amică se plângea că biletele la un anume spectacol bucureştean se epuizează imediat ce se pun în vânzare on-line, iar teatrul nu mai acceptă rezervări telefonice. Cazul nu e singular şi nici un apanaj al capitalei. Producţii cu nume sonore pe afiş pornesc în turnee naţionale. Iar rezultatul apare pe alte afişe: sold-out. O umilă comparaţie axiologică n-a situat cu nimic mai prejos spectacolul cu cei opt privitori. Dimpotrivă. Şi, totuşi, care să fie cauza: tinereţea actorilor încă necunoscuţi? Textul aparent pretenţios? Spaţiul relativ nou? Preţul biletelor? Sau primăvara care îşi cere alte drepturi?
Între timp, Festivalul Galactoria al Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj tocmai s-a terminat, Gala Absolvenţilor UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti de-abia a început, alte şi alte manifestări de gen se întâmplă în întreaga ţară. „Unde ne sunt marii actori?” se tot întreabă norodul dându-şi ochii peste cap. In nuce poate, marii actori sunt chiar aici, lângă noi sau acolo, pe scenele facultăţilor, în cluburi, subsoluri, mici teatre cu năzuinţe de independenţă şi alte spaţii culturale despre care n-avem cum afla dacă nu deschidem bine ochii. Dacă vom ciuli şi urechile, s-ar putea să îi auzim cum freamătă.
Aida Avieriţei, Ionuţ Niculae, Octavian Costîn
Preambulul cu iz de blog personal („păcat mărturisit”) a fost generat de o producţie purtând marca TIP – Teatrul Independenţilor Profesionişti, o companie foarte tânără, ca şi fondatorul său – actorul şi regizorul Alexandru Nagy, artiştii care o animă, spaţiile care îi găzduiesc şi, în cazul de faţă, ca şi spiritul autorului pus în scenă. „Cabaretul cuvintelor” este titlul unei călătorii subiective într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu (mai) depind de om. Ghid: scriitorul Matei Vişniec, poet şi dramaturg deopotrivă, tânăr la vorbă şi suflet. „Cărămizi primordiale ale limbajului”, „monade ale comunicării”, cuvintele i se adună într-o adevărată „republică”, trăind independent de om, se amuză şi se joacă, se înfruntă şi se iubesc, se supără unele pe altele şi se revoltă. Publicat în 2012 la Editura Cartea Românească, volumul devine material dramatic în spectacolul TIP: sursa de energie poetică este convertită, Viul din Cuvinte este transpus în Viul Teatrului, iar formulele lor „chimice” se încarcă de magie. Munca de cercetare a autorului în domeniul cuvintelor depăşeşte stadiul de experiment pe scenă. Acestea sunt personalizate, antropomorfizate, învestite cu însuşiri umane, cu emoţii şi contradicţii. Ce poate fi mai ofertant pentru regizor şi actori?
Absolvent de Arta Actorului la UNATC (2012) şi al unui master de regie la Londra (2013), Alexandru Nagy montează încă din timpul facultăţii, cu o energie şi o tenacitate de invidiat – de la teatrul absurdului până la spectacole de operă. Prezent la lecţia simplităţii ca bun-simţ teatral, regizorul se lasă inspirat de poveştile cuvintelor lui Vişniec. Iar spectatorul, odată intrat în convenţia poemelor în proză spuse pe scenă, se vede pus în faţa unui fapt împlinit artistic, elegant de simplu şi pe înţelesul emoţional al tuturor. Deşi textul original este subintitulat „Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi”, spectacolul reuneşte patru actori care au depăşit faza debutului. Proaspăt absolvenţi ai aceleiaşi Facultăţi de Teatru din UNATC (promoţii diferite), aceştia joacă pe varii scene din Bucureşti – fie în continuare la universitate, ca masteranzi, fie în producţii independente sau de stat. Iar premiile (nu doar la festivaluri studenţeşti) nu i-au ocolit câtuşi de puţin.
Ionuţ Niculae
„La ce bun să mai povesteşti poveşti cand fiecare cuvânt este o poveste?” – se întreabă Aida Avieriţei, într-un adevărat exerciţiu de muzicalitate poetică. Îi urmează „Discursurile fără gramatică”, demonstrând că sonoritatea demagogiei e aceeaşi, oricum. „Mei electorii dragi, iubesc eu vă, jur, cuvânt pe, ani la mulţi.” – perorează senin şi perfect inteligibil Ionuţ Niculae, în timp ce Octavian Costîn se lamentează ca orice politician ipocrit: „Vai ţara, au, au, durere, barbarii, invadatorii, profitorii, zău…” „Scrisoarea adresată umanităţii de către cuvântul caca” îi revine spre rostire comic-înduioşătoare lui Ştefan Pavel, urmată de o serie de momente combinând emoţii contemporane: joaca „De-a Dumnezeul”, infinitele valenţe ale cuvântului „Mamă”, „Lecţia de recitare” a actorului-soldat sau „Restaurarea emoţională în mod protejat”, o frisonantă terapie de cuplu, consiliată psihologic de Fericirea însăşi.
Ştefan Pavel
Găzduit la premiera de anul trecut de Godot Café-Teatru, în prezent – de Teatrul Mignon, spectacolul se construieşte vizual din contraste de lumini şi umbre, abuz benefic de semiobscuritate, costume şi elemente de recuzită. „Teatrul în teatru” stă la baza scenografiei simple, dar de efect a Ioanei Pashca: actorii îşi schimbă (la vedere) hainele – elemente de decor în restul timpului, dar şi însemnate „coperţi” ale spectacolului, ce începe şi se sfârşeşte cu puternica imagine a costumelor înnodate, precum o frânghie de salvare. Emoţionant acest „Cabaret al cuvintelor” şi o dovadă că tinerii săi creatori stăpânesc un meşteşug indispensabil în teatru: arta dozajului, a proporţiilor, a echilibrului, adesea „uitată” în producţiile contemporane, în favoarea spectaculosului cu orice preţ. Sau, cu vorbele unui personaj al autorului, „Dozare supravieţuire este.”
TIP / Teatrul Independenţilor Profesionişti – pe scena Teatrului Mignon
„CABARETUL CUVINTELOR. Exerciţii de muzicalitate pură” de Matei Vişniec
Regia: Alexandru Nagy
Scenografia: Ioana Pashca
Cu: Aida Avieriţei, Octavian Costîn, Ştefan Pavel, Ionuţ Niculae
Foto:Valeriu Cătălineanu
Print