La început a fost Cuvântul… dar apoi? Ce urmează, ce vine la rând, ce îl mai poate continua? Un alt cuvânt şi un altul, o propoziţie, o frază, un paragraf, o pagină, un capitol, un volum, o bibliotecă întreagă; oricâte vorbe s-ar aduna şi nu ar fi de-ajuns să spună povestea întreagă. Ce nu ştim este că de fapt cuvintele nu au nevoie de ajutorul nostru pentru a spune poveşti. Ele sunt fiecare o poveste în parte, iar între fiecare două cuvinte e o altă poveste şi între fiecare două poveşti o alta şi doar aşa Povestea merge mai departe şi devine frumoasă. Am aflat această taină de la o tânără care iubeşte poveştile şi rosteşte cuvintele cu atâta iubire, încât ajungi să te emoţionezi şi tu, mânuitor de cuvinte la întâmplare, de frumuseţea literelor aranjate cu rost. Pe această tânără cu ochii rotunzi şi glas vibrând de căldură am întâlnit-o pe scena Teatrului Mignon. Cu acest monolog se deschide spectacolul „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec, montat de Alexandru Nagy.
Ce urmează este o mostră de joacă inteligentă cu vorbele alese cu grijă. Textul este atent speculat; este tratat ca un schelet puternic, pe care se mulează cu multă grijă un corp scenic croit pe măsură. Într-o convenţie simplă şi elegantă, creată prin scenografia Ioanei Pashca, patru actori schimbă costume la vedere şi, odată ce păşesc în spaţiul de joc delimitat de o frânghie în care hainele îşi împletesc mânecile, cuvintele prind viaţă. Într-un exerciţiu de virtuozitate, personajele există spre a demonstra rostul vorbelor pe care de multe ori nu le mai luăm în seamă. Suntem atât de obişnuiţi cu discursurile politice, încât nici nu mai avem nevoie ca vorbele să fie ordonate; ştim pe de rost refrenul, iar promisiunile curg una câte una chiar şi fără verbe sau cuvinte de legătură. Apoi ne mirăm de valenţele multifaţetate ale cuvântului „mamă”, apoi primim o lecţie de pshinaliză şi hermeneutică pornind de la scabrosul cuvânt „caca”, pentru ca apoi să trecem şi testul credinţei – „Ba Dumnezeul meu este mai bun decât Dumnezeul tău!”. Verbalizarea sentimentelor cu efecte cathartice şi terapeutice nu poate avea un cadru mai potrivit decât cabinetul unui psiholog numit cum altfel decât Domnul Fericire, iar cel mai potrivit profesor de actorie nu poate fi decât un tiran milităros.
Aceste scene îşi au fiecare un parcurs dramatic bine ponderat, pentru ca împreună să compună un puzzle de situaţii echilibrat şi articulat. Textul lui Matei Vişniec este pe cât de ofertant pentru actori, pe atât de provocator pentru regizor. Iar echipa spectacolului „Cabaretul cuvintelor” a găsit măsura între performanţa actoricească şi inventivitatea regizorală a lui Alexandru Nagy. Cei patru actori, pe lângă atuurile clare ale tinereţii şi talentului, au cu toţii o calitate care se dovedeşte din ce în ce mai importantă: seriozitatea. Pentru ca momentele preponderent comice să nu devină o înşiruire de scheciuri, e nevoie de maturitate în interpretare. Tentaţia de a te lua peste picior este mare, însă niciunul dintre interpreţi nu marşează inutil. Tuşele groase nu îşi au locul; peniţa subţire a satirei creionează fin acest carusel în care cuvântul are de fiecare dată rolul principal.
Aida Avieriţei, cu multă grijă şi emoţie, dă greutate monologului de început, pentru ca apoi, cu umor ponderat să nuanţeze sensurile cuvântului „mamă”, căptuşind cu sensibilitate comicul situaţiei. Ionuţ Niculae dă rost prin ritmul perfect controlat înşiruirii de cuvinte din discursul unui patriot desuet: „Mei electorii dragi, iubesc eu vă, jur, cuvânt pe, ani la mulţi”. Iar muţenia sa elocventă atunci când interpretează un nepot timid care uită poezia, este o mostră a farmecului tăcerii pe scenă. Octavian Costîn are farmec şi carismă şi atunci când manipulează cu abilitate ca orice politician versat şi atunci când consiliază lejer un cuplu din postura de Domnul Fericire. Iar Ştefan Pavel înnobilează cuvântul „caca” prin cel mai elaborat, doct şi rafinat discurs despre prima copilărie, fiind un intelectual rasat, sigur pe sine, ce se sprijină nu doar pe lecturi vaste, ci şi pe studii ştiinţifice.
„Cabaretul cuvintelor – exerciţii de muzicalitate pură pentru actori debutanţi”, aşa cum îi spune titlul complet, este un spectacol în care toate componentele sunt de calitate. În cele 70 de minute emoţia şi râsul alternează elegant, gândul isteţ care să te conducă spre casă este momit şi el, bucuria de a vedea roluri reuşite are toate şansele să te facă să aplauzi din suflet, iar soluţiile regizorale simple şi inteligente ating maximul de efect. Iar dacă la început a fost cuvântul, la final, după această sarabandă de vorbe, rămân un zâmbet tăcut şi o privire sinceră.
Teatrul Independenţilor Profesionişti
„Cabaretul cuvintelor”, de Matei Vișniec
Regie: Alexandru Nagy
Scenografie: Ioana Pashca
Distribuție: Ștefan Pavel, Ionuț Niculae, Octavian Costin, Aida Avieriţei
Foto Valeriu Cătălineanu
Print